Prima clipă

《 𝕮𝖆𝖕𝖎𝖙𝖔𝖑𝖚𝖑 20 》

➺ 20. Eu și Miller într-o poză?

ＡＤＥＬＡＩＤＥ

        Orice supărare pe care aș fi avut-o asupra lui Lucas a dispărut în momentul în care s-a apropiat de mine, în momentul în care a zis că mă vrea. În momentul ăla, toate moliile din stomacul meu s-au transformat în fluturi ce voiau să evadeze. Și eu voiam să evadez din acea încăpere. Nu știam ce să zic sau ce să fac, dar cu siguranță nu voiam ca el să se îndepărteze de mine. Voiam să îi simt caldura corpului în continuare, voiam să îl simt pe el în toate felurile posibile, dar singurul lucru pe care l-am făcut a fost să îi spun că sunt virgină – asta fix înainte ca părinții mei să intre în cameră.

          Noroc cu ei, altfel aș fi purtat cea mai stânjenitoare conversație cu el – conversație pe care sigur o va aduce iar în discuție când va avea ocazia, dar să sperăm că nu se va întâmpla asta.

          Așa merg lucrurile când ești în preajma lui Lucas – uiți de orice rațiune pe care ai fi putut să o posezi, iar tot ce îți amintești este cât de dor ți-a fost de omul lângă tine. Omul pentru care nu știi ce simți cu adevărat – sau poate știi, dar nu vrei să îți amintești. Cu siguranță, asta mi s-a întâmplat mie.

         ⏤ Veniți să împodo.. se oprește mama când ne vede, fiindcă eram încă aproape unul de altul –  mult prea aproape încât uitasem ce e ăla spațiu personal, dar pentru mine încă se simțea de parcă eram foarte departe. Singurul lucru pe care aș vrea să îl fac acum este să îmi contopesc sufletul cu cel al lui Lucas, să îi simt orice rană, iar el să îmi simtă mie insecuritățile. Vreau să mă uit în inima lui, căci altfel nu am cum să îmi dau seama nici într-o mie de vieți ce simte el de fapt – și nu am chef să ghicesc. Nu am timpul necesar și nici puterea necesară să mă lupt cu asta, cu sufletul devastat al lui Luke.

          ⏤ Da, venim acum.

          ⏤ Stați să vă fac o poza! exclamă tata entuziasmat.

          Eu și Miller într-o poză? Asta nu avea cum să iasă bine – din câte știu el urăște pozele. Și să facă o poză cu mine? Deja e prea mult. Nu suntem un cuplu – cel puțin nu în viața reală. Asta e doar șarada pe care le-o vâr pe gât părinților mei, însă doar atat e, nimic mai mult.

         Dar era ceva mai mult.. Sentimentele mele existau.

          Știu că tata e doar entuziasmat, fiindcă nu și-a mai văzut fetița de un an de zile. În ochii lui încă sunt un copil. A plecat acum mai bine de cinci ani pentru că nu ne permiteam să plătim liceul la care sunt acum. Mama era în depresie și nu muncea. Era rănită, și asta pentru că pierduse o sarcină. Copilul din pântecele ei, murise – sora sau fratele meu nu a avut nicio șansă. După acest eveniment neplăcut, timp de un an de zile mama își petrecea zilele în sufragerie uitându-se la televizor. Nu făcea absolut nimic în afară de a sta lipită de canapea. Pe lângă asta abia de mânca – slăbise considerabil de mult atunci. A fost o perioadă neagră pentru ea, iar dacă tata nu ar fi plecat în New York unde avea mult mai multe posibilități decât în Detroit, cu siguranță eu acum nu l-aș fi întâlnit pe Luke – aș fi mers la alt liceu, pe alt drum, la altă oră. Salariul tatălui meu din Detroit nu era nici pe jumătate din ce câștigă acum. Nu suntem bogați, suntem pe linia de plutire, cum ar spune el.

          ⏤ Tată.. îl mustrez eu.

          ⏤ Nu, Ade, e în regulă, mă suprinde Luke.

          Am mai încercat să îi fac o poză pe furiș, dar m-a văzut înainte de a îmi duce la bun sfârșit planul și nu a fost de acord – mai avea puțin și mă bătea pentru că am îndreptat camera aia spre el, însă acum vrea sa facem o poza. Ăsta cu siguranță nu e Luke pe care îl știam – cel puțin, nu încă. Nu știu cât o să îl țină starea asta, dar pot să jur că probabil e drogat.