Atinge-mi sufletul

Capitolul 21

Spre surprinderea mea, am reușit să adorm la loc după ce Ariel a ieșit cu viteză din dormitorul meu. Am păstrat ușa deschisă în cazul în care avea să se întoarcă și m-am lungit în pat privind în gol tavanul alb al camerei mele. Am adormit într-un final și m-am trezit când soarele era deja sus pe cer.

Am deschis ochii buimac și mi-am verificat ceasul telefonului care indica cu mult peste ora unsprezece. Mă ridic din pat și mă întind leneș, căscând de câteva ori. Intru în baie și după jumătate de oră sunt spălat și îmbrăcat în haine lejere. Am de gând să profit de neașteptatele mele zile libere pentru a mă relaxa și odihni.

Am o idee pentru a o scoate astăzi pe Ariel din casă și știu exact unde vreau să o duc, așa că iau telefonul și o apelez pe persoana care mă poate ajuta să îmi pun planul în aplicare.

— Bună, scumpule, aud vocea subțire de la celălalt capăt al receptorului.

— Hei Emm! Ce faci?

— Tocmai încercam să readuc la viață o liană de jad, îmi răspunde de parcă aș ști ce e aia. Tu ce faci?

Emma este botanistă specializată în plante exotice. Este îndrăgostită de tot ce înseamnă flori, frunze, copaci sau iarbă. Are în grijă câteva parcuri pe care le vizitează săptămânal, verifică fiecare plantă în parte și le vorbește de parcă ar fi copiii ei. Nu am întâlnit niciodată vreo persoană mai pasionată de ceva decât este Emma de tot ce ține de vegetație. Și dacă memoria nu mă înșeală, ar trebui ca azi să fie exact la locul potrivit.

— Aș cam avea nevoie de o favoare. Ești în parcul de pe Watson azi?

                        — Toată ziua. Cu ce te pot ajuta?

                        — Ce spui de un tur privat? o întreb chicotind.

                        — Pentru tine, oricând, iubire.

                       Știam că Emma nu mă va refuza, și apreciez că nu a cerut mai multe informații. Am stabilit toate detaliile, tot ce mai trebuie să fac este să o conving și pe Ariel să meargă cu mine.

                       Cobor la bucătărie și îmi fac un sandwich și o cafea și le savurez în liniște. Urc apoi la etaj și bat timid la ușa camerei de oaspeți, dar nu primesc niciun răspuns. Cobor înapoi și ies în grădină, căutând-o cu privirea pe șatenă. O găsesc ștând în șezut, rezemată de trunchiul unui copac bătrân de la marginea curții. Are căștile în urechi și ochii închiși. Corpul îi pare relaxat, încălzindu-se ca o felină în razele soarelui. Mă apropii de ea zâmbind și mă opresc la câțiva pași de ea, punându-mă exact în dreptul soarelui, acoperindu-i trupul cu umbra mea.

                         Tresare și deschide brusc ochii când își dă seama de prezența mea, ațintindu-i direct spre mine. Mă privește încruntată și pufnește dându-și ochii peste cap.

                         — Ai putea să te dai din soarele meu, te rog? mă întreabă pe un ton ironic.

                         — Al tău? Ești cam posesivă, nu crezi?

                        Pufnește din nou și se ridică în picioare, întorcându-se cu spatele la mine și îndepărtându-se câțiva pași, până ce ajunge din nou în razele soarelui.  Încep să râd și mă apropii iar de ea, obținând o privire agresivă din partea ei.