Iluzia Fericirii- VOL1

Capitolul 18

-Cât or să te țină chestiile alea? îl întreb făcând referire la etnobotanice.

Las cuțitul din mână pe suportul de tocat pentru a-mi îndrepta întreaga atenție asupra sa.

Spre deosebire de mine, Matei face exact opusul. Verifică dacă friptura la cuptor este gata, însă închide la loc ușița cuptorului semn că va trebui să mai așteptăm ceva timp până vom devora cina din această seară.

-Habar nu am, Isadora! Eu am vorbit cu dealer-ul să îmi dea pentru două zile, deci...posibil că dacă le voi consuma, după două zile or să dispară din casa ta.

Se întoarce cu fața spre mine, rezumându-se de blatul prins de peretele paralel cu intrarea. Chiar dacă ne despart aproximativ patru pași pun pariu că îi pot auzi inima cât de tare îi bate. Mă întorc cu spatele la el pentru a-mi relua activitatea: tăiatul roșiilor. Acum chiar mă bucur că există și o altă masă de gătit, în mijlocul bucătăriei, chiar dacă niciodată nu i-am înțeles rolul. Din moment ce există blatul în care-i incorporat cuptorul și plita, pentru ce ar mai folosi altul chiar în mijlocul încăperii dacă nu pentru irosirea spațiului? Dar, spre surprinderea mea este extrem de folositor.

Tresar când îi simt mâna pe talia mea, scăpându-mi chiar și cuțitul din mână pe tocător datorită șocului. Nu mă așteptam să facă un asemenea gest de afecțiune cât timp suntem atât de tensionați datorită discuției de mai devreme, dar el asta face acum: îmi oferă o îmbrățișare plină de dragoste în timp ce capul său staționează în scobitura gâtului meu!

-Vreau să mai prelungim excursia.

Mă întorc cu fața la el începând să îl strâng cât de tare pot în brațe. Îi miros parfumul bărbătesc, total specific lui, conștientă fiind de faptul că dacă voi mai continua așa, voi deveni dependentă de el, iar asta nu-i deloc sănătos pentru mine și neuronii mei afectați.

-Stăm cât dorește prințesa mea. Va trebui să îl sun pe tipul de la care le-am luat și să îi spun să vină și să le ia, bine?

-Nu le consumi?

-Doar dacă nu vrem să scap de dependența lor!

Mă ridic pe vârfuri pentru a-i simți buzele peste ale mele. Pentru a-i simți gustul de tutun îmbinat cu cel al mentolului. Oh! Gustul ăsta m-a făcut dependentă de săruturile lui. Atât de dependentă încât aș vrea să le simt din nou și din nou, fără să mă plictisesc vreodată.

-Okay, îi șoptesc când ne despărțim și toată talpa piciorului meu este din nou pe gresie.

Îi zâmbesc și apoi mă întorc pentru a toca legumele.

-Mâine ce activități ai în plan, domnișoară Toma?

-Eu una propun să mergem să ne dăm cu parapanta, iar mai apoi nu știu. Speram să propui și tu ceva.

Îi arunc o ultimă privire înainte de a adauga câteva condimente, ulei și oțet mâncării preparate de mine.

Merg să așez castronul în mijlocul mesei pe care vom servi cina, la scurt timp urmându-mă și Matei pentru a aduce tacâmul.

Îmi zâmbește de-a dreptul atrăgător și îmi face cu ochiul șmecherește, ceea ce-mi determină obraji să îmi ardă.

-Încep să cred că tu ești mult mai colorată decât roșia pe care ai tocat-o cu ceva timp în urmă.

Zâmbesc timid, găsindu-mi ocupație în spălarea paharelor pe care le voi așeza pe masă. Mă simt intimidată al naibii de tare și asta nu îmi place deloc.

-Pahare cu picior! Intenționezi să servești vin domnișoară?

-Îmi pare rău domnule Simia, însă eu nu intenționez ca în această seară să consum alcool, îl contrazic, întorcându-mă cu paharele la masă. De ce te uiți așa la mine? îl întreb când observ că mă privește într-un fel pe care eu îl găsesc foarte insistent.