Atinge-mi sufletul

Capitolul 1

— Nu îmi spune că încă nu ești gata, Dante! Trebuia să fim deja acolo! aud vocea pițigăiată a brunetei atunci când intră nervoasă în dormitor.

Eu mormăi ceva indescifrabil, îmi bag capul mai adânc între perne, și trag pilota până peste cap, poate așa nu mă mai vede și mă lasă să dorm. Dar nu pare să funcționeze, pentru că îi aud tocurile apropiindu-se de pat, apoi îmi trage cu putere pilota de pe față și deși am ochii închiși aș putea să jur că și-a pus o mână în șold și bate din piciorul drept, aruncând săgeți din ochi spre mine.

— Dante, dacă nu te ridici în secunda asta din pat, voi fi nevoită să găsesc alte metode să te trezesc. Și nu unele care să îți placă!

Ridic leneș capul din pernă și îmi mijesc ochii spre ea, rânjind pervers.

— Te provoc, scumpo! îi spun cu vocea mea răgușită, apoi mă întorc pe partea cealaltă și mă întorc la activitatea mea preferată. Mă rog, a doua pe listă.

Bruneta se îndepărtează, și îi aud din ce în ce mai slab sunetul tocurilor pe podea, semn că a plecat. Zâmbesc mulțumit și mă așez mai bine în pat, răsfățându-mă ca o felină la soare. Dar fericirea mea nu ține mult, pentru că mă trezesc brusc și sar din pat atunci când zeci de cuburi de gheață fac contact cu spatele meu gol și încins.

— Ești nebună, femeie! E rece ca naiba! Ce ai în capul ăla, tărâțe? Puteam să fac un șoc hipotermic și să mor! urlu ca descreieratul la femeia din fața mea, în timp ce ea râde în hohote. E tare amuzant, nu? adaug nervos.

— Te-am avertizat, scumpule. Și nu te mai plânge ca o fetiță. Acum pune mâna și îmbracă-te și hai să mergem! Poate nu ajungem chiar ultimii, îmi spune și mă împinge cu mâinile ei mici spre baie. De fapt încearcă, pentru că nu are forță nici măcar să mă clintească de pe loc.

Dar sunt un băiat ascultător, așa că îi fac pe plac și în mai puțin de cincisprezece minute sunt gata de plecare. Karen este îmbrăcată într-o rochie vaporoasă de vară, galbenă, care face un contrast perfect cu părul ei negru și lung. Eu am ales să iau pe mine o pereche de blugi și un tricou alb. Nu am un stil de a mă îmbrăca, hainele mele sunt simple, albe, negre sau gri.

— Mă pregăteam să plec fără voi, aud vocea iritată a Emmei atunci când urcăm în mașină.

— Bună dimineața și ție, Emma. Nu știu cum naiba arătați așa bine. A fost o idee tare proastă să facem petrecerea de final înainte de festivitatea propriu-zisă, spun morocănos și îmi frec tâmplele cu degetele, poate poate mă lasă durerea de cap.

— Și cine a insistat să facem asta, Dante? Karen se întoarce spre mine și mă privește dur. În plus, nu noi te-am pus să bei atât de mult. Zici că nu mai văzusei în viața ta alcool! Acum taci și suportă consecințele. Și apropo, mersi de compliment, adaugă pe o voce mult mai caldă.

Nu mai zic nimic, pentru că nu aș vrea să mă bag în gura celor două. Știu cum e. Ajungem în liniște în fața universității. Mă dau jos din mașină, îmi trec brațele peste umerii celor două fete, și îmi târâi picioarele până în grădina facultății. Da, știu, sunt un norocos. Am o brunetă sexy în dreapta, și o blondă tatuată și bună în stânga, care mă sprijină. Și la propriu, și la figurat. Relația dintre noi este... complicată. Dar mișto.

Reperez imediat restul găștii și ne îndreptăm spre ei, ocupând locurile libere pe care le-au păstrat pentru noi. Se pare că noul Dante dă bine, pentru că mi-am făcut mai mulți amici în șase luni aici decât în aproape douăzeci și trei de ani în Detroit. Prieteni adevărați nu am, poate doar Karen și Emma. E ciudat ca bărbat ca cei mai buni prieteni ai tăi să fie două femei. Dar hei, nici eu nu sunt prea normal. Cel puțin așa îmi zice mereu unchiul meu.