Perspectiva Nora :
E dimineata, ma trezesc cu greu din pat, aseara dupa ce ma pupat pe frunte Ryan a plecat si a spus ca am noroc pentru ca in ziua aceasta nu poate fi aici deoarece d ocupat cu munca. Ajunsa la bucatarie, pun pe foc ceaiul si pregatesc micul dejun pentru copii si pentru mine, azi nu am de munca deoarece azi am zi libera, cat gatesc aud niste batai in usa, oare cine poate fi? Nu astept pe nimeni. Deschid usa si in fata mea apar parintii mei.
Nora: Mama, Tata, ce cautati voi aici, nu am zis ca vreau sa stau departe sau nu intelegeti?
Mama: O haide scumpo, doar stii cum am auzit ca ai venit am venit la tine, nu ne da papucii, hai sa vorbim nu ne-am mai vazut de cand te-ai despartit de acel baiat. Plus ne e dor de fata noastra, nu e normal?
Auzit asta o inteleg pe mama si mie mi-ar fi dor de Sophia daca ar pleca un timp scurt insa daca pleaca un timp lung as inebunii.
Tata: Nora ne mai ti mult in fata usii?
Nora: Nu, intrati! Simtiti-va ca acasa!
Parintii mei intra si analizeaza apartamentul, ii duc in sufragerie si ii asez la masa.
Nora : Pregateam micul dejun, deci hai sa mancam impreuna ca o familie.
Mama: Ce ideie buna! Vrei sa te ajut scumpo?
Nora: Ma descurc!
Mama: Ok, asteptam!
Aduc omleta si ceaiul pe masa, il pun in cesti si asez o farfurie pentru fiecare si pentru copii mei chiar daca inca nu s-au trezit puii mei sunt sigura ca nu vor rata pranzul cu mama lor. Plus azi vom aveam niste activitatii impreuna ca o familie. Mama ma priveste ciudat, nu inteleg ce are.
Mama: Nora, astepti pe cineva?
Nora: Nu. Mai vine cineva?
Mama: Din cate stim eu si tatal tau nu, insa tu ai mai pus doua farfurii in plus pe masa.
Aolo da am uitat sa le spun de copii... Chiar nu sunt o fica grozava ca le-am ascuns asta atata timp. Dau sa le spun insa niste pasii se aud pe trepe si ajung cat mai aproape de sufragerie, mama si tata se uita mirati ca nu stiu cine vine si deodata copii mei intra pe usa si sar pe mine, aproape era sa cad.
Copii: Buna dimineata, mami!
Mama si tata ma privesc confuzi si se uita la mine urat.
Tata: Copii astia cine sunt si de ce iti zic mami?
Raman putin blocata insa trebuie sa le explic daca acum nu atunci niciodata.
Eric: Ea este mama noastra, despre ce vorbiti domnule?
Mama: Mama voastra?
Nora: Pot sa va explic!
Tata: Ascultam!
Nora: Nu mie usor sa spun insa v-am ascuns ceva, voi doi, mama, tata sunteti bunici!
Ambii mei parintii se uita la mine urat si ramam blocati, linistea se lasa in incapere numai copii mei se aseaza la masa si beau ceai.
Eric: Mami deci ei sunt bunici nostri care ne vorbeai despre ei?
Nora: Da fiule.
Parintii mei nu mai spun nimic se uita la copii si zambesc.
Mama: Dar cum Nora? Cine e tatal lor?
Nora: Ryan...
Tata: Ce?? E adevarat ce am auzit? Si cum ai putut ascunde asta de noi atata timp? Ai de dat mari explicatii domnisoara. Plus mai ales ca ai ramas cu doi copii de care noi nici nu stiam ca suntem bunicii, si mai ales ca ei nici tata nu au.
Eric:Dar noi avem tata, bunicule! Mami pot sa ii zic domnului bunic?
Nora: Desigur ca da dragule!
Tata: Cum aveti voi tata daca el va parasit?
Eric : Nu ne-a parasit ieri a fost la noi.
Fata parintiilor mei o da dintr-un zambet intr-o furie si ii inteleg de ce.
Mama: Nora, cum ai putut sa il lasi sa ii vada daca va parasit?
Nora: Nu eu am facut asta si judecatorul.
Tata: Ati fost la tribunal?
Nora: Da si sa decis ca trebuie sa fim o familie si sa ne impacam pentru copii.
Mama: Ce? Si Ryan e deacord, acel nenorocit care mi-a inselat fica despre el vorbesti fata mea nu?
Nora: Da, mama, de el vorbesc!
Mama: Si ce ai de gand sa faci?
Nora: Judecatorul a pus punct nu mai avem ce face decat sa facem ce ni sa spus insa eu incerc orice posibilitate sa scap.
Tata: Asa te vreau, nu cred ca fata mea poate fi asa de inculta sa stea din nou cu cel care a suparato.
Nora: Da.. Insa vedem cum revolvam noi. Mama, tata aici e familia mea si de aici gestionez singura situatia sa inteles?
Ambii se uita la mine miratii se pare ca inca nu le vina sa creada ca fata lor a crescut.
Mama: Ai dreptate draga mea si noi am facut asa cand eram de varsta ta insa noi eram impreuna nu ca tine si ca Ryan separati insa te cred ca iti e greu eu doar pe tine am avut si nu munceam si tu ai doi copii frumosi care imi sunt nepotii si muncesti de ceva vreme pentru ei esti o mama de admirat, stiam eu ca te-am crescut bine! Nu-i asa Marcus(tatal Norei)?
Tata: Asa e draga mea, scuze ca am fost exigent si noi am facut nebunii in tinerete, plus ne-ai adus pe lume doi nepotii dea dreptul minunatii. Uite te la el Miranda ce frumosi nepotii avem si ce mici sunt!
Mama: Dragii de ei ce frumos mananca! Scumpo tu nu mananci, ca ai ajuns schelet?
Nora: Ba da mama acum mananc!
Ne asezam la masa si mancam impreuna, e asa frumos sa stiu ca parintii mei m-au inteles si acum e mai bine ca copii mei si-au intalnit bunici si vad ca le conbine mult s-au atasat se ei deja.
Tata: Daca ne spuneai ca avem nepotii le aduceam ceva cadou.
Nora: Poate alta data tata, nu va deranjati au tot ce le trebuie.
Mama: Dar nu e nici un deranj scumpo.
Nora: ok..
Continuam sa mancam in liniste si simt ca de acum inainte asa va fi pana voi putea din nou sa ajung in Paris..