Summer days

CAP:XL

  În dimineaţa următoare, un zgomat m-a trezit.

-Lenne, trezeşte-te şi vino jos, ca ai musafiri. zice mama după care plecă.

M-am îmbrăcat repede, şi am cobărât la parter curiosă să văd cine se află în sufrageria noastră.Am schiţat un zâmbet, când l-am văzut pe Brandon pe canapea tăcut şi gânditor.

-Deci tu eşti anonimul?! zic eu apropiându-mă de el.

-Pot să vorbesc cu tine Lenne? zice el foarte serios., iar asta mă speria.

-Sigur.

-Dar nu aici. s-a ridicat şi am ieşit amândoi afară, iar apoi ne-am plimbat printr-o pădure din apropiere.

-Deci..ce vrei să-mi spui?

-Lenne, o să-ţi spun, dar nu chiar acum.

Am înaintat prin pădure până la un lac.Ne-am aşezat pe malul lui, aşteptând să aflu ce vrea să-mi spună.

-Intrăm? mă întreabă el.

-Nu prefer să mă relaxez.

-Nu uita ce s-a întâmplat în prima zi în care ai rămas la mine.

Am început să râd când mi-am amintit, faza cu apa.

-Asta a fost de mult, Brandon. şi doar atât am apucat să spun că dinou că în acea zi mă trezesc în apă.

-Eu te-am avertizat! zice el şi începem să râdem.

După ceva timp petrecut în apă şi prin pădure, ne-am îndreptat spre casă.

-Eşti aşa ciudat, Brandon..într-un mod oarecum plăcut!

-Tu eşti ciudată!

-Nu eu am strigat-o pe învătătoare ''mami''! am râs, a râs şi el, am creat o admosferă chiar plăcută.

-Lenne! zice el pe un tot serios, două minute mai târziu.

M-am întors spre el cu un zâmbet plin de viaţă, pentru că chiar mă simţeam bine.

-Cred că ar trebui să-ţi spun!

-Spune. zic cu acelaşi zâmbet.

-Plec! zice el, iar eu îl privesc pentru o secundă serioasă, iar apoi îmi apare dinou zâmbetul.

-Brandon, termină!Haide acasă să-ţi arăt pozele din noaptea furtului,zic eu sperând să mă urmeze şi să încheiem cu glumele proste. A trecut prin mine un fior extrem de ciudat doar la auzul acestui cuvânt. M-am întors să plec, dar mâna lui mă trase înapoi.

-Plec Lenne!Nu glumesc!Plec! zice el foarte serios cu un tot duios.

-Poftim?Unde pleci? spun surprină de ce mi-a spun, iar de data asta ce va mă făcea să-l cred.

L-am privit isistent.Vroiam să aflu.Dar el nu răspundea.

-Brandon?Zii!

-Înapoi în Elveţia! zice el ezitând.

Am rămas câte va secunde în care nimeni nu zise nimic.Eu chiar nu puteam vorbii, aveam un gol mare în interior.

-Îmi pare rău că-ţi spun doar acum!Dar crede-mă mie mi-e mai greu.

-Ţi-e mai greu?Ţie?Nu prea cred asta Brandon.Tu eşti cel care plecă, nu eu. spun încercând să-mi abţin lacrimile.

-Te înşelii aşa mult, Lenne..Cum crezi că mă simt eu, când ştiu că o las în urmă pe fata pe care o iubesc aşa mult...

Vorbele lui m-am durut aşa mult.Chiar dacă, totul suna aşa bine, iar el chiar mă iubea, cu toate astea am simţit durere, chiar trădare.

-Nu-mi pasă de sentimentele tale!Cum nici ţie nu-ţi pasă de mine!

-Lenne, ascultă-mă doar..

-Nu vreu, bine!?Poţi pleca, chiar nu-mi pasă! ridic tonul pentru a mă face auzită...

Din perspectiva lui Brandon..

Am văzut cum se îndepătrează de mine, am mers spre ea, şi dinou că în toteauna am prins-o de închietură, dar ea şi-a tras repede mâna.

-Lasă-mă Brandon!

-Lenne, nu face situaţia şi mai imopsibilă.

-Mai imposibilă decât ai făcut-o tu?!

-Ascultă-mă doar!Ştiu că e greu pentru amândoi, dar nu putem face nimic.Crede-mă dacă aşi putea aşi face-o!

Am observat în ochii ei, lacrimi, şi ştiam că nu se va mai putea abţine mult.Am tras-o spre mine, îmbrăţisând-o.

-Când vei pleca? mă întreabă cu ochii în lacrimi.

-Mâine.. răspund sec, iar atunci se trege din îmbrăţişare.

-Eu trebuie să merg acasă!Mă conduci?
Am dat din cap, și am luat-o de mână. Milioane de sentimente am simțit în acel moment.

Când am ajuns la ea, am observat maşina părinţiilor mei acolo.Am intrat şi eu.

-Aţi ajuns copii?Haideţi în bucătorie, tocamai am pus masa.

Părinţii mei sunt şi ei la masă, cred că ultima masă pe care o luăm împreună vara aceasta.Dna Smit, a pregătit pentru cină, nişte paste gustoase.

-Lenne, eşti în regulă?Nici nu te-ai atins de mâncare! zise mama ei
Chiar mi-a părut rău pentru ea. Sunt așa o pacoste.

-Momentan nu mi-e foame.

Trecu şi cina , la fel de repede că vara asta.Urma să plecăm, aşa că i-am salutat pe soţii Smit, iar pe Lenne am lăsat-o la urmă.Eram în pragul uşi, iar Lenne în spatele meu.

-Vreu să ştii că-mi vei lipsi mult! spun eu.

-Şi tu!

-Dar promit că atunci când mă voi întoarce, vom trăi cea mai frumoasă poveste de dragoste. îi zic, luându-i mâinile ei în ale mele.

-Brandon, hai să rămânem doar prieteni!Să nu complicăm lucrurile. zice ea şi îşi trase mâinile.

-Măcar pot să te îmbrăţisez?

-Sigur..

Am cuprins-o strâns în braţe.Nu vroiam să-i mai dau drumul vreodată.În momentul ăsta am pierdut cea mai specială fata.Iar când ştiu că nu s-o mai văd, din pricina plecării mele, asta mă distruge.

După ce ne-am îndepărtat de casa familiei Smit, şi în special de Lenne, simţeam că în interiorul meu sufăr mai mult ca niciodată.Iar vorbele ei dure, m-am dărâmat.Şi acum inima mea a fost frântă de o fată cu care nici nu-am fost împreună....