Capitolul 31

4K 368 57
                                    

                     Nu știu cât este ceasul când mă trezește zgomotul făcut de vibrațiile telefonului meu în liniștea dormitorului lui Ariel. Sunt înțepenit, amorțit, și mă dor toate oasele. Scot cu greu telefonul din buzunar și mă încrunt din cauza luminii puternice făcute de ecranul deblocat. Am zece mesaje și cinci apeluri, toate de la Aimee. Nu îi răspund, ci mă ridic în liniște de pe fotoliu, îmi întind oasele și ies călcând pe vârfuri din camera lui Ariel.

                   Mă opresc în fața ușii dormitorului meu și nu știu dacă ar trebui să intru direct, fiind camera mea, sau nu. Ceva mă face să cred că ar trebui să bat la ușă și exact asta fac. Aud vocea lui Aimee spunându-mi să intru, iar eu pătrund în cameră încercând să fac cât mai puțină gălăgie. Nu aș vrea ca Ariel să se trezească și să mă găsească în același dormitor cu Aimee.

                   — Hei, îi aud vocea timidă și își ridică privirea spre mine. Are ochii înlăcrimați.

                  — Hei și ție, îi răspund zâmbind. Ești bine?

Oricât de tare m-ar fi deranjat atitudinea ei de mai devreme, țin la Aimee și nu îmi place să o văd plângând. Este o prietenă bună care are nevoie de mine în perioada asta. Cumva, trebuie să le fac pe cele două să se înțeleagă măcar pentru o săptămână, cât urmează să locuim împreună. Nu vreau să o dau afară pe Aimee, ar fi inuman din partea mea să fac asta. Dar nu vreau nici ca Ariel să se simtă amenințată de prezența brunetei aici.

— Iartă-mă, Dante, șoptește. Nu știu ce e cu mine, de ce m-am comportat așa. Ariel nu are nicio vină pentru ce se întâmplă în viața mea acum, iar eu am fost o scorpie cu ea, recunoaște abătută printre suspine.

Eu răsuflu ușurat și mă apropii de ea strângând-o în brațe. Îi sărut creștetul capului și îi mângâi spatele cu palma mea dreaptă.

— E în regulă, Aim. Ariel va înțelege, șoptesc. Luăm micul dejun împreună și vorbim atunci, bine? o întreb cuprinzându-i umerii cu palmele și îndepărtând-o puțin, pentru a o privi în ochi.

Ea îmi zâmbește larg și apoi aprobă din cap. Mă desprind din îmbrățișare și mă îndrept spre ușă, dar sunt oprit de vocea subțire a lui Aimee.

— Nu dormi cu mine?

Rămân cu mâna încleștată pe clanță, iar capul îmi cade între umeri, lăsând privirea în podea.

— Aimee, oftez, dar nu e nevoie să continui, pentru că ea mă întrerupe.

— E în regulă, înțeleg. Noapte bună, Dante.

— Noapte bună, îi răspund și ies din dormitorul meu.

Mă gândesc să mă întorc în camera lui Ariel, dar gândul la acel fotoliu incomod îmi face corpul să se plângă de durerea surdă pe care încă o resimte. Deschid încet ușa și arunc o privire spre Ariel care doarme ghemuită în mijlocul patului. Intru cu pași mici și trag peste ea păturica subțire de pe spătarul fotoliului, iar corpul ei se relaxează imediat ce simte căldură.

Doarme liniștită, chipul ei angelic este luminos, iar buzele cărnoase îi sunt ușor întredeschise. Nu mint deloc când spun că este cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată. Nu are nevoie de machiaj ca să arate bine. Este cât se poate de naturală. Iar corpul ei, atunci când nu este ascuns sub unul dintre trainingurile ei largi, este perfect.

Înghit în sec și zâmbesc amar, apoi mă retrag din camera ei, închizând cu atenție ușa în urma mea. Cobor scările și mă tolănesc direct în patul confortabil al lui Art. Este aproape ora trei dimineața, așa că nu durează mai mult de câteva secunde să adorm.

Atinge-mi sufletulWhere stories live. Discover now