44

1.3K 38 0
                                    

Poveștile de dragoste nu se consumă în totalitate nici după ce iau sfârșit. Nu vei găsi altul la fel și nici nu vei dori acest lucru. Uneori însă nu e totul așa cum îți dorești și omul care odată era totul pentru tine poate deveni un străin. Îl vei purta în inimă, îl vei trăi prin amintiri, dar nu va fi alături. El va pleca. Tu vei suferi mult, e ca și cum ți-ai lua rămas-bun de la o parte din tine. Chiar dacă prietenii îți vor spune că nu se merită, nu îi vei asculta. Vei dori înapoi ceea ce odată era al tău. Iubești? Ești fericită? Vei acuza oamenii care-ți vor răspunde. Nu-i vei înțelege pe unii și-i vei respinge pe alții.

Nimic nu îți va putea liniști frica de a fi singură. Pentru că sunt oameni după plecarea cărora vrei să fii singură. Și atunci îți este teamă de cea care ești. Da, mulți îți vor spune că fiecare are lumea lui, că trebuie să mergi înainte, că nu a fost al tău și că viața îți va oferi alte momente frumoase. Să știi că așa și este. Vei avea aceste momente, vei merge înainte. Dar nu trebuie să te prefaci că acest bine l-ai știut dintotdeauna. A fost odată un om. L-ai iubit. El nu mai este. Și tu nu mai ești la fel.

Sunt oameni după plecarea cărora ai vrea să pleci și tu cât mai departe. Să o iei de la început, fără drame, fără suferință, fără alte începuturi. După plecarea lor îți vei schimba viața, de cele mai multe ori spre bine. După plecarea lor vei înțelege cât de mult contează momentul și că toate momentele adunate împreună alcătuiesc viața. În urma lor tu vei fi mai puternică, mai liberă, mai hotărâtă. Sunt oameni care pleacă și iau cu ei partea cea mai plângăcioasă din tine, cea mai tristă, cea mai rezervată. Îți iau regretele și dorința ta să fii mereu pe planul doi. Îți iau fricile și dragostea ta suferindă. Tu rămâi altfel, tu ești altfel, tu iubești altfel. Sunt oameni după plecarea cărora plângi și oameni care te lasă zâmbind. Ei toți te vor învăța un lucru: ești diferită și trebuie să trăiești diferit. Fără regrete. Frumos. Cald. Din dragoste.


De vorbă cu Emma - Vitali CipileagaTempat cerita menjadi hidup. Temukan sekarang