Jocuri Ilegale ✓

Capitolul 48

Contra vim mortis non est medicamen in hortis – Proverb latinesc

Capitolul 48

Cu câţiva ani în urmă

Nu există medicament împotriva puterii morții

     Îmi plăcea atunci când terminam de mâncat ultima, deoarece mama şi tata îşi făceau de lucru prin bucătărie sau pur şi simplu stăteau alături de mine, îmi vorbeau despre diferite lucruri, doar ca să nu mă lase singură la masă.

     Salazar stătea în dreptul meu şi tocmai îşi strângea resturile în farfurie. Vorbiserăm de multe ori să ne luăm un căţel, căci eram destul de responsabilă pentru a avea grijă de el şi în plus avea o curte întreagă să se joace şi să se simtă liber.

     Casc, în timp ce îi studiez pe mama şi tata cum se rotesc prin bucătărie.

     — Saskia, draga mea, vrei să strângi tu?

     Mama mă priveşte cu aceeaşi ochi blânzi şi albaştri pe care i-am admirat întotdeauna. Expresia ei este una vinovată, deoarece ea şi tata trebuiau să iasă în oraş în seara asta, iar ea ne pregătise cina mie şi fratelui meu şi nu mai avea timp să strângă după noi.

     — Desigur! îi răspund şi mă ridic de la masă pentru a pune farfuriile în chiuvetă.

     O aud pe mama cum se apropie de mine şi îmi oferă unul dintre săruturile ei calde, pe obraz. Se întoarce pe călcâie, iar eu o privesc zâmbind, cu coada ochiului. Purta o rochie stilată şi elegantă, lungâ până la genunchi, iar peste aceasta un palton negru subţire, de primăvară. Pantofii cu toc scoteau sunete ascuţite în timp ce călca pe gresia din bucătărie şi te făcea să vrei să o admiri tot mai mult.

Salazar zâmbeşte în timp ce îl ajută pe tata să îşi bage braţul prin mâneca paltonului său, pentru a fi pregătit să plece. Nu o să pot înţelege niciodată cum de poate fi atât de neîndemânatic acasă şi atât de îndemânatic la locul de muncă cu toate circuitele, chip-urile şi programele software pe care le ştie ca-n palmă.

    Din păcate, nici eu şi nici Salazar nu îi moştenisem această chemare spre domeniul IT, însă se bucura faptul că eram amândoi atraşi de maşini în aceeaşi măsură cum era şi el. După ce Salazar se asigură că are cravata aranjată cum trebuie, paltonul fără nici o scamă, iar părul îi este perfect aranjat, îi dă voie tatei să vină să mă sărute pe obraz, apoi ne urează amândurora noapte bună.

    — Să fii cuminte! îmi urează Salazar, în timp ce îşi ia cheile de pe blatul din bucătărie şi se pregăteşte să îi conducă pe mama şi pe tata afară.

    Dau din cap afirmativ şi îi privesc încă o dată pe cei trei cum se îndreaptă înspre hol, apoi spre ieşirea din casă. Salazar semăna izbitor de mult cu tata, la forma feţei, având un maxilar pătrăţos, aceeaşi formă a corpului şi puţin mai mult musculos, părul negru ca abanosul, în schimb ochii erau o combinaţie între cei ai mamei şi ai tatei. Mama având ochii albaştri, iar tata ochii verzi, Salazar căpătase o culoare minunată de verde-albăstrui, asemănătoare cu marea, în zilele înnorate, când se apropia frutuna. Erau nemaipomeniţi şi îl invidiam pentru această culoare frumoasă, pe care eu nu avusesem norocul să o dobândesc.

    Oftez, apoi dau drumul la telefon, pe una dintre melodiile recomandate pe YouTube, pentru a mă acompania în timp ce spăl vasele. Salazar avea să se întoarcă repede acasă, deoarece nu dura mult să ajungă până în centru, la restaurantul Calgary. După întâlnirea romantică a părinţilor, avea să se ducă să îi ia acasă cu maşina, iar eu speram să nu adorm până atunci, deoarece voiam să îmi spună cum a decurs totul şi dacă mamei avea să îi placă surpriza.