Jurnalul unei pustoaice |In curs de editare|

Capitolul 26

Este dimineata! Sunt trezita de razele soarelui care imi ating fata. Imi dau cu mana pe la ochi si ma ridic privind privelistea de-afara. Aceasta dimineata pare mult mai frumoasa si insorita. Pasarelele ciripesc si sunt pline de energie. Asa sunt si eu, foarte fericita pentru ca aseara m-am sarutat cu Andy si acum ma simt altfel. Ma duc sa o sun pe Abby ca sa-i zic, dar cred ca mai intai o sa ma uit la ceas.

-Ce?! E ora 11:30 a.m. ? La ora aceasta eu ar trebui sa fiu gata sa plec la scoala!

Imi iau repede o pereche de blugi, un tricou cu o pasare albastra si parul il prind intr-un coc zburlit. Cobor grabita scarile si iau telefonul in mana apeland-o pe Abby.

-Ai avut primul tau sarut cu Andy, tipa in urechea mea. Cum a fost si unde s-a intamplat?

-Stai putin! De unde stii tu, eu nu am zis nimanui?

-Toata lumea a aflat si vorbesc intr-una despre asta.

-Ce?! Aseara nu a fost nimeni in jur!

-Nu stiu. Sa stii ca sunt deja la scoala, grabeste-te si vina. Mai am o veste buna de dat.

-Spune acum ca m-ai facut curioasa!

-Misha si Issac sunt impreuna datorita tie si planului tau! Au zis ca vor sa vorbeasca cu tine.

-Ce ma bucur! In sfarsit am reusit si au realizat si ei ca se plac.

-Da...

-Andy e pe acolo?

-Nu l-am vazut! Nu a ajuns inca. Cred ca intarzie ca si tine.

-Bine. Haide ca eu plec. Pa

Inchid telefonul si dupa ma incalt. Ies din casa si il vad pe Andy in fata portii si ii fac cu mana. Incui usa si ma grabesc sa ajung la el.

-Ce faci aici? Astepti de mult timp?

-Abia am ajuns, spune el apropiindu-se de mine si pupandu-ma pe buze. M-am trezit tarziu si am vrut sa merg cu tine la scoala.

-Bine!

Plecam impreuna! Tot drumul ne tinem de mana si vorbim chestii pe care nu le-am vorbit pana acum. Se poarta putin diferit. Ajungem la o trecere de pietoni si el se opreste. Vrea sa se duca pana pe partea cealalta sa-si ia niste covrigi. Il vad cum imi face cu mana si zambeste. Plateste si se intoarce. Parul lui flutura dintr-o parte in alta, arata ca un arici. La jumatatea drumului clipesc si dupa o fractiune de secunda nu-l mai vad pe Andy. Ma simt speriata si ma uit in toate partile pana il zaresc. Este trantit la pamant, in mijlocul strazii si plin de sange. Pun mana la gura si incep sa plang fara sa ma misc. Misc ochii in partea stanga si vad o decapotabila rosie care mi se pare cunoscuta, dar nu pot vedea cine o conduce! Incep sa tremur si cad in genunchi. Vad cum niste oameni se duc sa-l ajute, iar unul dintre ei vine la mine.

-Hey! Esti bine, intreaba acest necunoscut. Raspunde! Il cunosteai pe acel baiat? Cred ca da. Sun la salvare.

Nu-i pot raspunde, sunt prea speriata si socata. Il vad cum sta intins acolo. A murit?

-Nu, Andy!!! Tip eu cu toata puterea mea ridicandu-ma si alergand spre el cu cea mai mare viteza pe care o am.

Ma arunc lang el si il iau in brate plangand. Fata lui e zgariata si plina de sanga la fel ca si corpul lui. Hainele ii sunt un pic rupte.

-Andy! Te rog, trezeste-te, tip eu tragand de el.

-Linisteste-te! O sa fie bine, vine salvarea. Nu ai vazut cine a facut-o, intreaba persoana de langa el.

-O masina rosie.

Incep sa plang mai tare punand capul pe abdomenul lui. Deodata nu mai aud, vad si simti nimic.