42

1.4K 38 0
                                    

E complicat să vezi cine vrea primul să vină într-o relație. E complicat să știi cum vor merge apoi lucrurile, cine va iubi mai mult, cine va oferi mai mult, unde vor ajunge doi oameni pentru care „noi" înseamnă cel puțin la fel de mult ca ,,tu" și ,,eu". Bărbații și femeile vor trăi diferit o relație, chiar dacă o vor trăi împreună. Unii o vor percepe ca pe un moment de-o viață, alții ca pe o destinație spre fericire. Doar că uneori o relație nu ține o viață și nici fericită nu este. Atunci, precum se obișnuiește într-o lume în care lucrurile nu se repară, ci se aruncă, cei doi se despart, pleacă fiecare cu universul lui și cu o parte din universul celuilalt. Despărțirea însă e diferită și ea. Bărbații, puși mereu să compare relații, întotdeauna se vor întoarce. Sau vor dori asta. Femeile, gata să sufere ani întregi după o relație, nu se vor întoarce niciodată.

Bărbații se întorc întotdeauna. Pleacă, petrec sau suferă în tăcere, analizează, compară relațiile avute înainte, își amintesc, stau cu fotografia ei în dormitor, vorbesc cu prietenii ei, merg în călătorie undeva departe, să uite. Apoi se întorc. E peste puterile unui bărbat să rupă din el și să trăiască cu asta toată viața. Să vadă cât de fericită este ea și că nu poate fi astfel lângă el. Să o vadă de mână cu altcineva. Să știe că nimic nu va mai fi la fel. Bărbații se întorc pentru că în viață iubesc de prea puține ori. Iar atunci când nu iubesc, nu pot simula. Așa că revin la femeia pe care au iubit-o cel mai mult. Se întorc la fericirea pe care au trăit-o alături de ea. La viitorul pe care și l-au imaginat alături de ea. Se întorc și se regăsesc.

Femeile pleacă pentru totdeauna. Înainte de asta luptă, construiesc, se oferă celuilalt, iar când totul e în zadar, pleacă. Atunci suferă, plâng, își aduc aminte, retrăiesc momente, păstrează în suflet o bucată din el, dar nu se întorc. Pentru o femeie e prea simplu un ,,iartă-mă!" și prea complicată o continuare a unei agonii. O femeie nu-și va permite să fie doar un trofeu în patul unui bărbat. Și mai ales să fie alături din deprindere, nu din dragoste. Ea va dori să plece cu tot ce a venit. Cu tot ce a investit în acea relație. Femeile pleacă pentru că nu mai pot, pentru că nu mai văd un viitor, pentru că pur și simplu s-au săturat să lupte. Nu se întorc, pentru că înțeleg că totul s-ar repeta cu exactitate. Pentru că vor să fie libere. Să iubească din nou, dar diferit. Pleacă și lasă loc unei viitoare iubiri.

 Pleacă și lasă loc unei viitoare iubiri

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
De vorbă cu Emma - Vitali CipileagaWhere stories live. Discover now