Iluzia Fericirii- VOL1

Capitolul 8

Deși am acceptat propunerea lui Matei de a rămâne la petrecerea dată în cinstea lui doar o jumătate de oră, aud o voce interioară care îmi spune să plec din acest loc prea periculos pentru mine, deși deținătorul barului este nimeni altul decât fratele meu. Încerc să ignor cu vehemență această neliniște și să arunc gândurile negre într-un colț al minții mele.

Parcurg încăperea cu pași mărunți către baie, strecurându-mă printre adolescenți pentru a face acele minute promise brunetului cu ochii întunecați să treacă mai repede. Trebuie să îmi omor timpul cumva.

Mă pregătesc să deschid ușa ponosită, dar încheietura mâinii mele este prinsă într-o strângere fermă care nu mă lasă să îmi duc la bun sfârșit acțiunea. Picioarele îmi devin asemeni jeleurilor, iar corpul începe să îmi tremure odată ce respirația sa caldă mă lovește.

Mă întorc fără să mă gândesc la circumstanțe și mă lovesc de trupul său masiv. Trupul meu rece se izbește de corpul său fierbinte, atingere care mi-a devenit extrem de familiară în ultima vreme, dar care încă îmi mai transmite sute de fiori pe șira spinării. Sunt prinsă între peretele rece și el, un zid dur! Simt că nu mai pot respira și că inima mea bolnavă va ieși prin cutia toracică în câteva clipe.
Ceea ce mă face Matei să simt este atât de greşit şi frumos în atât de multe moduri diferite. Inima îmi bate ca nebuna, buzele mă furnică amintindu-mi de sărutările sale şi stomacul mi se strânge ghem. Un amalgam de sentimente îmi cuprind întreaga fire şi îmi înfing, nemiloasă, dinţii în buza inferioară. Ochii lui negri, precum pana corbului, mă privesc adânc, răscolindu-mi măruntaiele. Fiecare fibră a trupului meu cerşeşte şi mai multă apropiere.

-Hai să ne distrăm puțin, ce zici? îmi propune, încercând să astupe gălăgia.

Se dă un pas în spate și îmi întinde mâna pentru a o cuprinde pe a mea. Nu mă gândesc de două ori că mă și agăț de degetele sale lungi și fine care par imense pe lângă ale mele. Pentru câteva clipe, privirea mi se mută asupra mâinilor noastre apropiate şi nu pot să nu admir cât de potrivite sunt. De parcă ar fi fost făcute una pentru cealaltă.

Mă trage spre cealaltă parte a încăperii și fac eforturi supraomenești să țin pasul cu el. Dumnezeule! Pașii lui sunt gigantici și aproape că trebuie să alerg în urma lui. Brusc, ne oprim în fața unui cerculeț alcătuit din aproximativ patru băieți și două fete care stau așezați pe podea. Îi studiez pe fiecare în parte, la fel și sticla goală de bere care se află chiar în mijloc. Figurile unora îmi sunt cunoscute, în timp ce pe alții îi văd pentru prima dată în viața mea. Nu ar trebui să interacționez cu niște străini care par de-a dreptul terifianți, iar acele tatuaje care se prelungesc până sub gâturile masculilor...Dumnezeule! Mă determină să mă comport precum un copil care nu vrea să facă vreo mișcare greșită în fața mamei.

-Te bagi?

Îmi îndrept atenția către Matei pe care acum îl găsesc stând în poziție turcească, lângă picioarele mele. Îmi face semn spre adolescenți, să mă alătur lor. Deși gura mea aproape se deschide să îi spună lui Matei că ar trebui să merg acasă, picioarele mele preiau singure comanda și mă trezesc că stau între Matei și un prieten de-al său. La naiba!

Adevăr și provocare să fie!

Bruneta de lângă Matei care a dat start cursei se întinde și învârte sticla cu putere. Simt că mi se taie respirația de câte ori o văd îndreptată spre mine și cel din fața mea. Abia când o văd că se oprește din a nu se mai învârti fix între băiatul de lângă mine și focoasa brunetă, răsuflu ușurată. Cei doi au îndeplinit sarcina de a sta închiși în cameră timp de şapte minute.

În următoarea rundă, sticla pică între doi băieți care trebuie să imite o mamă și un bebeluș plângăcios. Începem să râdem cu toții când unul dintre cei doi năzdrăvani încearcă să îl ia în brațe pe șatenul care se smiorcaie, dar spre amuzamentul nostru, aterizează amândoi pe podea.