Din alta lume

In ce m-am bagat?

-Mai bine vorbim in casa...

Aproba, apoi isi aseaza bratul pe umerii Lunei sale si o ghideaza spre cladire. Ii urmez, in minte facandu-mi un discurs, nu le pot spune exact ce s-a intamplat, nu ar face decat sa agite apele.

Asezati pe canapeaua din sufragerie, imi fac semn sa le urmez exemplul.

-A... sunt multe de explicat, nu stiu cu ce sa incep, rostesc confuza.

-Oh, draga! De ce nu ne-ai anuntat ca ti-ai gasit alesul? Si de ce n-a venit cu tine? Cum v-ati intalnit? Este varcolac? Fratele tau cum a reactionat? Cum a...

-Mama! ii intrerup sirul de intrebari. -Prea multe intrebari, ia-le pe rand.

Bucuria radianta din jurul lor imi sfasie inima, cu siguranta nu le pot spune adevarul.

-Iubito, sunt atat de entuziasmata, cand il vom cunoaste?

Imi duc o mana la ceafa, nestiind ce sa raspund mamei.

-Nu... nu-s sigura... aaa... are cateva lucruri de facut? pare mai mult o intrebare, rugandu-ma ca cei doi sa nu fi observat asta.

-Cum il cheama?

De data aceasta, tata este cel ce intreaba.

Ce sa raspund? Ce sa raspund?

-Se numeste... T... Mike, da, asa se numeste, Mike. Este un inger decazut.

Realitatea ma loveste din plin, cat de idioata sunt, tocmai le-am spus ca sunt cu Mike? O! Doamne! In ce m-am bagat?

Vor vrea sa-l cunoasca, atunci ce voi face? Sunt terminata...

-Cum a fost cand ati aflat ca sunteti destinati unul altuia? Oh! sper ca s-a intamplat cum imi imaginaz eu.

La cuvintele rostite, barbatul de langa ea se incrunta si scoate un marait scurt.

-O, nici sa nu te gandesti, fetita mea e prea mica si desi-mi doresc un nepot, sper sa nu-mi faceti vreo surpriza.

La ultima parte ma tintuieste cu privirea de parca ar vrea sa vada adevarul. Imediat cum imi dau seama la ce se refera, ma inec, incepand sa tusesc si pot jura ca fata mea e verde. Brusc, greata se instaleaza in corpul meu, ingrozindu-ma.

Ma chinui sa leg cateva cuvinte, dar tot ce reusesc este sa ma balbai. Bag vechea si penibila scuza cu oboseala, neasteptand un raspuns din partea lor, fugind in camera mea, fosta camera. Ma arunc in pat, pe spate. Nu pot sta mult, cu siguranta il vor suna pe Derek. O, nu! Derek! El nu stie de minciuna spusa.

Cu o viteza de care nici nu stiam ca-s capabila ma schimb in alte haine, apoi ma las acoperita de intuneric, ca umbra pot ajunge unde-mi doresc in doar cateva secunde.

Deschid ochii si ma trezesc in camera in care am stat si eu cand m-a atacat Travis. Atentia imi cade pe tanarul ce doarme in pat. Fruntea ii este transpirata si se foieste nelinistit.

Ma asez langa el, dandu-i parul de pe fata. Imediat corpul sau se apropie de mine, probabil simtindu-mi prezenta. Continui sa ma joc usor in parul lui. Mai are decat cateva zgarieturi, dar in rest pare bine.

Tresar cand imi prinde dintr-o data mana, ridicandu-se cu viteza, dar si cu greutate, tragandu-ma intr-o imbratisare sufocanta.

Ma strange de parca i-ar fi frica ca cineva sa nu ne desparta. Ofteaza si isi sprijina capul de al meu. Cu miscari usoare imi lasa gatul la vedere. Isi trece degetele cu atentie peste rana. Scancesc la durerea ce-mi strabate corpul.

Gestul meu nechibzuit il nelinisteste si mai mult, panicandu-se.

-E ok, nu am nimic, ii soptesc strangandu-l in brate. Ma doare sa-l vad asa, iar atunci cand a fost omorat a fost de parca mi-as fi pierdut o parte din suflet.

Nu stiu de cat timp stam asa, insa nu ma deranjeaza. Cand sunt in preajma lui e altfel, nu stiu si nu pot explica, sunt confuza in legatura cu prietenia noastra brusca.

-Cum te simti? intreb incet, nemiscandu-ma.

-Ma dor toate...

Deschid gura sa-i spun ca-mi pare rau, dar ma intrerupe vorbind inainte.

-Eu sunt vinovat de tot ce ti s-a intamplat si nu merit iertarea ta, numai ca vreau totusi sa stii ca-mi pare rau. Daca n-as fi venit cu acea idee n-am fi trecut prin toate astea.

Ii mangai obrazul, el adapostandu-si fata in palma mea.

-Nu-i nimic, singurul vinovat este Travis si personalitatea lui dezgustatoare. Tu esti doar o victima, m-ai auzit? O victima.

Aproba cu greu, vizibil nemultumit.

-Dar cum?

Stiu la ce se refera, probabil ceilalti i-au spus ca l-am readus la viata.

-Face parte din puterile mele. Emily cum e?

-Era panicata si nu facea altceva decat sa planga. Gemenii i-au pus niste somnifere in apa pe care i-au dat-o s-o bea, iar acum doarme.

-Uite, am o propunere...

Ma priveste curios asteptand sa continui.

Hotarasem sa fiu pe cont propriu, sa plec singura si sa caut raspunsurile de care am nevoie, insa imi dau seama ca nu vreau sa fiu departe de unele persoane, pur si simplu nu le pot lasa in urma.

-Eu vreau sa plec, trebuie sa-mi aflu trecutul, mi-ar placea ca tu si ceilalti sa ma insotiti.

Uimirea de pe chipul sau este vizibila, in ciuda faptului ca incearca s-o ascunda.

Il cred, daca cineva asemanator mie mi-ar face aceeasi propunere as fi surprinsa.

Astept nerabdatoare raspunsul, care nu intarziu sa apara.

-Chiar credeai ca vei scapa de mine, iti datorez viata. Daca-i fi plecat singura, as fi pornit in cautarea ta, nu m-as fi lasat pana nu te-as fi gasit. Presupun ca ar trebui sa ma pregatesc si sa-i anunt si pe ceilalti.

-Acum? Mai bine am astepta pana te vei simti mai bine.

-N-am probleme, ma duc sa dau vestea mai departe.

-Mike? Ar mai fi ceva, il informez rusinata. Am fost la parintii mei, au vazut semnul de pe gat si se poate sa le fi spus ca sufletul meu pereche esti tu...

Ce moment jenant!

Urmaresc cu atentie reactiile brunetului. Ramane nemiscat, apoi, dintr-o data il vad pe jos prapadindu-se de ras si tinandu-si mana la burta.

-Atunci n-ar trebui sa-ti lasam parintii sa astepte, spune dupa ce se calmeaza.

Imi face cu ochiul si iese lasandu-ma cu fata rosie de rusine.