Deodată am ajuns în faţa unei poteci luminate.Maşina ocoleşte uşor grămada mare de zăpadă din drumul nostru şi continuă drumul spre potecă.
-Sigur ăsta e drumul?
-Da.Am fost de zeci de ori pe aici.Mai avem puţin şi ajungem.
-Asta ai spus şi acum două ore.
-Dar acum e pe bune.În 10 minute suntem acolo.
Am privit plictisită şi epuizată spre fereastră.Ochii aproape mi se închid singuri, am deschis repede fereastra.Acum am nevoie doar de o adiere rece ca să mă trezească din somn.
-Am nevoie de aer! zic şi-mi scot o mână afară, simţind briza rece care te îngheaţă.Uitasem cât de frig poate fi iarna.
-Închide geamul!Ai să răceşti.
Mi-am scos mâna din aerul rece, şi am închis geamul.
-Au trecut 10 minute? zic, iar Brandon râde.
-Nu mai ai răbdare, aşa-i?
-Vreau doar să ajung la cabană! mă plâng eu privind în gol spre fereastră.
-Dorinţă îndeplinită! spune Brandon, iar dintr-o dată chipul mi-e luminat de luminile venite de la cabana din faţa noastră.
Am privit cabana cu multă atenţie şi totuşi nu am obsevat-o prea bine din pricina întunericului.Văd doar o casă mare din lemn, frumos luminată, cu nişte scări înalte şi un mic brăduţ frumos împodobit parcă pentru Crăciun.
-Bine Lenne, ia-ţi geaca şi vino.E foarte frig afară, să şti, afirmă Brandon şi parchează maşina.
Am coboât lent din maşină, şi am păşit spre frigul de afară.Vândul suflă nervos sau poate doar mi se pare mie, cum nu sunt obişnuită cu frigul în iulie.
Curând şi maşina celorlalţi apare şi intrăm toţi în cabană.
Am privit în jur, camera e întunecoasă singura sursă de lumină la momentul actual e doar şemineul gigant din mijlocul sufrageriei.Şi-n rest totul pare pustiu.De parcă nimeni nu e prin preaşmă.
-Mark!? strigă Luke prin încăpere.
-Bă ăsta sigur doarme, zice Julio
Brusc luminile se aprind, iar de pe scările de la etaj coboară Mark în pijamale.
-Hei, hei, hei!Aţi şi venit?Mă aştepam la asta doar dimineaţă.
-Bine, dacă vrei putem pleca şi ne vedem dimineaţă! zice Brandon sub formă de glumă şi-l îmbrăţişază bărbăteşte pe Mark.
-Mă bucur că aţi venit.Presupun că sunteţi obosiţi.
-N-ai ideie!
-Atunci veniţi să vă arăt camerele.
L-am urmat pe Mark spre scările care duceau la etaj, iar apoi am intrat pe un coridor lung cu multe uşi.
-Asta e una dintre camere, zice Mark deschizând uşa.
-Rămânem noi doi aici, zice Luke arătând spre Julio.
După ce am părăsit camera, ne-am îndreptat spre capătul coridorului.
-Lenne, poate îţi va plăcea camera asta.
Când uşa s-a deschis primul lucru pe care l-am văzut a fost imensul geam, care e mare cât un perete.
-Rămânem aici, nu Amelia!
-Ori unde e un pat moale, spune ea şi intră cu hotărâre în cameră.
Nu voi mai posta o perioada de timp. Până nu cresc viewrile.
CITEȘTI
Summer days
Teen FictionCine s-ar fi putut gândi la iubire înca de la început? Însa iubirea nu ştie de timp si spaţiu, se arată in cele mai neînsemnate împrejurări. ''Şi inima mi-a fost frântă de o fată cu care nici nu am fost împreună...''
