Jocuri Ilegale ✓

Capitolul 4

Pun pariu că Samantha se distra acum la plajă și, pentru o secundă, mi-a părut rău că nu am plecat cu ea. Nu era faptul că nu îmi plăcea marea, adoram apa, valurile, nisipul, însă nu îmi plăcea să fiu alături de prietenul sau prietenii ei. Aveam cercuri diferite de persoane, iar eu nu îmi petreceam timpul cu cercul ei de prieteni. Poate ar fi trebuit să accept invitația ei. Și în fond, mai aveam doar câteva zile de vacanță, trebuia să mă distrez și să profit de ele.

Dintr-o dată soneria de la ușa de la intrare răsună în toată casa, oprindu-mă din dansat. Cine putea fi? Se putea să se fi întors Samantha atât de devreme sau să își fi uitat loțiunea de plajă acasă şi să îl fi trimis pe Erik să o ia în locul ei? Mi-am luat un tricou larg pe mine, care îmi acoperea aproape în totalitate zonele intime. M-am îndreptat sceptică înspre scări coborându-le în grabă. Dacă era Samantha, de ce nu mi-a dat un mesaj sau măcar să fi încercat să mă sune, dacă și-a uitat ceva acasă?

Încă auzind muzica cântându-mi în timpane și rămânând cu ritmul în minte, am deschis ușa cu voioșie, însă aceasta se frânse imediat descoperind cine era persoana care stătea în fața mea. Aproape că îmi venea să trântesc ușa și să mă duc să mă ascund, sau să mă duc în garaj să scot un topor să îi dau în cap celui ce stătea în fața ușii mele.

-Îmi cer scuze de deranj, domnișoară, spuse Sin zâmbind șarmant în timp ce ochii săi sclipeau privind înspre mine.

Nu îmi dădusem seama cât de înalt era Sin față de mine, însă acum privindu-l atât de aproape, statura sa era mai mult decât impunătoare, iar asta îmi transmitea o stare de neliniște în întreg corpul. Inima îmi bătea cu încetinitorul și totodată simțeam cum voia să îmi iasă din torace. Respirația mi se regla încet și îmi puteam auzi plămânii mulțumindu-mi că le redădusem aerul. Nici nu îmi dădusem seama că îmi ținusem respirația.

Ofițerul Brekker purta uniforma sa de polițist bine călcată și aranjată pe corpul său musculos, cu chipiul pe cap și cu pistolul la centură.

-Ce dorești, ofițere? îl chestionez cu un glas tăios.

Sin zâmbi nonșalant, plimbându-și ochii asupra corpului meu din cap până în picioare, amintindu-mi că purtam doar un tricou care să îmi acopere în mică măsură corpul. Am tras de material în jos, încercând să-mi acopăr măcar coapsele, însă tricoul îmi era mult prea scurt.

-Doar mă plimb prin vecinătate și mă prezint vecinilor. M-am mutat chiar în casa de lângă tine.

Vocea lui răsuna ca un ecou în mintea mea, iar accentul său era acum și mai ciudat decât îmi aminteam ultima dată când l-am întâlnit. Încercam din răsputeri să îmi dau seama de unde provenea accentul său, în timp ce îmi reveneam în fire. Îmi simțeam obrajii arzând sub privirea sa fără scrupule. Ochii săi prinseseră o tentă albăstruie, însă striațiile gri încă îi dominau irișii minunați. Am înghițit în sec, simțind cum resentimentele de ură îmi reveneau în minte, amintindu-mi de ce simțeam nevoia să îi dau un pumn în gură.

-Dacă nu te-aș fi cunoscut, aș fi zis că mă spionezi, ofițere, i-am răspuns glacial. Mă rog, bun venit în vecinătate.

Mă pregăteam să mă retrag înapoi în casă și să îi trântesc ușa în nas nemernicului, când vocea lui mă opri:

-Am întrerupt ceva? spuse cu jumătate de zâmbet.

-Da, ritualul meu zilnic. Mă pregăteam să fac o baie.

L-am putut auzi cum chicoti încet, în timp ce ochii săi nu mă slăbeau din priviri.

-Oh, sunt sigur. Mai ales după un asemenea dans, sigur ai nevoie de o pauză relaxantă.

Am înghețat. De unde știa că am dansat mai devreme? Am înghițit în sec, încruntându-mă și încercând să-mi dau seama ce naiba voia să spună. Mi-am simțit picioarele tremurându-mi și obrajii arzându-mi și mai puternic.

-Cum...? am murmurat neîncrezătoare.

-Oh, nu-ți face griji și eu sunt un mare fan al Six-A-Lot. Și mi-a plăcut să te văd dansând. Apropo, Saskia, de acum aș trage perdelele la geam, dacă aș fi în locul tău.

Imediat ce spuse acestea se îndepărtă cu pași mici de pe veranda casei mele cu același zâmbet enervant. Nici nu mi-am revenit bine în fire, căci el a și dispărut din raza mea vizuală. Panica începuse să pună stăpânire pe mine, făcându-mi inima să bată cu putere și corpul să îmi tremure.

Vecinul meu m-a văzut goală.

Nu, stai.

Vecinul meu polițist m-a văzut goală.

Stai, stai.

Psihopatul de Sin m-a văzut goală!

În ciuda temperaturii de afară, am dat buzna înapoi în camera mea și m-am acoperit cu păturile de pe pat, așteptând ca starea de jenă și de furie totodată, să îmi dispară. Încercam din răsputeri să-mi distrag mintea cu altceva, însă tot ceea ce vedeam în fata ochilor era zâmbetul psihopatului ăluia. Am scrâșnit din dinți la gândul că aveam să i-o plătesc retardatului ăluia. Aveam să mă răzbun și asta cât de curând.

Nu am ieșit din camera mea decât în momentul când Samantha a ajuns acasă de la plajă, îmbujorată și ușor arsă de soare. După ce m-am îmbrăcat bine, am coborât la parter să luăm cina, întrucât trecuse cu mult de când soarele apusese.

-Nu știu ce m-aș face fără tine! am spus punându-mi în farfurie o bucată de carne și câteva legume.

Samantha era cea mai bună gospodină din câte existau, deoarece talentul ei în a găti era de ne egalat. Întotdeauna mi-a plăcut să mănânc ceea ce îmi gătea ea.

-Nu știu ce te faci cu mine! râse ea. Ia spune-mi, s-a întâmplat ceva interesant cât timp am fost plecată?

Am stat puțin pe gânduri înainte de a-i răspunde. Nu îi spusesem despre Sin și nici despre faptul că fusesem arestată. Nu îi puteam spune nici acum că el era vecinul nostru și era un psihopat pe deasupra. Deși Sam știa că m-am băgat în curse ilegale, ceva îmi spunea că dacă ar afla despre Sin ar intra în panică.

-Nu. Nu s-a întâmplat nimic neobișnuit. Am murit de plictiseală, i-am răspuns scurt.