Jocuri Ilegale ✓

Capitolul 34

"Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos armonios, desăvârșit și egal cu sine, numai viața omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui nu are niciun sens" - Nuntă în cer – Mircea Eliade

Capitolul 34

Destinul

Mă trezesc brusc pentru că simt că ceva nu e în regulă. Privesc în sus, tavanul, pentru câteva secunde, apoi îmi sucesc capul pe pernă și îmi dau seama că Sin nu mai e lângă mine. Imaginile de noapte trecută îmi cutreieră prin minte, derulându-se ca într-un film și nerecunoscându-le, ceea ce mă fac și mai confuză. Caut orice indiciu care să îmi dea de înțeles că totul fusese un vis, însă tocmai faptul că mă aflam în patul lui Sin mă făcea să cred că fiecare imagine din capul meu era adevărată.

Zâmbesc la amintirea atingerilor sale pe corpul meu și constat că sunt îmbrăcată, deși m-am culcat dezbracată alături de Sin, care cel mai probabil mă îmbrăcase cu vreunul din tricourile lui de dinainte să fi plecat. Am privit împrejur și am ascultat, în speranța să îi aud pașii prin casă, însă eram singură. Privesc pe geam, iar culoarea gri de afară îmi dă de înțeles că este o zi înnorată și rece, probabil fiind pe punctul de a ploua sau a ninge.

Inspir adânc și expir lent, cu ochii închiși de data asta, adulmecând aerul din jur și simțind cum mirosul lui Sin mă înconjoară și mă face să zâmbesc. Pielea mi se furnică și mici fiori îmi circulă prin vene, parcă resimțindu-i buzele și limba în locuri pe care nu credeam că le va descoperi cineva vreodată.

Mă ridic în fund și încerc să-mi dezmorțesc brațele și corpul, apoi mă dau jos din pat și îmi fac curaj să ies din dormitor. Frigul din cameră mă săgetează și îmi vine să intru din nou sub patură, insă refuz. Îmi iau teneșii și ies din casă. Aerul rece mă izbește din plin și îl simt cum îmi pătrunde adânc până-n plămâni, făcându-mă să mă încrunt la griul anost de pe cer. Am închis ușa de la intrarea casei lui Sin observând că mașina lui nu mai era parcată pe aleea din față și mă îndrept spre casa mea.

Încerc să intru cât de subtil pot, pentru a nu o trezi pe Sam, amintindu-mi că este încă deveme și cel mai probabil doarme. Simt parfumul lui Jacob încă de cum intru în sufragerie, apoi urc scările și înjur la fiecare scârțâit al scândurilor. Îmi era frig și voiam să mă îmbrac cu ceva mai gros, însă voiam mai mult de atât să verfic dacă Emilia era în regulă. Starea în care am lăsat-o ieri era mai mult decât deplorabilă și îmi doream nespus să o pot ajuta cu ceva, așa că am intrat în camera mea cu grijă să nu fac zgomot, mi-am ales o geacă groasă, cizme și un rucsac în care mi-am pus câteva fursecuri și ceaiuri, căci știu că erau preferatele ei.

Am plecat din casă fără să verific dacă Sam era în camera ei, însă mai mult ca sigur dormea alături de Jacob și mă bucuram nespus pentru cei doi și pentru faptul că s-au apropiat și că aveau grijă unul de celălalt.

- Sper să-mi amintesc unde locuiește...

Deși am oprit ieri în fața blocului Emiliei, speram să nu încurc cumva și să mă plimb aiurea printre blocuri. Am mărit pasul, luând-o pe jos deoarece mașina mea rămăsese în fața cofetăriei. Trebuia să mă întorc acolo să o iau, așa că mi-am redresat traseul și am pornit-o pe jos spre cofetărie.

În mai puțin de douăzeci de minute am ajuns pe strada unde se produsese ieri nefericitul eveniment și am fost surprinsă să văd mașinile de poliție, împreună cu câțiva polițiști investigând zona. L-am căutat din priviri pe Sin, însă nu am zărit nici urmă de el, ceea ce mă făcea să cred că probabil era la secție, cărându-i pumni lui Xavier.