Atinge-mi sufletul

Capitolul 43

— Crezi că... ai vrea... să mă atingi mai mult? șoptește, iar eu încremenesc.

Aș vrea să te ating în toate modurile posibile. Ți-aș cerceta fiecare centimetru din piele, și nu cu degetele, ci cu limba. Mi-aș îngropa capul între sânii tăi și ți-aș strâge fesele între palmele mele până când te-ai învineți. Mi-aș face din tine și pernă, și pătură și nu mi-ar mai trebui nimic altceva în afară de trupul tău gol.

Dar cum să-i zic asta? Dacă ar auzi ce se întâmplă acum în capul meu, ar fugi și cel mai probabil l-ar pune pe Godzilla să mă căsăpească. Sunt un depravat, da. Dar tricoul ăla alb și mulat al ei îmi lasă loc de multe scenarii.

Acum ar fi momentul să spui ceva, Dante.

Ah, da.

— Cum adică...mai mult? reușesc să îngân și înghit în sec.

Ea se mișcă puțin deasupra mea și se așează mai bine în brațele mele. Sper să nu se lase mai jos de atât, căci s-ar putea să avem o problemă. Își ridică capul din scobitura gâtului meu și mă privește pentru o secundă în ochi, ca mai apoi să se înroșească toată și să își acopere fața cu palmele.

— Nimic, uită, murmură printre degetele întredeschise și dă să se ridice din brațele mele.

Dar eu îmi încleștez mai bine brațul drept în jurul ei, țintuind-o pe loc, iar cu mâna stângă îi îndepărtez palmele, eliberându-i chipul frumos și roșu ca racul.

— Ariel, șoptesc zâmbind și îi ridic bărbia pentru a-i întâlni ochii. Nu vreau să îți fie rușine de mine. Îmi poți cere orice. Sunt mai mult decât bucuros să experimentez cu tine toate lucrurile astea, crede-mă, îi spun și îi sărut scurt vârful nasului.

— O să râzi de mine, spune cu o voce mică și își închide ochii pentru a îmi evita privirea.

Îi sărut tandru fiecare pleoapă închisă, apoi o trag mai aproape de mine și o lipesc cu capul la pieptul meu. Ador să o țin așa.

— Nu o să râd de tine, micuțo. Îți promit, îi șoptesc și îi sărut creștetul capului.

                O aud cum înghite de două ori în sec și simt cum se face mai mică în brațele mele, strângându-mi tricoul în pumnul său micuț. Apoi, cu o voce pe care aproape că nici nu o aud, murmură:

                 — Mi-am dorit mereu să știu cum se simte... ei bine... știi tu, se bâlbâie și se ascunde mai bine la pieptul meu.

Este atât de lipită de mine încât mi-e teamă că o să audă fluturii care mi se zbat în stomac. Acum, nu știu dacă este de vină faptul că nu am mai fost cu vreo femeie de mai bine de două săptămâni, sau pur și simplu așa e construit creierul meu să gândească, dar tind să cred că nu, nu știu la ce se gândește ea. Dar cu siguranță știu la ce mă gândesc eu, și mi-e greu să cred că scenariile noastre se potrivesc în vreun fel.

— Va trebui să fi puțin mai explicită de atât, Leira. Nu aș avea încredere în gândurile mele în momentul ăsta, îi spun sincer și mă foiesc puțin pentru a-mi ascunde neliniștea din pantaloni.

Blugii pe care îi port au devenit brusc enervant de incomozi. Ariel chicotește scurt, apoi se îndepărtează puțin de mine, luând cu ea și mare parte din căldura corpului meu. Sunt patruzeci de grade afară, dar eu simt că mi-e frig.