Iluzia Fericirii- VOL1

Capitolul 4

Motorul mașinii se oprește din a mai face zgomot, iar sub privirea noastră limitată de geamul transparent, se află întregul nostru oraș natal care-mi încântă retina.

Îmi întorc privirea către cel care m-a adus aici, fiindu-i plină de recunoștință. Matei mă privește mulțumit de bucuria pe care tocmai mi-o creează, afișându-și pe buze, un zâmbet care-mi face inima să tresare de emoții. Capul i se clatină spre ușă, îndemnându-mă să ies și eu din mașină, iar mâna-i cercetează suportul în care centura de siguranță stă prinsă. Rapiditatea cu care o desface și iese din bolidul de lux mă determină să îi urmez și eu gesturile pentru a fi în pas cu el.

Vântul rece călătorește printre firele mele de păr despletite, purtându-le într-un jucăuș dans chiar de îndată ce fac primii pași pe asfaltul amenajat asemeni unei parcări. Stângace, încerc să îmi dau părul după urechi, însă acesta îmi face în ciudă și se lasă îndrumat de vânt, în toate direcțiile.

Mă las purtată de pașii care mă îndrumă în dreapta lui Matei, băiatul care privește peisajul din fața sa cu mâinile cufundate în buzunar și cu spatele la mine, pierdut printre gânduri. Muşchii spatelui i sunt încordaţi, scoţându-i omoplaţii în evidenţă. Îmi feresc privirea, stânjenită de liniştea care s-a lăsat precum o mantie între noi.

Curiozitatea mă împinge să-i urmez și eu exemplul și mă apropi de marginea prăpastiei. Si simt cum respirația mi se taie. Sub privirea mea pătimașă, parcă ținând concurență împărăției nocturne, tot Brașovul îmi oferă un peisaj pe care sunt sigură că îl voi păstra mult timp de acum înainte în minte. Sute de luminiţe se împletesc cu copacii înalţi şi cerul nopţii de deasupra. În unele case, lumina se stinge. În altele, abia acum îşi face apariţia. Îmi cuprind trupul în braţe, trecându-mi limba peste buza inferioară.

Tresar când, prin surprindere, Matei îşi încolăcește braţele în jurul meu, adăpostindu-mă de adierea lină a vântului. Pieptul rigid i este lipit de spatele meu, transmiţându-mi vibraţii în torace cu fiecare zbatere a inimii sale. Este atât de linişte în această pustietatea dulce încât, dacă mă concentrez îndeajuns, ne pot auzi inimile cum se zvârcolesc într-un sincron perfect. Rămân neclintită şi cu respiraţia întretăiată de teamă să nu stric momentul sublim pe care Matei se chinuie să îl creeze. Nu-i stă în caracter să se apropie atât de mult. Nu de mine şi... Fir-ar, aş vrea să nu îmi placă atingerea lui atât de mult!

Nasul său mi se strecoară prin buclele uşoare, până la pielea gâtului pe care o mangaie cu respiraţia sa în timp ce îmi inspiră parfumul. Înghit în sec, încercând, totodată, să înfrân sentimentele care se zvârcolesc să iasă la suprafaţă.

Inima îmi bate cu putere în torace şi explodează în milioane de fluturaşi care-mi gâdilă stomacul cu aripile fluturilor cupidonali. Tot ce simt este nedrept şi atât de nepotrivit încât îmi strâng ochii, ordonându-mi să mă trezesc din visul mult prea frumos.

Expiră adânc, strângându-mă mai bine în brațele sale musculoase.

—Îți place ceea ce vezi?

Palmele sale îmi rotesc șoldurile până mă întoarce cu fața la el, întrerupând întreg momentul de tăcere. Îi privesc irisurile negre înconjurate de împăienjenirea roșiatică a venelor subțiri ale ochilor. Micuțele fire roșii le oferă ochilor săi misterioși un aspect periculos. Arată de parcă ar fi consumat etnobotacine. Îmi scutur capul, alungând gândul pueril.

—Întunericul mi-a schimbat impresia despre monotonia orașului!

Mâna sa rece începe să se plimbe lent pe pomeții obrazului meu fierbinte și mă cutremur! Acest contact este extrem de plăcut, dar, în acelaşi timp, mă sperie la culme. Tot ceea ce el plantează în sufletul meu este nebunie pură.