Viktor

20.

Viitorul. Niciodată nu e așa cum ți-l imaginezi, cum visezi noaptea că ai vrea să fii peste câțiva ani și totuși e atât de plin de viața, de speranțe încât mereu zambesti când te gândești că peste ceva timp lucrurile se vor așeza unde le este locul și tu vei fii bine și fericit.

Viața trece pe lângă tine și tu te gândești la un viitor mai bun, când prezentul e tot ceea ce ai și mi-a luat mult timp pentru a înțelege asta. Căci dacă nu știi cum să te bucuri de ziua de azi așa rece și goală cum este ea, atunci nu ai dreptul de a cere o zi de mâine mai bună, mai caldă...

E primăvara și cu toate acestea sufletul meu așteaptă toamna cu frigul ei specific si toate acele culori care îmi taie mereu răsuflarea. Stau la o masă ascunsă dintr-o cafenea în care am intrat întâmplator pentru că simteam nevoia de cofeină și privesc în jur la toți oamenii aceștia care sunt veseli când afara e cald și plâng odată cu ploaia. Îmi las papilele gustative să danseze sub atingerea lichidului fierbinte și chicotesc când observ un băiețel de câțiva anișori cu un buchet de flori în mână. Se îndreaptă spre una dintre chelnerițe și i le îndinde cu o fericire pură pe chip. Femeia îi zâmbește și îi ciufulește părul închis la culoare. Obișnuit parca cu locul acesta băiețelul se asează la o masa nu departe de a mea și începe să deseneze. Femeia îi aduce niște mâncare și ceva de băut, după care se întoarce la munca ei, spunându-i să fie cuminte. Acesta aprobată printr-o mișcare a capului și înfulecă cu pofta mâncarea.

Părăseasc zâmbind cafeneaua și încerc să găsesc o explicația pentru starea de bine pe care o am în piept, dar parcă totul e fără folos. Trec printre cele câteva străduțe care mă despart de locul de muncă și intru în clădire cu o expresi caldă pe chip. Faptul că mi-am luat inima în dinți și am reușit să prind un post de ziarist la o revistă, e cea mai mare realizare a mea și nu pot decât să mă bucur de ceea ce am.

***

Pășesc pe asfaltul fierbinte și mă bucur de ultimele raze de soare. Totul e liniștit și zâmbesc la ideea aceasta de liniste pe care cu ceva timp în urma o voiam cu ardoare și totuși nu o aveam. Mă opresc la un semafor și ascult gălăgia produsă de mașini. Un amalgan se senzații îmi cuprind trupul și îmi închid ochii preț de câteva secunde. Îi deschid cu rapiditate când aud un strigăt de femeie și o voce de copil. Nu știu cum, dar mă trezesc smulgând din fața unei mașini un copilaș care îmi pare atât de cunoscut. Când bătăile inimii mi se reglează realizez că e copilul de la cafenea. Femeia blondă îl strânge în brațe cu o forță atât de mare încât aproape îl rupe in doua. Le zâmbesc celor doi și îmi continui drumul spre casă.

Închid usa in urma mea și îmi las picioarele să mă poarte până pe balcon. Îmi aprind o țigară și privesc cerul înstelat. Tocmai am salvat viața cuiva și singurul lucru la care mă pot gândi e că dacă as fi ales altceva, în orice minut al acestei zile, acel copil nu ar mai fi existat în acest moment.

Oftez și îmi trec mâna prin păr. Viața asta e o sumă de alegeri, de respirații și bătăi de inimă pe care noi oamenii le percepem ca fiind neimportante, când în realitatea contează mai mult decât ne putem imagina. Azi am învățat că totul contează, chiar și cel mai simplu și banal zâmbet pe care îl ai, fiecare strop de speranță, orice gram de căldură pe care esti in stare să o oferi cuiva, fiecare gest pe care îl faci azi, te fac să fii omul de mâine, te conduc spre viitorul pe care visezi să îl ai și dacă nu vrei să apreciezi nimicul zilei de azi, atunci chiar nu meriți viitorul pe care-l ai în palmă și totuși crezi că nu îți aparține, că nu ți-a aparținut niciodată.