Viktor

16.

Căci timpul niciodată nu a iertat pe nimeni, iar după atâta amar de vreme încă am o frică în vene și-o răceala pe piele, care nu se datorează temperaturilor reci de afară. Și pentru prima dată în viața aș vrea să fie vara, iar cafeaua mea de dimineața să aibe gust de speranță. Dar din păcate e zăpada pe stradă, iar sufletul meu a fost golit de viață într-o secundă spartă, la un colț de stradă.

Pentru ca niciodată nu esti singur, mereu e cineva cu tine și dacă pentru un minut crezi că te poți ascunde în singurătate gândește-te de două ori. Căci singurătatea joacă după propriile ei reguli, te joacă pe degete după bunul plac și nu poți face nimic, decât poate să taci. Căci e greu când esti singur, dar e și mai greu când vrei să fi singur și te trezești printre propriile gânduri.

— Viktor!

Îmi aud numele ca pe o șoaptă și încerc să o ignor. De fapt e o minciuna, căci în realitate încerc să mă ignor pe mine când afara e noapte, iar alcoolul îmi dansează în vene precum mirii, cel dintâi vals spălat în aplauze și-o adiere de vânt caldă, intr-o zi rece de toamna.

— Vorbesc cu tine!

Își pune mâna pe umărul meu, dar o îndepărtez brusc, aruncându-mă în față spre un trecut necunoscut.

— Ce tot cauți?

Vocea mea e gravă și rece precum o bucată de gheață, iar privirea ei bleaga mă face să vreau să o dau afara și să-mi înec ultimul gram de luciditate, în sticla de vin de pe masă.

— Pe tine!

— Sunt pierdut, Eva! Încetează să mai cauți ceva ce a încet să existe într-un sfârșit de vara, în care cădea apa pe stradă.

Îi citesc oboseala pe față și ignor acea bătaie de inimă care mă face pentru o secundă să vreau să o strâng la piep, pentru tot restul vieții mele, înecată în smoală.

— Nu mai pot rămâne. Îmi pare rău Viktor!

— Pentru ce anume? Nu eu te-am pus să vii și să îmi amintești de trecut.

Oftează greu și își pune paltonul pe umeri, iar cu ultimul gram de curaj pe care îl are deschide larg ușa de la intrare.

— Am crezut că meriți să fii salvat și în războiul acesta al meu, am pierdut o bucată din mine pentru tine. Și la final nu a meritat, pentru că nu poți să salvezi pe cineva care nu vrea să fie salvat.

O ultima clipă de luciditate și ușa se închide în urma ei precum o carte. Lovesc cu putere în perete și pentru o secundă vreau să fug și să o prind din urmă, dar mă oprește o voce rece și mă las să cad pe parchetul rece.

Un ultim pahar de alcool și câteva pastile aruncate în palmă, mă fac pentru o secundă să mă gândesc la viața mea întreagă, pentru ca la final să le fac parte din mine și să îmi întind visele până la ziua de mâine care nu va mai veni vreodată, în niciun fel, în nicio dimineața de iarnă.