Dădacă de idol [Vol.1]

- Capitolul 10 -

-perspectiva Eunbi-

- Chiar nu trebuia!

Lacrimile îmi curgeau fără oprire pe față. Astăzi am fost copleșită de emoții deja de trei ori, iar asta este a patra oară. Mama, Nanhee și băieții erau toți acolo, într-un cerc mare care mă înconjura, iar Nanhee ținea în mâini un tort mare și rotund cu fața mea pe el ceea ce era destul de drăguț și amuzant după mine. Jungkook și Jin cântau la chitară iar toți ceilalți îi acompaniau cu vocea. Scânteile focului de tabără făceau toată atmosfera mai caldă și mai intimă. Cine nu ar fi vrut să își petreacă o zi de naștere ca asta?

Nanhee—La mulți ani unnie!

— Mulțumesc! spun pentru a mia oară pe ziua de azi apoi aștept ca lumea să înceapă numărătoarea inversă de la 23. Când se ajunge la 5 încep să îmi pun dorința în gândul meu apoi la 0 suflu în lumânări zâmbind larg știind ce mi-am dorit.

[...]

Mă foiam vrând să o iau pe Nanhee în brațe, dar imediat ce realizez că fata nu mai era lângă mine îmi deschid ochii larg. Soarele încă nu răsărise, dar totuși ies din cort și încep să caut în împrejurimi speriată de faptul că Nanhee ar putea fi singură în pădure sau că s-ar fi aventurat în apă. Trece jumătate de oră de când o tot căutam la intrarea pădurii și în jurul lacului, dar deja frigul dimineții mă făcuse să renunț și să mă întorc la tabără.

Verific din nou cortul, dar Nanhee încă nu se întorsese. Fără vreo ezitare decid să îmi iau telefonul și să o sun rapid pe mama care se întorsese de ieri seară în oraș din cauza serviciului.

— Mama, cumva ai venit să o iei pe Nanhee?

Mama— Eunbi? Ce este la ora asta scumpo?

— Mama, mă auzi?

Mama— Eun–.

Mă uit la ecranul mic al telefonului cum se stinge încet, semn că bateria murise.

— La naiba!

Jungkook— La naiba? Ce se întâmplă așa de dimineață?

Băiatul apare în fața mea de nicăieri, vizibil obosit, semn că tocmai ce se trezise.

— Știi cumva unde este Nanhee?

Jungkook— A plecat înapoi în oraș cu Bang și câțiva din băieți.

— Când?

Jungkook— Aproximativ acum o oră, de ce?

— Și pe mine de ce nu m-a trezit nimeni să îmi spună?

Jungkook— Nanhee avea școală, era logic să plece devreme, iar tu probabil dormeai prea bine ca să poți fi trezită.

Brunetul trage în jos fermoarul hanoracului pe care îl purta și imediat ce și-l dă jos mi-l așează pe umeri.

Jungkook— E frig, du-te înapoi în cort!

Vocea lui răgușită și faptul că îmi mângâia ușor umerii pentru a mă încălzi mă făcuse să uit că am stat jumătate de oră să îmi caut sora în frig, dar de asemenea mă făcea și să nu mă pot abține din a îmi mărturisi sentimentele.

— Putem să vorbim înainte? spun involuntar fără să îmi dau seama.

De data asta o încurcasem, gura mi-o luase pe dinainte, iar acum trebuia să îi spun ceva pentru a nu îl îngrijora cu toate că eu voiam să mă confesez.

Jungkook— Desigur! Spune ce este?

— Nu am venit aici ca să îmi găsesc iubit! Am venit să câştig bani, deci ai putea te rog frumos să încetezi cu toată faza cu plăcutul?

Am încercat să sun cât de nepăsătoare puteam. Îmi plăcea de el, chiar mai mult decât și-ar fi imaginat cineva vreodată, dar regula aceea nu îmi dădea pace. Știu că Namjoon mă sfătuise să fac ceva, dar nu puteam să risc nimic așa că voi continua cu astfel de replici pentru a "îi frânge inima".

Jungkook— Oh, ok, acum am înțeles despre ce vrei să vorbim. Crezi că pot să te ascult şi să încetez? Nu este după mine asta... Ştii foarte bine cât de mult te plac! Știi, te cunosc de când erai bona nepotului meu, dar cred că niciodată nu ți-ai dat seama cine sunt.

— Pe bune? zic pe un ton ironic. Știam și eu, nu trebuia să îmi amintești tu, dar acum pe bune, hai să încetăm cu asta, nu o să ne facă bine.

Jungkook— Ție chiar ți se pare că e atât de ușor? Te înșeli amarnic Jung Eunbi.

Chiar dacă încă era negură afară, observ cum își dă ochii peste cap apoi văd cum ușor ușor încep să sclipească din ce in ce mai mult, semn că lacrimile își făceau apariția.

— De acum încolo sunt Jung Eunbi, o persoană simplă din staff, nu mai este nicio Jung Eunbi, "dădacă de idol". Te rog să îmi respecți decizia?

Jungkook— Vorbești serios acum Eunbi? Chiar vorbești serios? Tu știi prin câte discuții a trebuit să trec cu băieții ca să încerc să ajung la tine? Și Bang ne-ar susține relația dacă am începe una serioasă, dar ție îți arde doar de regula aia nenorocită.

Știam că avea nevoie de o prezență feminină în viața lui, iar eu de asemenea aveam nevoie de cineva lângă mine acum, dar totul părea ireal. De la o simplă fată din staff, să ajungi să te placă idolul pe care tu ai ajuns să îl simpatizezi..

Jungkook— Nu îmi dai de ales!

Își pune o mână în jurul taliei mele în timp ce cealaltă își făcea veacul pe obrazul meu alintându-l. Se simțea așa de bine. Corpul meu era străbătut de un fior care mă făcuse să uit și cât de frig era afară.

Jungkook— Poți să uiți de regula aia te rog?

Se uita fix în ochii mei, iar acum nu mai aveam nicio putere. Privirea lui îmi luase cuvintele, așa că dau din cap în semn afirmativ cu toate că aș fi vrut să rezist mai mult de atât farmecului său. Îi simt respirația pe pielea gâtului meu în timp ce se apropia cu rapiditate de buzele mele. Mă dau bătută și îmi pun mâinile după gâtul său trăgându-l mai rapid în primul nostru sărut.