Summer days

Cap:XVIII

    Nu am spus nimic,doar stăteam în braţele lui.Care mă făceau să mă simt în siguranţă.

-Brandon?Ai chemat ajutoare?

-Îmi pare rău!Nu am semnal.

La spusele lui, am devenit şi mai speriată.Se pare că vom petrece noaptea într-o pădure.

-Ce vom face Brandon?

-Vom aştepta.Ai încredere.

-Ultima oară când am auzit asta,nu s-a terminat prea frumos.am spus eu încercând să rămân puterncă.Nu prea a funcţionat.Brandon, îmi ridică privirea.

-Nu-ţi face griji.Eşti cu mine.spune Brandon.

Mă trage de mână, şi întrăm amândoi în maşină.Aşteptând o speranţă.

-Nu putem aştepta, fără să facem ceva!am spus eu speriată de situaţia în care am ajuns.

-Ce putem face?

-Mătuşa ta!Stă departe de aici?îl întreb cu un gram de speranţă.

-6 Kilometri cred.E mult.

-Putem încerca!Poate găsim ceva semnal pe traseu.spun şi deschid repede portiera maşinii, gata să cobor.

-Lenne stai!Aşteaptă-mă!

Brandon a închis maşina,aventurându-ne în întuneric.Totul era foarte neclar.Un pas greşit,şi puteai cădea.Cum am făcut eu.O mică neatenţia din partea mea,şi am căzut într-o groapă umedă.Brandon a scos telefonul din buzunar făcând lumină pe drum.Apoi lumina telefonului ajunge pe mine.

-Eşti bine?!spune el întinzând mâna să mă ridic.

-Nu prea ştiu.Sunt udă.spun apucându-l de mână.Am ieşit, iar Brandon a remarcat faptul ca îmi era frig.

-Poftim.I-a hanoracul meu.spune el punându-l peste umerii mei.

-Mulţumesc!

Am continuat drumul prin întunericul nesfârşit.Mergeam de o veşnicie, şi nimic.

-Nu ai semnal acum?

Brandon privea ecranul telefonului, şi dintr-o dată un zâmbet îi apăru pe faţă.

-Acum am!spune el zâmbind.A dat un telefon măsuşi sale, spunând locaţia noastră.

-Încurând,va veni cine va după noi.

Dintr-o dată,am fost foarte fericită.M-am aşezat pe marginea drumului împreună cu Brandon,aşteptând salvarea noastră.În câte va minute veni o maşină gri.Un băiat tânăr se opri în faţa noastră,făcându-ne semn să urcăm.Eu am urcat în spate,iar Brandon în faţă.

-Brondon!Cum poţi să faci asta.spune tânărul din faţă.Brandon îl privea cu nedumerire,şi eu la fel.Adică, ce a făcut.

-Cum să laşi o fată aşa drăguţă singură în pustietate noaptea.spun tânărul privindu-mă.

-Nu a fost nici o secundă singură.A fost cu mine.spun Brandon privindu-l parcă cu ură pe individ.

-Apropo eu sunt un prieten de a lui Brandon, Joulio.

-Eu sunt Thylenne!

-Thylenne...Uhhm!Ce nume frumos.spune Joulio.

Am ajuns la destinaţie,dar nu acasă la Brandon, ci la mătuşa lui care ne aştepta afară.

-Copiii sunteţi bine?spune mătuşa lui Brandon.

I-am explicat tot, iar apoi ne-a arătat camera fiecăruia.Mi-am schimbat hainele ude, şi am adormit.

Ziua 8

Nu am avut un somn prea bun.M-am trezit devreme.Am mers să iau masa care era deja pregătită.

-Te-ai trezit scumpo?Ia un loc la masă.Imediat vor veni şi restul.spun femeia cu o faţă blândă.M-am aşezat, iar în scurt timp apare Joulio.

-Neaţa Thylenne!spune Joulio,aşezându-se lângă mine.L-am salutat şi eu, pe băiatul cu părul negru,şi ochii verzi.Care mă privea gânditor.

-Te-a lăsat iubitul tău singură în dimineaţa asta.

-Ce?!Cine?nu am înţeles la ce a vrut să se refere.

-Brandon!

Am izbucnit în râs, din două motive.Unu ar fi faptul că Brandon nu e iubitul meu, iar celălalt că mi-aşi dori să fie.

-Nu el nu e...Suntem doar prieteni.

-Aa!Înţeleg.

Conversaţia noastră a fost întreruptă în momentul în care Brandon îşi face apariţia.Am auzit când ne-a salutat, şi totuşi nu a primit răspuns din partea noastră.Credeam că îl va saluta Joulio, dacă sunt prieteni.Se aşează faţă în faţă cu mine.

-Mătuşa ta nu vine?îl întreb pe Brandon.

-Probabil nu.Vorbeşte cu mama.