Prima clipă

《 𝕮𝖆𝖕𝖎𝖙𝖔𝖑𝖚𝖑 14 》

➺ 14. Înainte de ea

ＬＵＣΛＳ

          În sfârșit m-am decis că e timpul să mai trec și pe acasă, fiindcă petrecusem prea mult timp zăcând pe canapeaua lui Alec. Deși noaptea trecută băusem o cantitate semnificativă mă dezmeticesc destul de repede – spre surprinderea mea. Spre norocul meu, când am plecat Alec încă dormea deci am fost scutit de vreo discuție tâmpită à la Alec Campbell.

          M-am gândit să fac un ocol pentru a îmi limpenzi mintea, dar mai rău m-am tulburat. La dracu'! Cred că trebuia să aleg drumul mai scurt, fiindcă simt cum ochii îmi ard acum și îmi vine să mi-i scot cu propriile mâini. În fața mea o văd pe Adelaide, însă ea nu m-a văzut. Era cu capul în nori  la propriu, dar și la figurat, căci admira cerul cu un zâmbet așa de larg cum nu am mai văzut. În dreapta ei era Matt care m-a observat destul de repde și i-a înșfăcat mâna într-a lui imediat – de parcă era vreo concurență.

          El o avea deja.

          Eram așa invidios că el se putea bucura de ea, dar totodată eram așa de gelos fiindcă era a lui – doar eu trebuia să am parte de ea. Îmi încleștez pumnii și mai că îmi vine să sar la gatul lui, însă încerc să mă controlez. Dacă fac ceea ce îmi doream cu fiecare celulă din corp, Addie avea să fuga la o mie de mile distanță – deja era la nouă sute nouăzeci și nouă, deja era departe de mine.

          Când mă vede se blochează, apoi se încruntă. Grimasa de pe fața ei este o combinație între mi-ai lipsit atât de mult și îmi vine să te omor.

          Bag capul în pământ, însă nu mă pot abține și trag cu ochiul. Nu pot să rezist tentației de a mă uita la ea chiar și pentru o secundă. Eu eram îmbrăcat tot în negru și aveam gluga hanoracului pe cap, pe când ea avea o rochie mai mult transparentă decât albă care îi scotea toate formele în evidență. Purta o rochie care mă scotea din minți. Era atât de frumoasă încat m-am abținut cu greu să nu mă holbez la ea.

          În momentul în care am făcut contact vizual, mi-am îndreptat privirea în direcția asfaltului și mi-am băgat mâinile în buzunar. Trecem unul pe lângă altul de parcă am fi doi necunoscuți. Îmi întorc capul să o mai admir puțin – să mi se întipărească în minte imaginea ei. Ne intersectăm privirile din nou – ochii ei erau ațintiti asupra mea.

          Oare și ea voia să își aducă aminte de cum arăt? Sau doar voia să își confirme că îi e mai bine fară mine în viața ei?

          Nu știu ce voia, dar cert este că eu aveam nevoie de ea.

          Ceva în mine s-a rupt în secunda în care am văzut-o ținându-se de mână cu el. 

          Ceva în mine s-a rupt și nu mai putea fi reparat vreodată.

          Nu înțeleg – când e departe, o vreau aproape, vreau să fie doar a mea, însă când am șansa să mă apropii fug sau o fac pe ea să fuga. Chiar nu mă mai înțeleg – înainte știam clar ce simt chiar dacă era doar ură, dar acum nu știu ce dracu' am în cap. Nu știu de ce dracu' mă comport așa – de ce o resping, iar apoi când e fericită vreau să îi iau fericirea .

          Da, asta vreau. 

          Vreau să fie cu mine, nu cu el.

          Deși cu el e fericită.

          Deși cu mine i-ar fi mai mult rău decât bine.

          Eram egoist, dar singurul lucru pe care îl știam era că aveam nevoie de ea ca să trăiesc. Ea era aerul meu – fară ea simt că mor. Mi-am dorit să mor ce-i drept, dar fizic, căci asta e altă durere.

          Ăsta e alt sentiment – un sentiment pe care nu îl cunoșteam înainte.

          Înainte de ea.