Jurnalul unei pustoaice |In curs de editare|

Capitolul 24

Da, da, da! Suna telefonul! Poate fi Andy! Ma trezesc repede din somnul meu adanc si ma duc grabita la parter. Nu mi-am mai luat halatul pe mine, dar nu asta conteaza. Pun mana pe telefon si raspund.

-Da, spun eu foarte entuziasmata.

-Ce faci, Kat?

-Ah! Bine, Abby, abia m-am trezit. Tu ce faci?

-Stau in bucatarie si mananc bomboane.

-Cat de multe mananci?

-O punga.

-Daca mananci asa multe bomboane nu e de bine. Ce-ai patit? Te-ai certat cu cineva, te-a suparat cineva sau esti trista?

-Sunt trista, spune ea pe un ton gata sa planga.

-Cine te-a intristat? Spune-mi ca sa-l fac sa regrete.

-Bob!

-Ce?

-Mi-a spus ca se va muta din oras definitiv.

-Cum? Ce? De ce? Cred ca te-a pacalit, nu-l crede.

-E adevarat. Pleaca la bunica lui si va ramane acolo pe viitor.

-De ce?

-E pe moarte, iar casa lui ii ramane mostenire. Nu o sa-l mai vad niciodata, zice incepand sa planga.

-Gata, linisteste-te. O sa-l convingem sa ramana.

-Nu are cum! Parintii lui au zis ca nu poate ramane.

-Off...

-Cu Andy ai mai vorbit? Ce s-a mai intamplat?

-Pai... Nimic important, spun eu pe un ton pitigaiat.

-Chiar asa? Daca nu e nimic important,ar fi trebuit sa vorbiti voi ceva. Spune-mi toata conversatia voastra, daca nu te superi.

-De ce trebuie ca tu sa stii conversatia?

-Sunt prietena ta.

-A, da.

-Deci, ce ati vorbit?

-Nimic, nu m-a sunat.

-Stiam eu ca minti, te cunosc destul de bine.

-Ce?!

-Da. Dupa tonul pitigaiat mi-am dat seama.

-Off.. Trebuie sa par mai serioasa. Vrei sa vin sa stau cu tine?

-Nu!

-Dar...

-Nu. Vreau sa stau singura si sa stii ca nu vin astazi la scoala.

-Bine, cum vrei tu.

-Eu ma duc sus, in camera. Pa!

-Bine, pa!

Saraca Abby, e trista. De asta era ieri Bob ingandurat, nu stia ce sa faca, sa ne spuna sau nu ca pleaca, dar a ales sa-i zica doar lui Abby. Credeam ca vom fi alaturi mereu, suntem cei mai buni prieteni. O sa ne fie dor de el, dar daca ma duc eu sa vorbesc cu el, sigur ramane. Pun telefonul pe masa si ma indrept spre scari si sa ma duc in camera ca sa ma schimb, dar cand pun piciorul pe prima treapta, suna din nou telefonul. Ma grabesc sa ajung si raspund.

-Da, spun eu pe un ton destul de trist.

-Cred ca te-am deranjat, o sa te sun altadata.

-Nu! Stai Andy. Nu m-ai deranjat.

-Atunci ce ai?

-Mi-a zis Abby ca Bob pleaca definitiv din oras.

-A, deci ai aflat pana la urma.