capitolul 20

10 2 0
                                    

M-am trezit pe canapeaua obișnuită. M-am ridicat si m-am dus sa mi iau un pahar cu apa.
Apa era rece ,racoritoare. Era lucrul de care aveam nevoie in acest moment. Am lasat în jos paharul si m-am uitat la mâini. Erau patate cu sange. Nu era doar o picătură simplă. Mainile erau pline de sange. Sangele era încă proaspăt. Mă ingrozea faptul ca pot sa stiu asta. Trebuia sa aflu daca era sangele meu sau sangele cuiva. Am scurs sangele de pe mainile mele intr-un borcan mic. M-am sters complet si m-am taiat din nou. Mi-am gustat sângele. Nu aveau același gust. Asta înseamnă ca am ucis pe cineva. Faptul ca am ucis nu este atat de grav, însă faptul ca nu-mi amintesc sa fi făcut asta este cel mai grav.
Am scapat paharul. Plângeam. Pentru prima oara după mult timp. Plângeam tare. Lacrimile mele risoiau pe fata mea . Imi blocau văzul. Nu scoteam niciun sunet doar plangeam.
Pe ușă intră Dvir. Se uita ciudat la mine. De parcă ar fi vazut o fata neajutorata la pamant. Uram cand lumea credea asta despre mine. Si-a îndreptat privirea catre mainile mele care erau acoperite de sange. A venit catre mine si m-a îmbrățișat.
-Este in regulă. Nu iti va face nimeni rau chiar daca ai ucis pe cineva. Te rog calmează-te. Nu te judec si nimeni nu te va judeca.
M-am uitat la el.
-Nu e vorba despre asta. Am ucis pe cineva fara sa-mi aduc aminte.
M-am uitat sfioasa la el si l-am întrebat.
-Crezi ca o sa devin o ucigașă care nu stie care-i sunt victimele?
M-a strans mai tare in brațe.
- Nu spune ca esti o ucigașă. Calitățile tale sunt opusul a ceea ce înseamnă sa fii ucigaș. Crede-mă.
M-am îndepărtat de el si m-am uitat la încheietura.
Inca aveam brățara. Trebuia sa ma intorc la diavol. Poate el stie ce am pățit,sau pe cine am ucis.
Am activat bratara si am ajuns înapoi in iad.
M-am dus drept catre ușă.
-Ce naiba mi-ai facut?
Se intoarce cu fata la mine. Ma priveste de jos pana sus si pe urma se intoarce la cartile lui.
- Ai ucis pe cineva si nu-ti amintești nu?
-Da, si stiu sigur ca este vina ta.
A coborat de pe scara de care se ținea.
-Ok. Poate ca toti ma numesc diavolul dar am si eu standartele mele. Nu as sta sa ucid oameni printr-o zana începătoare.  Dar daca chiar vrei sa afli am o teorie.
S-a apropiat de mine si mi-a atins colierul.
-Incearca sa-l dai jos.
-De ce as incerca asta?
-Doar încearcă.
Am pus mana pe el cu intenția de al da jos. L-am atins si am simtit o căldură copleșitoare. Ma arde.
-Deci teoria mea este corectă.
-Ce teorie? spun uitându-ma cu ura la el.
- Ar trebui sa îți întrebi tatal din ce cauza ai inca o personalitate in tine.
-Cum adica?
- Cand ai luat acel colier i-ai dat voie personalității negative sa devina o persoană. Practic cand aceasta este destul de furioasa se descarcă prin violență. In acel moment esti gazda acelei personalități, personalitatea pe care o tii ascunsă.
-Bun acum chiar ai luat-o razna.
-Daca nu ma crezi du-te la tati si intreaba-l de ce te tranformi intr-o femeie sarpe. Pana la urmă aceasta este opera lui.
Am plecat. Nu am mai putut sa-i ascult cuvintele. Era imposibil sa ma transform intr-un sarpe. Am un colier cu șarpe care ma caracterizează. Dar nu pot deveni unul.
-De asemena...
Se teleportează in fața mea.
-Ai putea sa termini din a face pe fantoma din filme horror.
Se uita serios la mine.
-Nu-i spune nimic lui Dvir. Daca ajungi in stadiul in care iti pierzi cunoștința des vino la mine. Dar nu ii spune lui Dvir.
Si a plecat.

Capcana ȘerpilorWhere stories live. Discover now