Voinicul în piele de javră

inima mea

lui Gabi Schuster

zorii au fost azi aşa: negri

dacă-mi plimbam un singur deget pe sticla

fumurie a ferestrei ca să privesc afară

la urmă îmi rămânea agăţat de el un om mic

negru

cum mi s-a mai întâmplat odată jucându-mă

pe geamul unei cârciumi la Copşa Mică

ochii îi erau mari, de cărbune, trupul rotunjor

şi era tot numai şi numai zâmbet

ar fi semănat cu un om de zăpadă

dacă zăpada ar fi fost neagră

ori,

dacă zăpada ar fi fost roşie

ar fi semănat tot cu un om de zăpadă

cum am văzut că pățesc sfinţii şi pruncul Isus

în Ţările Americii de Sud

dar eu eram trist

şi nu înţelegeam ce motive avea să-mi

zâmbească aşa,

taman azi când zorii erau atât de negri

şi ca să mă-nveselesc puţin

am făcut ce fac toţi copiii: l-am luat cu mine

într-o călătorie

şi împreună am desenat pe geam o inimă

mare

vai! n-o să vă vină a crede

primul care a venit să ne vadă isprava a fost

cerul

şi era atât de albastruuu!

iar imediat după el, în mijloc, a apărut și

soarele

... şi toate astea în pofida conturului negru al

inimii mele