Iluzia Fericirii- VOL1

Capitolul 16

Ies din clădirea tribunalului imens, mai mult plângând. Nu pot sta acolo. Într-un fel, mă simt jignită, mințită și foarte înjosită.

-Sunt aici!

Mâna lui Matei îmi cuprinde brațul. Nu durează mult până când mă ia în brațe în speranța că mă voi simți mai bine. Nu a vrut să mă lase singură, știind cât rău îmi poate face divorțul părinților și chiar nu voi putea să îl răsplătesc vreodată pentru asta. Fratele și cumnata mea au rămas înăuntru, destul de vulnerabili și triști.

Totul a început când mama a aflat că tata mai are un fiu, cu un an mai mare decât mine și mai mic decât George deci, practic, asta înseamnă că a înșelat-o, ceea ce peste mama nu poate trece, chiar dacă s-a întâmplat în urmă cu 19 ani. S-a stabilit ca firma de bijuterii să îi revină tatei, iar cea de arhitectura mamei deoarece are mai multe studii în acest domeniu.

-Durerea asta e sufocantă, îi explic, privindu-l în ochi.

Gura lui se uni cu a mea şi nu m-am împotrivit. Nu pentru că este de o mie de ori mai puternic fizic și psihic în momentul acesta decât mine, ci pentru că voinţa mea se spulberă în momentul în care buzele noastre se lipiră, uitând de durerea din piept. Cel puțin știu că el este alături de mine.

-Vrei să mergem acasă?

- Nu cred că ar fi tocmai potrivit să dispar de tot din peisaj și să le las impresia că nu îmi mai pasă absolut deloc de familia asta. E un gest urat, chiar dacă m-ar tenta.

-Crezi că poți să rămâi aici?

-Da. Mulțumesc pentru tot!

-Știi că nu trebuie să îmi mulțumești.

-Dar nu erai obligat să îmi fi alături în asemenea momente. Dumnezeule! Ne cunoaștem de o lună și nu încetezi din a-mi fi alături în momentele grele, în timp ce eu habar nu am de ceea ce te apasă.

-Termină cu toate bazaconiile astea. E datoria mea să îți acord sprijinul de care tu ai nevoie.

Îl îmbrățișez, punându-mi capul pe pieptul lui. Nu durează mult până când și el își încolăcește brațele protector în jurul corpului meu,

-Nu pot spune altceva decât că soacra mea este o felină care chiar luptă pentru onoarea ei. Chiar reprezintă un exemplu demn de urmat.

Vocea micuței graviduțe ne întrerupe momentul, venind spre noi.

Ne despărțim privind către cei doi care au ieșit împreună triști.

-Gata? mă trezesc eu vorbind.

-Da! Au rămas să semneze actele. Noi am ieșit pentru că atmosfera deja devenea sufocantă și trebuie să mergem la socrii mei. Nu prea mai avea rost să rămânem. Ne vedem, îmi răspunde fratele meu înainte să se facă nevăzuți cu ajutorul mașinii lui.

-Ce stupid mi se pare. Astăzi trebuia să fie cea mai fericită zi datorită foii aceleia care reprezintă scrisoarea de recomandare de la liceu, dar iată-mă aici!

-Și cine te oprește? Dacă vrei, îți pot arăta cât de fericită poate deveni ziua asta. Asta numai dacă îmi permiți, normal.

-Cât e ceasul?

- 14:00.

-Lasă-mă doar până la 14:30. După îți promit că voi fi doar a ta, fără ca anumite lucruri să ne perturbe liniștea, îi explic așezându-mă pe scările instituției.

Brunetul scoate pachetul de țigări și bricheta neagră, pătrățoasă, aprinzâdu-și o țigară. Trage cu patos, expirând tot fumul din mișcări ale buzelor. Îl urmăresc cu privirea până când ajunge și el lângă mine, abia așteptând să pot pune capul pe umărul lui.