Clara Barson auzise bârfe despre Bastian, bărbatul misterios care locuia într-un conac, izolat de lume. Lumea vorbea că-și îneca amarul în băutură și alungase cu răutate fiecare persoană angajată de părinții lui. Bărbatul nu dorea să fie deranjat, d...
― Bryan, ce mă bucur că ești și tu aici! Clara are nevoie alături de prieteni buni, i-a zâmbit blonda, și am avut împresia că încearcă să-l împungă intenționat pe Bastian.
Parcă l-am auzit pe Bastian pufnind ușor în spate, dar când m-am uitat la el am văzut că mă privește fără nici o expresie pe chip. După privirea schimonosită a lui Bryan am știut că și el a auzit sunetul copilăresc.
― Toți sunteți prietenii mei buni, și vă mulțumesc că ați venit! am spus repede, încercând să mențin o atmosferă bună, care să nu-l facă pe unul dintre ei să se simtă prost.
Mă durea că amândoi erau împotriva lui Bastian, dar nu puteam să-i judec. El le-a greșit amândurora, iar de multe ori iertarea nu se castiga atât de ușor. De fapt, nici nu eram sigură că Bastian își dorea iertarea lor. Acum părea că își dorește să fie în altă parte, unde nu sunt cei doi, dar rămânea aici doar pentru mine. Apreciam.
Am mai stat la discuții câteva minute, timp în care Bastian a stat rezervat, sprijinit se peretele de lângă fereastră, ascultând în tăcere conversația noastră. La un moment dat, mi-am dorit să rămân doar eu cu el, dar nu le puteam spune asta celor doi. Asta până când Sarah s-a ridicat în picioare de pe scaunul pe care s-a pus și a anunțat că este timpul să mă odihnesc.
― Și voi la fel, le-am spus, sperând în interiorul meu că Bastian să vrea să rămână fără să-l rog eu.
― Nu, eu nu te las singură, a refuzat vehement Sarah. Rămân aici cu tine. Scaunul ăsta chiar este confortabil, a zâmbit strâmb.
― Nu este singură.
Pe moment nu știam cine a vorbit, dar apoi toți ochii s-au întors spre Bastian.
― Rămân eu cu ea, a continuat, dar continând să stea în același loc.
De ce mi s-a încălzit inima? Era normal să simt toții fluturii ăștia? Încă eram confuză, încă nu îmi venea să cred cum se schimbase lucrurile atât de radical și atât de brusc. Chiar și Sarah l-a privit sceptică.
― Clara? a întrebat ea, să se asigure că sunt de acord.
Mi-am dat seama că se putea ca Bastian să nu-i fi spus că ne-am împăcat. Nu mai aveam destulă putere pentru a-i povesti acum.
― Du-te, odihnește-te! am îndemnat-o. Eu rămân cu Bastian.
A cedat, apoi, după ce m-au sărutat amândoi pe obraz, în ciuda lui Bastian care îl săgeta furios pe Bryan, au ieșit pe ușă. În locul lor a intrat o asistentă firavă, dar destul de îndrăzneață, alegând să poarte o pereche de pantofi cu toc în locul obișnuiților papuci albi. Ne-a zâmbit, în special lui Bastian, care chiar dacă arăta obosit, nebarbierit, tot atrăgea privirile femeilor. Am simțit un mic junchi de gelozie, fiindcă femeia nu arăta rău deloc.
― Bună seara! Cum te simți, domnișoară Clara? s-a apropiat de pat, și mi-a făcut semn să întind mâna, apoi, în câteva mișcări, mi-a dat jos perfuzia, lăsându-mi însă branula.
― Destul de bine, am mormăit, căutând să-i prind privirea lui Bastian, care rămăsese în același loc.
Aș fi vrut să vina lângă mine și nu înțelegeam de ce avea reținerea asta, chiar și după ce au plecat Sarah și Bryan.
― Bun, mă bucur! Înseamnă că perfuzia și-a făcut treaba. Ce zici să te ajut să mergi la baie, apoi voi ruga pe cineva să-ți aducă ceva de mâncare de la cantină? mi-a zâmbit exact ca Sarah, ca unui copil.
Eram gata să accept, când Bastian m-a luat prin suprindere și aproape m-a făcut să leșin:
― O ajut eu să meargă la baie, s-a desprins de perete și în sfârșit i-am prins și privirea.
Obrajii mi-au devenit mai mult ca sigur roșii, iar ideile au început să-mi zburde prin minte.
Femeia s-a uitat la mine, surâzând.
― Dacă și dvs. sunteți de acord..., a ridicat din umerii firavi.
― Da, este în regulă, am spus cu șovăială, și mi s-a părut că ochii lui Bastian au sclipit de amuzament.
După două minute doamna blondă a ieșit, iar Bastian s-a apropiat de pat. Pe mine m-a cuprins teama. Parcă îmi era frică să nu mă trezesc cu un picior lipsă, ca în filmele de groază. Asta, plus că bănuiam că durerea de cap va deveni și mai aspră. Bastian m-a ajutat cu blândețe să mă descopăr de cearceaf și apoi m-a ajutat să mă ridic, purtându-se cu mine ca și cu un nou născut. În toată teama mea, am simțit și un strop de amuzant, dar amintindu-mi durerea prin care am trecut în cele două zile, mi-a trecut. Mă bucuram enorm că-l aveam aici pe Bastian, dar totul era atât de nou. Aveam nevoie de timp pentru a mă obișnui cu el în varianta asta, mai grijuliu.
Am ajuns pe picioarele mele, care s-au dovedit a fi întregi, dar pline de vânătăi. Bastian mă ținea grijuliu la pieptul lui, lăsându-mă câteva clipe să mă privesc, atât cât îmi permitea poziția. Când mi-am ridicat ochii, am simțit privirea lui mai arzătoare decât oricând. Însă ceva m-a întristat cu adevărat ― vinovăția pe care o citeam în ochii lui. Mă durea să știu că acum avea pe conștință și accidentul meu, pe lângă cel care i-a cauzat moartea lui Spencer. Știam că nu era grad de comparație, că ce s-a întâmplat în trecutului lui era mult mai grav, dar nu voiam să îi alimentez durerea vinovăției. Voiam să se vindece de tot ce îi umbrea viața.
اوووه! هذه الصورة لا تتبع إرشادات المحتوى الخاصة بنا. لمتابعة النشر، يرجى إزالتها أو تحميل صورة أخرى.
Ce ziceți? În cele două( maxim trei) capitole până la final, vor trăi fericirea și liniștea pe care voi ați cerut-o? 😆
