Jocuri Ilegale ✓

Capitolul 19

„Nu explicațiile ce se dau faptelor, ci faptele însele sunt adevărul."

- Anonim

Capitolul 19

Păcatul

Mi-am strâns genunchii la piept și i-am cuprins cu brațele în timp ce mă făceam comodă pe canapea și înfulecam floricele de porumb. Rămăsesem în pană de seriale, că doar asta e cea mai mare preocupare a studentului în perioada examenelor. Nu îți vine cheful pentru învățat nici în ruptul capului, așa că îți vine să faci tot felul de lucruri, inclusiv pierdutul timpului în fața televizorului, laptopului sau al telefonului. Am privit ceasul de la telefon și se apropia ora la care trebuia să ajungă Jacob pentru ora de meditație alături de Samantha. Un ciocănit scurt la ușa de la intrare mă anunță că ajunsese.

Am sărit de pe canapea și m-am îndreptat înspre ușă că să-i deschid.

Jacob își înăbuși un chicot când dădu ochii cu mine iar mie mai că-mi venea să îi închid ușa în nas. Râdea de mine, neghiobul!

- Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară? întreba Jacob în timp ce intră înăuntru.

- Ha-ha. Foarte amuzant, Jacob! Ce-ar fi să-ți ții comentariile pentru tine? Știi, nu toate fetele se aranjează și arată că scoase din cutie.

Jacob se eschivă și făcu o piruetă de parcă s-ar fi pregătit să îl atac cu vreun pumn, însă nu aveam niciun gând. Eram mult prea plictisită și lipsită de vlagă ca să îmi mai bat capul și cu el.

- Știu asta, te cunosc de când eram mici, și totuși nu ai arătat niciodată atât de rău.

Jacob mă măsură din priviri, în timp ce zâmbetul îi dispărea de pe chip. Probabil îmi sesizase fața palidă și urmele aproape vizibile de pe mâini în urma accidentului. Cu cât mă stăruia mai mult cu privirea, cu atât simțeam cum rana de la cap de deasupra urechii îmi pulsa de durere. Aproape că-mi puteam auzi pulsul în timpane și sângele mișcându-mi-se prin vene.

- Te simți bine? Nu pari în apele tale după toată tărășenia cu accidentul...

Mi-am ferit privirea. Jacob mă cunoștea mult prea bine și știa cât de tare mă marcase și știuse prin ce trecusem încă de când fusesem mici și avusesem trauma cu părinții mei.

- Mă refac, încetul cu încetul, l-am liniștit eu.

Simțeam nevoia să îi spun mai multe, să îl pun la curent cu toate rahaturile care mi se întâmplaseră și toți nervii pe care mi crease Sin și tot ce se întâmplase cu Samantha... dar nu știam cum să îi spun și nu știam la ce ajută asta. Până la urmă eram niște adolescenți. Ce puteam face noi?

- Tâmpitul ăla de Xavier nu și-a mai arătat chipul la facultate și ar face bine să n-o facă, spuse strângând din pumni.

Știam că era nervos pe el și în același timp îi împărtășeam ura și nervozitatea, deoarece și eu mi-aș dori să-l lovesc pe Xavier atunci când îl voi revedea.

Am tras cu urechea în timp ce ne așezam pe canapeaua din sufragerie. Dușul din baia de la etaj încă se auzea și am știut că Sam încă își făcea baie iar Jacob avea să mai aștepte ceva timp.

Acum că-l priveam cu atenție, nici el nu părea a fi în apele lui. Era tras la față, iar pomeții îi erau ascuțiți, ținând cont de faptul că Jacob nu era o persoană care ținea prea mult la aspectul său fizic, însă era masiv și bine construit. Nu mai avea privirea senină ci era abătut, iar ceva din expresia lui îmi spunea că-l supăra nespus. Nu era doar îngrijorarea pentru examene și pentru taxă, era ceva mult mai profund.