Jocuri Ilegale ✓

Capitolul 1

Zvâc de personalitate și puțină nebunie

Capitolul 1

Păcat

Am rânjit sadic în timp ce respiram aerul înăbușit de aburii din jur. Mă ardea gâtul datorită umezelii uscăcive, iar nările îmi fremătău după un aer curat, proaspăt. Ochii mă înțepau, iar inima îmi bătea din ce în ce mai încet în timp ce mă scufundam treptat în apa fierbinte. Era o senzație plăcută de suspans și pericol amestecată cu plăcere.

Aceeași senzație o aveam și acum, în timp ce mă aflam la volanul Nissanului argintiu al fratelui meu. Poate nu ar fi trebuit să îl scot din garaj, însă am muncit mult prea mult la el ca să îl recondiționez și în plus... de fiecare dată când îi conduceam mașina simțeam că era lângă mine, că era încă în viață.

Lumea începuse să se restrângă și să facă loc mașinilor să își ocupe locul la linia de start improvizată. Am înghițit în sec văzând mașina lui Jacob parcând lângă a mea. Culoarea sa albastră strălucitoare îmi spunea că și-a petrecut întreaga după-amiază să o spele. Mă avertizase de zeci de ori să nu mă bag în cursa din seara asta dar ceva îmi spunea că aveam de gând să mă distrez de minune. Era ceva diferit în aer.

Paul, maestrul de ceremonii, se poziționă în fața farurilor noastre și ne făcu semn să ieșim din mașini. Erau doar câteva mașini care concurau în noaptea asta. Aruncându-mi privirea asupra celorlalți concurenți am constat că nu îi cunosc pe toți chiar atât de bine. Două fete și patru băieți și-au trântit portierele mașinilor lor și s-au îndreptat înspre Paul, la fel am făcut și eu.

Jacob veni înspre mine, bătându-mă pe umăr în semn de consolare:

-Nu fi tristă Capello, promit să îmi amintesc de tine atunci când voi fi câștigat banii.

Am râs ironic la remarca sa, oarecum provocându-mă. Știa că eram competitvă de fel, iar eu știam cât de mult ura să piardă.

-Stai liniștit, Jacob, promit să nu te prăfuiesc prea rău, în timp ce te depășesc trecând linia de finish.

Îl cunoșteam pe Jacob de când eram mici și de altfel, eram buni prieteni. Ne-am petrecut copilăria în garajul său și făcându-ne de cap cu bicicletele, mai târziu evoluând spre mașini.

Culorile țipătoare ale mașinilor mi-au amețit ochii. Eram obișnuită doar cu negru la vremea aceea, dar nu mă puteam plânge. În schimb, când am întâlnit cu privirea un cuplu care se frecau practic unul de celălalt, mi-a venit să vărs. Mi-am avântat ochii mai departe, timp în care mă zgâiam la tipele sumar îmbrăcate și la tipii care mergeau după fundurilor lor parțial acoperite. Era imposibil să nu îi văd din moment ce treceau prin fața mașinii mele.

Aerul cald, mirosurile cauciucurilor tocite, ale motoarelor încinse și ale pădurii, m-au întâmpinat. O briză rece a trecut prin părul meu și am mulțumit Cerului pentru ea, fiindcă îmi era suficient de cald, deja. Era de ajuns să privești de jur împrejur și te luau căldurile. Persoanele care veneau pe munte nu erau oameni lipsiți de ocupație sau care căutau anturaj, erau adevărați înfocați ai curselor ilegale.

-Care-i treaba, Paul? Nu avem timp de îmbrățișări, banii nu se fac singuri, se adresă Jacob, atrăgând atenția tuturor.

Am surâs la afirmația sa, care era destul de adevărată, însă ceva îmi spunea că Paul, maestrul nostru de ceremonii, avea altceva în plan în seara asta. Mai participasem la încă trei curse ilegale până acum și știam traseul deoarece nu se schimba niciodată, doar în cazuri extreme, când eram urmăriți de poliție. Regulile erau simple: treci primul linia de sosire fără să fii prins de poliție, chiar dacă asta însemna să parcurgi și să te învârți prin tot orașul ca să scapi de nenorociții ăia de gabori.