Summer days

CAP: LIV

 -Haide sus!Trezeşte-te!

-Încă 5 minute..

-Lenne..Nu vor aştepta toată ziua după tine!Ori te trezeşti, ori pleacă fără tine.

-Unde să plece?

-E vineri!Ai uitat!

Oo nu e chiar vineri, am uitat complet.M-am ridicat repede din pat, am deschis dressingul, şi foarte repede am aruncat în pat haine.

Nu pot să cred că am uitat.''Oare sigur e vineri?'' m-am uitat pe calendar, şi-ntradevăr e vineri.

Mi-am pus 6 hanorace în troleu, şi restul lucrurilor necesare pentru o ieşire la munte.

-Lenne eşti gata? zice mama deschizând uşa.

-Aproape!

Mi-am luat troleul şi am ieşit din camera mea, sunt sigură ca mi-am uitat ceva.

-Bună lume!

-Era şi cazul să apari.Cea durat atât? mă întrabă Luke privind pe ceasul de la mână.

-Ştii tu, chesti de fete.

-În regulă dacă suntem gata putem pleca, zice Brandon venind spre mine, Lasă-mă să te ajut! nici nu am apucat să-l refuz, mi-a luat prea rapid bagajul din mână.

-Bine mama, eu plec!Ne vedem în câte va zile.Presupun că tata e la muncă, deci am să te îmbrăţişez doar pe tine.

Tata deobicei la sfărşit de săptămână,(defapt plecă mereu) pleacă din oraş foarte devreme pentru întâlnirile cu partenerii lui de afaceri.

-Bine scumpo, drum bun!Distrează-te!

Am sărutat-o pe obraz, şi am plecat la maşini, unde erau şi restul.Afară încă e întuneric, pe drum luminînd doar câteva felinare.

-Uito-ai! zice Amelia şi-mi sare în braţe, Credeam că n-o să te mai lase să vi.

-Dacă aţi terminat, noi am cam dori să ajungem până la anul!

-Tu şi glumele tale ironice! zice Amelia şi-l trage pe Julio de mână spre una dintre maşini.I-am urmat şi eu spre un jeep roşu.(jeepul lui Julio)

-Lenne tu vi cu mine! zice Brandon făcându-mi semn spre el.

M-am urcat în maşina lui, suntem doar noi doi, presimt un drum ciudat, foarte ciudat.

Mi-am pus centra, şi am ieşit din curte urmaţi de cealaltă maşină.

Nu după mult timp de mers, cam după două ore după ce soarele a răsărit luminând drumul mai mult decât o făceau farurile maşinii, m-am găsit şi eu să-i pun lui Brandon o întrebare stupidă.

-Am vreu să te întreb...., Ah dar nu-mi găsesc cuvintele, cum să-i spun că să nu par patetică!?

-Spune.

-E o întrebare cam stipidă.

-Nu există întrebări stupide, zice el zâmbind pentru a mă încuraja.

Când o va auzi pe a mea îşi va schimba definitiv părerea.

-Brandon noi ce suntem? spun foarte repede, ca să termin o dată cu toată tortura.

-Ce suntem noi..

-Da asta am întrebat.

-E destul de greu pentru un băiat să spună asta, zice el privind concentrat drumul.

-Şi atunci cine o va spune?

Am aşteptat răspunsul lui, pentru că e important pentru mine.L-am privit isistent, până în momentul în care eu şi-a întors capul spre mine, privindu-mă asemenea.Iar când era pregătit să-mi răspundă îi spună afurisitul ăla de telefon.Şi partea cea mai rea e că încă are soneria aia enervană de anul trecut.