Iluzia Fericirii- VOL1

Capitolul 5

Noaptea a trecut extrem de greu de când am avut acea discuție cu Matei legată de sentimente și îmi doresc ca aceea să fie ultima dată când îi mai întâlnesc ochii, pe care parcă încă îi am în fața retinei. Îmi doresc să îl uit, să nu îmi mai agite oceanul meu deja tulburat.

De pe o clipă pe alta mă simt tot mai tristă, lipsită de orice vlagă. Parcă nu mai sunt eu, acea Isadora care reușise să își clădească un zid în jurul ei, cea căreia nu îi păsa de nimic înafară de școală. Noaptea care tocmai a trecut am pierdut-o stând trează și gândindu-mă la clipa când acei doi ochii negri, total înghețați, mi s-au întipărit în minte. Simt nevoia să mă izolez, să mă desprind de haosul care mă înconjoară și asta pentru că nu vreau să vorbesc cu nimeni despre starea în care mă aflu.

Un suspin îmi iese printre buze și mă cuibăresc și mai bine în păturica mea, parcă dorind să îmi panseze rana sufletească care nu încetează să mă mai doară. De ce am avut încredere într-un străin? De ce devin vulnerabilă în preajma lui când ar trebui să îmi fie indiferent? De ce nu îi putem ordona inimii pe cine să iubescă când ea începe să bată pentru persoana nepotrivită?

Privesc de la balconul camerei mele ploaia torențială, țintuind picăturile fierbinți cum se lovesc de asfaltul rece, în timp ce tristețea îmi atacă sufletul. Bunica obișnuia să îmi spună că un înger plânge în nopțile furtunoase, petrecute împreună.

-Nu știu cum te-aș putea ajuta Isadora pentru că, indiferent de ce ți-aș spune, știu că nimic nu ți-ar putea curma suferința! Exact așa eram și eu la început cu fratele tău, dar totul va trece și vă va fi bine! După ce mă înecam în propriile mele lacrimi, uitam de toate momentele de singurătate și radiam când ne întâlneam!

Mâinile sale delicate stau așezate în jurul cănii cu ceai, iar expresia feței îi trădează multă nemulțumire datorită relatării mele, legată de Matei.

Oftez și iau o gură mare din ceai. Simt cum lichidul fierbinte îmi alunecă pe gât în jos, încălzindu-mi esofagul în urma atingerii sale.

-Îmi doresc ca toată nebunia pe care o dezvolt pentru el să se oprească! îi recunosc prietenei mele.

Faptul că nu mai sunt nevoită să merg la liceu, mă face să răsuflu ușurată. Nu cred că puteam fi atentă la orele de curs, deci sigur îmi nenoroceam vreo medie dacă vineri nu era ultima zi de liceu. Tot în acea zi l-am lăsat pe Matei să îmi pătrundă în cele mai ascunse colțuri ale minții.

- Iubirea doare, adeseori, Isadora. Trebuie doar să-i faci faţă. Încă îmi amintesc când Matei ne dădea târcoale, pe vremea copilăriei, dar nu ai ajuns niciodată să îl cunoşti cu adevărat. Pentru tine a fost mereu un necunoscut. Prietenul fratelui tău şi atât... Mi se pare ironic cum ne îndrăgostim de privirile pe care cândva le ignoram.

Aș vrea să îi spun prietenei mele să nu îmi mai sucească cuțitul în rană pentru că, deși probabil nu realizează, mă rănește în mod direct! Între mine și Matei nu există nimic, deci nici măcar nu are rost să mă hrănesc cu o iluzie care mai târziu mă va trânti în durere.

Și oftez! De ce toate discuțiile duc la Matei?

-Crede-mă Sofia că am impresia că tot ce se întâmplă în jurul meu e o mare ironie a sorții! Încă nu îmi vine să cred că inima mea bate precum vântul într-un viscol, în prezența lui...

Îmi înalț privirea pe norii întunecați și încerc să mă abțin din a nu izbucni în plâns, deși simt cum inima mea se scaldă în regret. Știu că a fost o idee extrem de proastă să îi cer permisiunea de a rămâne în viața lui și mă urăsc că am făcut acest gest deplasat. Mă urăsc că i-am mărturisit toate acele lucruri!