Viktor

Prolog

   Căci nu ești niciodată singur. Nici măcar atunci când ai vrea să fii, pentru că e mereu cineva cu tine sau ceva, poate e un înger sau un drac, dar nu are cum căci nu îți e pe umăr, ci în minte, în vene și te minte, te zgârie și te doare, iar ochii ei sunt departe, inima ta rece o simți acum în palme și zbieri, dar nu se oprește și pici pe ceva rece.

   Ești tu! Nu, nu ești tu. Sunt eu? Nu, e doar o parte din mine și mă împinge să cad pe pietre, dar nu sunt pietre, sunt gândurile mele.