Jocuri Ilegale ✓

Capitolul 24

„Uneori, dacă nu poți să atingi măreția Raiului, măcar să-ți ridici propriul Iad."

- Anonim

Capitolul 24

Secrete

Mi-am frecat ochii în încercarea de a-mi înăbuși un căscat prelung. Tocmai ce îmi terminasem ultimele pagini de învățat pentru ultimele examene și îi și făcusem o vizită astăzi Emiliei la cofetărie, și de îndată ce ajunsesem acasă simțisem nevoia să trag un pui de somn. Ei bine, acel pui de somn care era presupus doar pentru treizeci de minute, s-a transformat într-un pui de somn de trei ore jumătate. Când m-am trezit, se întunecase deja afară, și era destul de târziu pentru a face orice altceva. În casă nu se auzea niciun zgomot, semn că Samantha probabil învăța, sau se culcase. Nu m-am sinchisit să mă duc să bat la ușa ei, ci m-am ridicat din pat și am pășit înspre fereastră. M-am încruntat văzând că nu era nicio lumină în casa lui Sin. Am căutat cu atenție orice urmă de lumină slabă, măcar o lumânare, o veioză, orice... însă era pustiu și dubios de liniște.

Mi-am aprins laptopul și am apăsat pe prima melodie din playlist, fără să țin cont de numele ei, simțind nevoia să îmi distrag puțin gândurile. Mă simțeam obosită, și totuși incredibil de energică, iar săptămâna aproape că era pe sfârșite, iar eu nu aveam nici cea mai mică dorință sau tragere de inimă să mă apuc să recitesc ce am învățat. Simțeam presiunea examenelor mă bântuie zi și noapte, însă naiba să le ia, îmi era mult prea silă să le deschid din nou și să le recitesc, mai ales acum fără ajutorul lui Sin.

Mi-am amintit cu groază de noaptea în care fusesem la cimitir la acea petrecere ciudată. Firoii îmi învăluiau trupul numai la auzul gloanțelor și la imaginea unui Sin Brekker pe care nu mi l-aș fi imaginat vreodată că îl voi întâlni. Ce s-a întâmplat cu acel Sin din ruine, când am avut parte de cele mai frumoase momente cu el?

Am tresărit când am auzit un sunet de motor de mașină de afară și m-am apropiat de geam, spionând.

- Așa deci...

Sin ajunsese acasă după trei zile în care a lăsat locul pustiu, Mustangul său negru era pe aleea din fața casei lui. L-am urmărit cum s-a dat jos din mașină, a încuiat-o și apoi s-a îndreptat înspre casă. Am numărat în gând secundele, apoi minutele, cât i-a luat să ajungă de la parter în camera lui. Lumina din camera lui s-a aprins, iar eu i-am mulțumit în gând că nu avea draperii la geam și l-am putut vedea cum s-a îndreptat înspre un colț al camerei, a scos un teanc de hârtii și le-a pus într-un dosar alături de alte dosare. Apoi băgându-le pe toate într-o cutie și ascunzând-o undeva lângă pat. Și-a scos pistolul de la pantaloni, și încă ceva negru, ceea ce părea a fi mai mult un cuțit. Mi-am dres limba peste buze, așteptând să văd ce avea de gând în continuare. Am urmărit copacul care se află între casele noastre și era cam de aceeași înălțime cu geamul lui. O idee trăsnită de a mă infiltra în camera sa și de a vedea ce naiba ascundea ofițerul Brekker în camera aia, începea să mi se înfiripe în minte.

Imediat ce Sin își lua un prosop din dulap, l-am urmărit cum a ieșit din cameră și cel mai probabil s-a dus la duș. Fir-ar să fie, acum era șansa mea! Nu mi-am putut retrage zâmbetul de pe față în momentul când am deschis geamul și am lăsat răcoarea nopții să mă învăluie în timp ce mi-am scos un picior pe pervaz, apoi și pe celălalt. Am atins cu grijă crengile copacului, mișcându-mă cât de ușor puteam, fără mișcări bruște, întrucât crengile trosneau sub greutatea mea, și nu voiam să ajung înfiptă în gardul de sub copac, cel care despărțea curtea mea de curtea lui Sin. Imediat ce am ajuns la geamul lui, am apăsat încet pe sticlă, simțind cum se zgâlțâie, știind că îl lăsase între-deschis, apoi mi-am băgât unghiile pe sub el și l-am ridicat încet.