Atinge-mi sufletul

Capitolul 25

— Mă lași să te ating? mă întreabă Ariel cu vocea ei subțire, privind în jos.

                   Întrebarea ei mă ia cu totul prin surprindere. Ochii mi se măresc, iar un zâmbet larg își face loc pe fața mea. Inima începe să îmi bată cu putere în piept atunci când îmi imaginez cum s-ar simți pielea ei peste a mea. Fata asta nu a atins pe nimeni de cinci ani, cel puțin nu cu intenție, iar acum îmi cere să o las să mă atingă. Sentimentul pe care îl am în momentul ăsta depășește orice am simțit vreodată în viața mea.

                      Mă apropii de ea cu pași mici, în timp ce ea își ridică privirea spre mine. Obrajii îi sunt roșii, iar respirația vizibil accelerată. Nu vreau să o sperii și să dea înapoi, așa că mă opresc la câțiva centimetri distanță de ea și tot ce fac este să întind mâna în față, așteptând ca ea să facă primul pas. Se uită fix în ochii mei, cercetându-mi reacțiile. Eu zâmbesc ca un idiot, pentru că mi se pare incredibil ceea ce se întâmplă.

                       Ridică brațul drept și îl întinde spre mine. Degetele îi tremură atunci când le apropie de mâna mea. Își întinde palma deasupra alei mele, fără a stabili însă vreun contact fizic. Deși sunt câțiva centimetri între mâinile noastre, pot să jur că simt căldura pe care o emană. Energia pe care mi-o transmite este uimitoare și aproape că simt furnicături în palmă.

                         Nu își dezlipește ochii din ai mei. Cred că este prima dată când albastrul ochiului ei stâng îmi transmite la fel de multă căldură precum cel căprui. Eu nu fac nicio mișcare, deși tot ce mi-aș dori acum ar fi să o trag aproape de mine și să o lipesc de pieptul meu. Dar trebuie să am răbdare, așa că o încurajez printr-o mișcare a capului, încercând să îi arăt că nu se poate întâmpla nimic rău.

                       Își coboară lent palma spre a mea, acum despărțindu-ne doar câțiva milimetri. Își închide ochii și trage adânc aer în piept, expirând sacadat. Apoi, într-o fracțiune de secundă, mă atinge, iar odată cu asta, mii de fiori se împrăștie în corpul meu. Palma ei caldă și fină se potrivește perfect peste a mea. Nu am dat niciodată importanță unui gest atât de mărunt, la fel cum nu am crezut vreodată că o simplă atingere poate crea atât de multe stări în interiorul meu.

                       O privesc cu nesaț, pare fericită dar panicată în același timp. Zâmbește, dar are ochii înlăcrimați.

                      — Te doare? șoptesc, iar ea aprobă din cap și buzele ei se ridică în cel mai frumos zâmbet din lume.

                     Nu vreau să o rănesc, așa că oftez adânc și dau să îmi trag mâna de sub a sa, dar ea nu mă lasă, apăsându-și puțin mai tare palma peste a mea.

                      — Ciudat este că pentru prima oară, îmi place această durere, spune zâmbindu-mi cald și privind fascinată palmele noastre suprapuse.

                      — Ce simți mai exact, Leira?

                      — Nu știu, răspunde iar o lacrimă își face loc pe obrazul ei. Nu știu cum să explic, continuă. Mă arde și mă înțeapă, dar îmi place cum se simte pielea ta, adaugă roșind.

Poate că voi exagera făcând asta, dar nu mai am răbdare, așa că ridic degetul mare și o mângâi încet în podul palmei. Ea își ridică ochii mari spre mine, neștiind cum să reacționeze. Dar nu se retrage, iar eu continui să desenez cercuri imaginare peste pielea ei.

— Vrei să mă opresc? o întreb fără să îmi dezlipesc privirea din a ei, iar ea își scutură capul în sens negativ.