Te iubesc până-n Infern

Capitolul 56

             ― Îmi ești o persoană dragă. Nu ți-am spus, nu am avut ocazia; de ceva timp mă întâlnesc iar cu Emma, a ținut să-mi spună, astfel să-mi dau seama că a mers mai departe.

             Eram ușurată auzind că a trecut peste, dar când am auzit de Emma, mi s-au ridicat sprâncenele fără voia mea. Nu o plăceam pe Emma absolut deloc, și credeam că nici el nu o place. Până la urmă, era fosta care i-a frânt inima atunci când l-a înșelat fix cu vărul lui.

             ― Ai o capacitate de iertare incredibil de mare, am conchis.

            ― Tu nu? a râs scurt, dându-mi drumul la mână. Unchiul și mătușa mea au dormit o noapte la noi, după ce Bastian i-a scos din casă. Ne-au povestit ce ți-a făcut Bastian, și-a ferit cu părere de rău privirea. Presupun că urmează să-l ierți, dacă nu l-ai iertat deja.

             Avea dreptate, cine eram eu să judec? Dacă Emma îl făcea fericit, și a avut puterea de a o ierta, trebuia să mă bucur pentru ei și să las îndoielile departe.

             ― Sper să fiți fericiți! i-am spus cu toată sinceritatea mea, moment în care ușa s-a deschis, iar Sarah, urmată de Bastian, au intrat înăuntru, șoșotind precipitat, semn că încă se certau, dar cu bun simț, să nu audă cei din jur, sau porbabil să nu mă deranjeze pe mine.

            Speram totuși să nu mai fie ceva nediscutat și nerezolvat în trecutul lor, sau dacă erau lucruri de lămurit, să le lămurească, apoi să se suporte unul pe altul. Nu mai aveam de gând să renunț la nici unul, așa că trebuiau să se tolereze recipric.

            Inima mea a început să bată mult mai tare, iar Bryan s-a schimbat la față, schimbare datorată privirii de ucigaș al lui Bastian. Privirea îi era îndreptată spre mâinile noastre, care au rămas lipite. Ne-am dat drumul ca și arși, ca și cum aș fi avut ceva de ascuns, când, de fapt, nu aveam.

           ― Scumpa mea, cum te simți? aproape s-a aruncat Sarah asupra mea, dar a avut grijă să nu mă îmbrățișeze. Când m-a sunat polițistul acela, și mi-a spus ce ai pățit, am crezut că voi face un infarct. Doamne! Cât mă bucur să văd că te-ai trezit!

            Prietenei mele îi venea să plângă, iar șuvițele blode i se scuturau dintr-o parte în alta, odată cu capul ei. I-am zâmbit ușor, dându-mi seama ce proaste am fost pentru că am lăsat ceva să intervină între noi, chiar dacă acel ceva era chiar iubitul meu.

            ― Sunt bine, draga mea, i-am spus, iar faptul că-i vedeam în aceiași încăpere pe toți patru, doar pentru mine, îmi umplea sufletul de fericire, iar sentimentul de singurătate era dispărut, ca și cum nu a existat deloc.

               Pe cine interesa că propria mea familie nu mă avea la inimă, când oameni atât de minunați țineau la mine? Fiecare dintre noi am făcut greșeli, ne-am rănit unii pe alții, dar atâta timp cât ne-am putut ierta, mai conta?

               L-am văzut pe Bastian oprindu-se undeva mai în spate, parcă neștind ce să facă sau unde să se posteze. I-am zâmbit, iar el mi-a imitat gestul, dar era clar că îl deranja prezența lui Bryan. M-am întrebat din nou dacă relația lor de rudenie era atât de ruptă încât nu era nici o șansă de reparare. Îmi doream să se înțeleagă, să fie prieteni buni, cum au fost odată.

             ― Crezi că poți mânca? m-a întrebat Sarah, mângâindu-mi părul, ca pe un copil mic și beteag.

             ― Nu, nu-mi este foame, am mormăit, stomacul întorcându-mi-se doar la gândul de a băga ceva în gură.