Viktor

15.

     Pentru că niciodată nu știi să apreciezi ceea ce ai în față, ci mereu crezi că ai o altă șansă, o nouă zi în care să poți spune ceea ce simți și așa trec anii scuturându-se în jurul tău. Și în tot acest timp se crează goluri în tine pe care nu ai cum să le umpli, căci devine imposibil să îți pui sentimentele pe tavă... Nu mai ai în fața cui să faci asta. Pentru că ai pierdut un timp care nu trebuia pierdut, de care nu trebuia sa fugi. Și unele lucruri odată ce au plecat nu se mai întorc în niciun fel, în nicio noapte înecată într-o sticlă de vin și-o țigară pe jumătate fumată.

     Așa că te lași să cazi pe propriile cicatrici, te îneci în propriul sânge, crezând că trece și nu zbieri, nu ceri ajutor ci aștepți ceva... Un sfârșit pe care îl vrei și totuși îl refuzi.

     Îi simt parfumul cum năvălește asupra simțurilor mele și strâng din dinți. Nu înțeleg de ce se întoarce, când am alungat-o de nenumărate ori. De ce continuă să lupte pe un front care nu-i aparține, pentru cineva care nu mai este al ei și nu va mai fi niciodată.

— Trebuie să încetezi cu asta, te rog! Am vorbit cu mama ta despre cele întâmplate și crede-mă că te înțeleg, dar îți faci rău pentru ceva ce nu poți schimba. E trecut totul, Viktor! Nu ai cum să schimbi nimic.

     Îi privesc ochii și mârai când zăresc afecțiunea din spatele lor. Ea nu înțelege că noi doi suntem trecut, iar Maia e un prezent care mă macină și rupe din mine, pentru ca la sfârșit de tot să fie pansamentul de care am nevoie.

— Vreau să pleci, te rog! Nu ai ce caută aici, nu ai cum sa pricepi ceva ce nimeni nu pricepe. Trecutul pe care tu îl numești trecut, e prezentul meu.

     Mă privește oftând și se asează pe un scaun aflat pe micuțul balcon pe care îmi pierd zilele. Îmi prinde pachetul de țigări în palme și scoate o tigara, pentru ca la sfârșit să îmi zvârle pachetul peste balustradă.

     O privesc cu uimire, în timp ce își aprinde tigara și și-o duce spre buze. Își trece o mâna prin păr și fixează cu privirea un punct din îndepărtare.

— Nu poți continua să îți duci în felul acesta zilele. E inuman să te legi de un trecut de care nu ești vinovat. Îți faci rău și tu nu meriți acel rău.

     Las un oftat să îmi părăsească buzele și mă pun în genunchi în fața ei, luându-i mâinile calde în palmele mele.

— Eva... Nu știu cum să explic asta, dar sunt legat de acel trecut. Nu știu cum, dar sunt legat. Ea a fost cu mine, în toată perioada aceea și la final m-a salvat... Și tot ce am putut face a fost să o las în urmă. Am privit în urma mea când tot ce ar fi trebuit să fac era să continui să pășesc în față.

     Îmi las capul să cadă în brațele ei, în timp ce îi simt mâinile încolacindu-se în părul meu. Simt cum o lacrimă îmi pică pe obraji și nu îmi pot da seama pentru ce anume o las să cadă. Vreau să fac un bine, un singur bine în viața asta plină cu rău pe care am dus-o mereu. Și totuși acel bine e rău prin simplu fapt că mă gândesc la el. Căci nu ai cum să faci un bine cuiva, fără a face rău altora. Iar binele meu, va face cu siguranța mai mult rău decât bine... Iar pentru un moment mă pierd într-un trecut colorat și îmi îndes capul mai mult în pieptul ei cald.