Prima clipă

《 𝕮𝖆𝖕𝖎𝖙𝖔𝖑𝖚𝖑 25 》

 ➺ 25. Crezi că există vreo șansă pentru noi?

ＡＤＥＬＡＩＤＥ

          — Ade..

          — Să nu te aud! țip printre maxilarul încleștat în timp ce mă întorc cu fața spre Luke.

       Nu pot să cred că m-a înșelat. De fapt, nici nu cred că se poate numi așa. Nici măcar nu cred că formăm un cuplu. Și ce ar fi ieșit dacă am fi avut o relație? În niciun caz scântei. Mai degrabă fulgere.

         A ieșit pe ușa camerei mele și dus a fost. Nu am avut puterea să mă duc după el și să îi spun că sunt aici. Că nu trebuie să fugă încontinuu. L-am lăsat să plece și acum îl condamn că a fost atins de alta. Dar a fost vina mea. Din cauza mea suntem aici, din nou. Și aici vom fi pentru a mia oară dacă nu mă opresc din a îl răni  – din a îl alunga, ca mai apoi să fug după el.  Deși eu sunt inculpata, mă doare tot corpul. Inima mi-a fost străpunsă când am văzut-o pe aia călare pe el.

        Lucas a încremenit și nu are puterea să mă privească în ochi. Fixează iarba de pe marginea aleii pe care ne aflăm. Deși încearcă să stea exact ca o statuie, nu reușește. Picioarele i se clatină ca o gelatină și totul din vina alcoolului care a poposit în venele lui.

         — De ce ai băut? îmi fac curajul să îl întreb după o bună bucată de timp în care l-am analizat din cap până în picioare.

          Îl văd cum tresare, parcă speriat. Probabil se pierduse în propriile gânduri și vocea mea plină de disperare i-a zgâriat auzul. Își ridică capul din pământ și se uită în ochii mei, țintuindu-mă cu privirea. Aș putea spune că pe față i se citește durerea și regretul. Sau poate e doar altă mască de a lui Lucas Miller?

         — Poți să taci pentru câteva minute și să mă asculți? șoptește Luke exasperat. Dar ascultă-mă cu adevarat! M-am săturat să auzi doar ceea ce vrei tu.

          — Spune, îngân și apoi înghit în sec – nu sunt pregătită să aud ce are de zis.

         — Am băut pentru că am realizat că nu-s bun pentru tine. Am băut pentru că nu ai vrut să îmi dai o șansă! Mi-ai pus o etichetă de prima oară și așa am rămas pentru tine – un suflet pierdut. Așa m-ai văzut din ziua aia. Indiferent de eforturile pe care le făceam, în ochii tăi deja eram pe drumul pierzaniei. Și poate că urmasem acea rută, poate că o luasem pe calea aia, dar asta până să te întâlnesc pe tine!

          Se oprește și își șterge nasul cu antebrațul. Abia acum observ că în colțul ochilor i s-a strâns o mare infinită de lacrimi. E pentru prima oară când îl văd plângând – până acum credeam că e o stană de piatră. Un om căruia sentimentele îi sunt cei mai aprigi inamici. Încep să nu îl mai recunosc pe băiatul ce se află în fața mea. Nu cred că l-am cunoscut vreodată cu adevărat. L-am văzut cum am vrut eu să fie, iar el era mult mai mult. Și încă este. Mai mult decât merit.

          — De atunci mă lupt cu demonii mei, continuă sacadat, chiar dacă tu nu ai observat. De atunci am început să fac totul altfel, dar tu parcă erai oarbă când în jurul meu plutea ceva mai mult decât suferință. Tot ce vedeai când te uitai la mine era trecutul. Ai refuzat să vezi prezentul. Te-ai ancorat în trecutul meu, și asta doar pentru că lucrurile erau mai ușoare. Totul era mai ușor dacă mă respingeai în loc să îmi dai o șansă. În loc să îmi deslușești nenorocitul ăsta de labirinit sucit! Dar nu te condamn, probabil și eu aș fi făcut la fel, Ade..

          Simt cum mă afund în nisipurile mișcătoare din jurul meu. Are dreptate cu tot ce spune. Luke cel beat e mai sincer decât Luke cel treaz. Lucrurile cu siguranță nu au fost simple. Nu aveau cum să fie simple în jurul lui. Dar pe bună dreptate, am fost oarbă. Am preferat să fiu așa, decât să văd adevărul care se afla fix în fața mea.