Viktor

4.

   Stau la fereastră, precum un copil și mă gândesc că sunt momente în care realizezi ce ai ascuns în tine, încă de când ai venit pe lume, dar refuzi să crezi, să accepți că nu sunt toți meniți a fi îngeri, că unii sunt născuți pentru a duce mai departe un întuneric nescris, neînțeles, uitat în apusuri reci.

  Și totuși porți o luptă, zi de zi cauți o lumina, un bec slab care încă pâlpâie în piept, care încălzește mâini reci, dar îți spun eu, nu o să o găsești, pentru că în unii oameni e doar întuneric și gheață, multă gheață.

   Căci ești negru, ca și mine, ca și acel copil firav, care într-o vară a zdrobit un fluture într-o palma și i-a plăcut atât de mult, încât după mulți ani cu soare și-o zăpadă albă, a strivit în mâini o inimă caldă.

  Dar acel întuneric s-a decolorat din piept într-o toamnă, într-un moment cald în care o fata a atins acea coardă slabă și pentru o ora l-a făcut să uite că într-o vară, a zdrobit un fluture în palmă.

  Și timpul trece, dar nu iartă și toată liniștea de care ai parte, e plătită în ore, în minute în care ești obligat să înțelegi, să asculți de propria ta voce, să pleci și să rămâi singur la marginea unei păduri, cu o voce și-o ființa pe care nu o cunoști și care totuși te cunoaște, căci e parte din propria ta reflexie deformată, de-o ploaie de toamnă.

— Vino lângă mine, iubitule!

— Nu îmi mai spune așa, nu îmi mai lua mințile, nu mai... Doar taci!

— Deci recunoști ca ti-am furat mințile!

— Nu știu despre ce vorbești!

— Știi prea bine. Ma dorești, tânjești după mine, la fel cum tânjești după tigara aceea pe care o fumezi in fiecare dimineața.

— De unde știi?

— Știu totul despre tine, Viktor!

— Nu știi nimic, așa ca taci!

  Nu are cum să știe, ce am făcut cu ani în urmă, ce a făcut copilul din mine, ce a schimbat pentru totdeauna și la ce a renunțat.

— Fa-mă să tac!

— Știi că nu aș lovi niciodată o femeie!?

— Știi bine că nu la asta m-am referit!

— Taci! Nu îmi pot auzi gândurile din cauza ta!

— Sunt in gândurile tale, iubire! Nu ai ce altceva să auzi. Acum, spune-mi de ce nu vrei sa ma săruți?

— Pentru ca o iubesc, iar tu nu esti reală!

  Dar oare ce a mai rămas real, în urma mea? În urma acelei zile, în care am strâns în palme o vietate și mi-a plăcut să simt cum viața îi dispare.