Iubire periculoasă

Capitolul 10+TRAILER

Dylan nu este un necunoscut, nu? Recunosc că nu ştiu aproape nimic despre el, dar ne-am mai întâlnit de câteva ori, deci am trecut peste chestia cu străinii.

„Întâlnit" nu este tocmai cel mai potrivit cuvânt, e adevărat. Nu am avut nicio întâlnire adevărată, dar am mai stat în preajma lui şi, iată-mă, sunt bine, cel puţin fizic, căci sufletul mi-a cam fost zdrobit. Nu dau, totuşi, vina pe el pentru suferinţa mea interioară. Mi-a dat de înţeles, încă de la început, că singurul lucru pe care îl doreşte de la mine este să îmi intre în pantaloni. Nu este el vinovat că am fost eu proastă şi am pus la suflet fiecare cuvânt frumos pe care mi l-a spus, fiecare îmbrăţişare şi fiecare sărut. Probabil, este ceva normal pentru el să se sărute şi să îmbrăţişeze fete şi, cu siguranţă, cuvintele frumoase pe care mi le-a spus mie i le-a spus şi alteia pentru a o face să îi cadă la picioare. Cel mai enervant lucru este că, acum, după ce m-a lăsat baltă la capătul lumii, cu sentimentele rănite și inima franjuri, eu încă încerc să îi iau apărarea şi să iau toată vina asupra mea.

Sunt atât de fraieră!

Numai gândindu-mă la el simt cum mii de fluturaşi îşi fac loc în stomacul meu, când, normal ar fi ca doar numele lui să îmi stârnească repulsie.

— Am crezut că... ei bine, nu credeam că ai fi putut cunoaşte pe cineva de la petrecere. Cu cine ai plecat?

E ceva nou să o văd pe Madison fâstâcindu-se.

— Cu Dylan, răspund fără prea mare tragere de inimă.

— Turner? Acel Dylan? Voi sunteţi împreună sau ceva? pot simţi ceva în vocea ei, dar nu îmi dau seama dacă este uimire sau entuziasm. Tind să cred că este puţin din ambele.

— M-a lăsat la capătul lumii, singură! Chiar crezi că asta s-ar fi întâmplat dacă am fi avut o relaţie normală? o întreb, având grijă să accentuez cuvintele „singură" şi „dacă".

— Nici prietenii nu prea fac asta. Bănuiesc că l-ai enervat destul de tare.

Îmi dau ochii peste cap.

— Nu l-am enervat. Am refuzat să mai urc la el în maşină.

De ce ar crede că eu sunt cea vinovată pentru situația creată? Întotdeauna am avut grijă să nu îi supăr cu nimic pe cei din jurul meu. Întotdeauna mi-a păsat de sentimentele lor şi de ceea ce credeau despre mine. Chiar dacă aş vrea să schimb asta, nu cred că aş reuşi.

— Aşa prost conduce? un zâmbet apare pe chipul lui Madi, dar asta nu o face să îşi dezlipească, nici măcar pentru o secundă, privirea de la drum.

— Conduce bine, chiar foarte bine, îl laud şi zâmbetul prietenei mele dispare ca prin magie.

Se pare că nu acesta este răspunsul la care se aştepta.

Madi parchează maşina pe străduţa îngustă din faţa casei ei şi eu cobor, sperând că odată cu terminarea călătoriei neplanificate se va finaliza şi discuţia ce îmi răscolește sentimentele. Aştept în faţa uşii albe, din lemn, sprijinindu-mă de perete, să coboare şi ea din maşină şi să vină cu cheile. Nu întârzie să apară, iar atunci când deschide uşa dau năvală înăuntru, la propriu. Tot ceea ce vreau este să dorm. Probabil, mai am câteva ore până când trebuie să mă trezesc din nou şi să plec la liceu.

— Îţi este foame? mă întreabă Madi, trântindu-se pe canapeaua ei, maro, din piele, fără să se descalțe.

Cum poate fata asta să se gândească la mâncare în momentul acesta ?

— Madi, ai idee cât este ceasul? întreb, punându-mi o mână în şold şi privind-o cât de serioasă pot.

— Nici mai mult, nici mai puţin de 5:33, îmi răspunde, după ce îşi verifică telefonul. Nu am mai intrat la ora asta de mult timp. Slavă Domnului că nu sunt ai mei acasă. Îţi dai seama câte explicaţii aveam de dat? râde ea, adoptând o poziţie puţin mai normală.