Capcana Șerpilor

capitolul 18

M-am trezit in camera din casa lui Dvir. Era exact cum mi-o aminteam. Nu îmi era frig, nici cald. Mă simțeam normal. M-am ridicat de pe canapea si am mers spre cea mai apropiata baie.
Nu imi aminteam nimic. Absolut nimic. Ultima amintire pe care o aveam era de la portalul muritorilor. Restul era in ceață. M-am uitat in oglinda rotundă și am observat ceva ciudat. Aveam urechi de spiriduș.
M-am panicat. Nu putea fi adevărat. Nu am cum să devin spiriduș decât dacă mă trag din unul. Eram furioasă. Am murit. Nu știu cum dar am murit.
Am avut un moment de amnezie. Pentru 1 minut eram atat de agitata încât nu mai știam cine sunt. Mă învârteam in cerc. M-am uitat cu dispreț in oglindă. Cine a făcut asta va plăti.
Am lovit oglinda cu pumnul.
Nu simțeam nici durere,nici teama,doar furie.
Atunci Dvir apare din spatele meu.
-Trebuie sa vi. Sa iti explic totul.
-Ar fi minunat din moment ce nu mi amintesc cum dracu am murit. am spus cu dispreț.
M-a luat de mână și m-a condus spre bucătărie.
-Aseara te-ai întâlnit cu tatăl meu. Tatăl tău.
-Cum adică tatăl meu dar si tatăl tău.
A inspirat.
-Sunt fiul adoptat. M-a adoptat pentru ca nu voia sa-i permite surorii mele sa aiba tronul.
-Si ce legătură am eu?
- Ești fiica lui biologică.
Am incremenit.
-Nu inteleg...
- Este foarte confuz, chiar si pentru mine. Ideea este ca nu o sa mai ai nevoie sa te temi. Poți fi mai puternică decât toți. Poti revendica tronul.
Nu imi păsa de tron. Nu voiam niciodată sa fiu lider. Nu imi placea sa par superioara.
-Cum am murit?
- Tatal tau te-a otrăvit. Te-a luat cand erai in fata portalului spre lumea muritorilor. Nu am aflat deoarece aveam o întrunire cu oamenii mei. Te-am căutat dar era prea tarziu.
-Ai îngăduit sa mor? Ai promis ca ma vei proteja. Ai spus ca nu voi păți nimic dacă sunt de acord cu tine.
-Ti-am dat inelul sa te apar de zane. Nu stiam ca esti fiica lui. a spus speriat.
A vrut sa mi ia mana dar l-am respins.
- Nu. M-am saturat să arăți milă fata de mine. Stiu ca m-ai folosit ca sa ucizi acea creatură. Iar eu ca o proasta te-am crezut. Tine minte un lucru,Dvir.Fata aceea. Care era buna și accepta mila, a murit in acel castel. Să nu te gândești o secundă ca sunt aceeași. 
Si am plecat tropăind.
Purtam niste cizme negre,o rochie alba lunga si dreapta . Parul imi era despletit. Aveam niste cercei in forma de cruce si colierul cu șarpe.
"Fii curajoasă si vicleana precum un șarpe"
Nu am avut curajul sa fiu așa pentru ca ma temeam ca i-as putea rani pe ceilalți. Dar acum stiam sigur că nu mai vreau sa clocotesc in tăcere. Era momentul sa le arat tuturor ce pot.
Era momentul sa fiu un șarpe. Să-i prind pe cei care mi-au gresit in capcanele mele, si sa-i fac sa sufere.
Am plecat din castel. Și m-am îndreptat spre pădure. Mă simțeam atrasa de padure. De parcă ma cheama. Si imi spunea sa vin la ea. Mi-am căutat cuțitul. Era la mine. Eram pregătită dacă era o capcană.
Am intrat in padure. Lumina era mai slaba iar copacii erau înalți si roșii. Neobișnuit de roșii . As fi putut jura ca erau copacii din iad . Iarba era verde exact cum trebuia sa fie. Nimic suspect înafara de copaci.
Am înaintat pana cand am auzit ceva in spatele meu. O voce cunoscută. Vocea diavolului.
-Esti pregătită sa onorezi înțelegerea noastră?
M-am intors cu fata la el fara pic de frica. Doar cu sentimentul de furie. Voiam sa îl nimicesc. Sa fac ce vor altii sa faca de mult timp. Dar mi-am dat cuvântul. Înțelegerea e înțelegere.
Avea un zambet malefic. Care putea sa te facă sa-i zici si cele mai întunecate secrete ale tale daca erai slab de înger.
Mi-a intins mâna.
-Sa mergem.