Iluzia Fericirii- VOL1

Capitolul 9

Deși sunt trează de aproape 10 minute, nu am deschis ochii nici măcar pentru câteva secunde. Simt o durere în cutia craniană și o uscăciune de-a lungul esofagului de parcă un deșert s-a instalat în el.

Îmi amintesc că aseară părinții mi-au ținut o întreagă morală datorită faptului că am ajuns târziu acasă, neînsoțită de fratele meu. Am avut mare noroc că Matei a fost aici pentru mine, asigurându-mi mama că mi-am petrecut toată seara în compania fratelui meu care a rămas cu treabă la club. A mințit-o privind-o în ochii, fără să arate vreun semn că ar minți, ceea ce mă înspăimântă! Dacă Matei mă minte la fel de bine și pe mine, încât să nu îmi pot da seama? Dacă eroul meu fără pelerină ar putea fi doar un răufăcător bine deghizat ce ar pute să îmi sfâșie sufletul naiv?

Clinchetul telefonului meu mă forțează să îmi deschid ochii și să ies dintre gândurile mele bolnave. Privesc ecranul mobilului și zâmbesc instant când văd mesajul de la Matei. Degetele mele încep să lovească ecranul telefonului cu repeziciune, tastând un ,BUNĂ DIMINEAȚA"

Îmi pot auzi bătăile inimii cum se pierd în infinita tăcere, în timp ce aștept ca băiatul să vadă mesajul meu. Zâmbetul îmi piere când speranța mea este dată de pământ datorită dispariției bulinuței verzi care îmi confirmă faptul că Matei a părăsit rețeaua de socializare.

Mă mai holbez la telefon alte câteva secunde, după care îl abandonez printre așternuturi. E clar că nu îmi va răspunde la mesaj!

  La naiba, chiar am nevoie de niște apă, altfel gâtul meu va lua foc!
Îmi târ picioarele spre bucătărie precum un zombie, pierzându-mă printre gânduri.

-Ah! urlu, înjurând în barbă colțul patului responsabil de durerea suferită de degetul meu.

Sunt surprinsă de liniștea care-i în casă. Nici măcar păsărelele care obișnuiau să ne cânte dimineața nu se mai aud. Mă îndrept spre blatul bucătăriei și citesc bilețelul galben cu scris caligrafic, lăsat de mama, în care mă anunță că toți sunt la muncă. Îl mototolesc și îl arunc la coșul de gunoi, apoi îmi iau paharul de apă mult dorit și mă îndrept spre baie pentru a-mi face rutina. inBuzele-mi formează o linie dreaptă când observ cearcănele vineții de sub pleoape. Arăt oribil, nu vreau ca Matei să mă vadă așa! Sunt de-a dreptul hidoasă și nu reprezint nici măcar un sfert din frumusețea pe care tabloidele sale o deține.

Paharul de apă îmi scapă dintre degete odată ce chipul brunetului cu ochii întunecați îmi invadează mintea. Oare el cum se simte? Sunt sigură că după noaptea trecută, băiatul are semne mult mai grave decât niște cearcăne în jurul ochilor.

Rememorez fiecare moment întâmplat acum câteva ore și simt sute de fiori cum îmi străbat corpul. Imaginile îmi dansează prin minte, stârnindu-mi aceleași sentimente și emoții de parcă le-aș retrăi din nou.

Clinchetul telefonului îmi captează atenția, determinându-mă să sar peste dezastrul produs de paharul împrăștiat pe toată podeaua.

Pe ecranul mobilului meu apare un mesaj de la nimeni altul decât Matei Simia, ceea ce-mi așterne un zâmbet tâmp pe față.

"În 30 de minute voi fi în fața casei tale! Poartă ceva drăguț." este textul care m-a făcut să țopăi de fericire.

Deschid televizorul pe un post de radio, dau muzica la maxim și încep să mă zbengăi pe acordurile melodiei.

Ajung în fața dulapului și încep să scot multe teancuri cu rufe de pe rafturile de lemn. Nu îmi ia mult să ajung la concluzia că hainele mele s-au demodat și că nu găsesc nimic potrivit. Aș fi mulțumită dacă mi-aș găsi o rochiță de vară pe care să o asortez cu o pereche de sandale, însă în schimb am doar un pat plin cu haine boțite. Respir ușurată când găsesc rochia mult dorită și încep să îndes celelalte haine înapoi în șifonier.