Atinge-mi sufletul

Prolog

               Și după felul în care își așează mâna pe brațul meu și își mușcă provocator buzele roșii și cărnoase, am impresia că eu sunt acum acel ceva.

               — Bună, eu sunt Karen. Karen Wood, îmi spune zâmbind și îmi întinde mâna.

               — Îmi pare bine să te cunosc, Karen, îi răspund afișându-i cel mai dulce rânjet al meu. Eu sunt Dante, adaug și îi cuprind mâna într-a mea, ducând-o la nivelul buzelor și sărutându-o.

               O văd cum roșește și își lasă ochii căprui în jos, vizibil intimidată. Nu sunt un tip exagerat de înalt, nu am mai mult de 1.80, dar postura mea este mereu una impunătoare, îmi mențin spatele drept și am tendința de a privi pe toată lumea cu superioritate. Se pare că asta le atrage pe fete, deși nu ăsta este motivul pentru care aleg să port această mască a tipului sigur pe el. Așa că toată lumea cunoaște un Dante încrezător și prietenos, care se poartă frumos cu toată lumea din jurul lui, doar pentru a lumina puțin din întunericul sufletului meu, cel real.

Nimeni de aici nu știe ce se ascunde sub această mască, iar ăsta este cel mai bun lucru la mutarea mea în Miami. Aici, pot fi cine vreau, fără să citesc milă în ochii celor care mă cunosc, și curiozitate în ochii celor care doar au auzit despre mine de pe undeva. Și dacă tot am șansa la o viață nouă, de ce să nu mă și distrez puțin? Iar Karen practic mi s-a servit pe tavă, și cine sunt eu să refuz un desert apetisant?

— Știi, Karen, chiar mă bucur că m-ai băgat în seamă. Am încercat toată ziua să îmi fac curaj să vorbesc cu tine, dar nu știu, mi-a fost teamă că nici nu o să te uiți la mine, o mint cu nerușinare, încercând să îmi dau seama măcar din ce direcție a venit, că habar nu am unde a stat în sală.

Bănuiesc că aș fi putut să dau și la actorie, căci se pare că bruneta m-a crezut, altfel nu-mi explic chicotul plin de încântare care îi scapă printre buze. În perioada în care am ales să mă izolez de lume, am devenit expert în a citi limbajul corpului. Analizam atât de mult oamenii din jurul meu, încât acum nu îmi scapă niciun gest.

— Nu aș fi zis că ești genul de bărbat timid, rânjește pervers și îmi face cu ochiul.

— Dar cine a zis că sunt timid? șoptesc pe o voce joasă apropiindu-mă de urechea ei.

— Presimt că vom fi prieteni foarte buni, Dante. Haide, te conduc la următorul curs. Arăți de parcă te-ai fi rătăcit, spune amuzantă și își încolăcește degetele cu ale mele, trăgându-mă veselă spre ieșire. Apuc rucsacul de pe bancă în care am băgat mai devreme dosarul și mă las purtat de ea pe holurile aglomerate ale universității.

                 — Ne vedem la prânz, Dante, îmi spune când ajungem în fața sălii de curs, se ridică pe vârfuri și îmi depune un pupic pe obraz, luându-mă total prin surprindere.

               Îi zâmbesc neștiind cum să reacționez, nu vreau să par genul de bărbat care nu își dorește de la o femeie decât să o bage în patul lui cât mai repede, deși cu toții visăm la acel moment. Ea nu așteaptă un răspuns ci se întoarce pe călcâie și se îndepărtează de mine începând să alerge pe hol. Ce femeie ciudată!

               Intru în sala de curs și îmi ocup locul în bancă, și profit de faptul că profesorul întârzie, așa că scot dosarul din ghiozdan și încep să citesc. Trebuie să recunosc că sunt curios să văd ce a ales Walsh pentru mine. Îmi plimb cu atenție ochii peste rândurile de pe prima pagină unde este un scurt rezumat despre situația pacientei mele imaginare. Este o tânără de douăzeci de ani, care în urmă cu cinci ani a trecut printr-un episod traumatic pe care nu și-l amintește, dar în urma căruia au rămas tulburări de comportament.

              S-a izolat voit de restul lumii, iese din casă doar dacă este absolut necesar, și atunci doar dimineața foarte devreme, sau noaptea foarte târziu. Se ferește de oameni, de aceea a studiat acasă, cu un profesor personal. Treaba mea este să o conving să accepte orele de terapie, să aflu care este starea ei de sănătate psihică, și să pun la punct o strategie prin care să o ajut să se vindece.

                 Următoarea pagină conține mai multe detalii despre acest caz, dar nu am timp să mai citesc, pentru că tocmai ce a intrat profesorul, așa că introduc dosarul înapoi în rucsac, hotărât să îl citesc acasă mai în detaliu, și îmi îndrept toată atenția către lecția predată. Am muncit enorm să obțin o bursă aici, și nu am de gând să dezamăgesc pe nimeni. Voi trage și cu dinții pentru a termina această facultate, pentru că oricât de superficial aș fi cu majoritatea lucrurilor din viața mea, sunt conștient că este vorba despre viitorul meu, iar eu am planuri mărețe în ceea ce mă privește. Însă gândul îmi zboară la cazul acelei fete și mă găsesc nerăbdător să ajung acasă pentru a afla mai multe despre ea, deși este doar un personaj imaginar.

Uff, m-am gândit și răzgândit de mai multe ori înainte să postez acest capitol în forma asta. Aș vrea să știu dacă v-a captivat cumva, dacă vi se pare interesant, dacă vă face curioși.

Acestea fiind spuse, vă invit să descoperiți povestea lui Dante.

Xoxo🖤