RAPITORUL MEU

Evadare partea 1

De la atâta plâns, am adormit... Mă trezesc cu o durere de cap îngrozitoare, vreau să mă mișc ,dar îmi dau seama că sunt înca legată la mâini... Cătușile sunt prea strânse și mă dor mâiniile, au rămas și semne pe mâini. Privesc în camera și totul este întunecat, mă uit la ceasul de pe noptieră și observ ora 3:00, noaptea.. Oare de ce m-am trezit la ora asta și nu dimineață? Totusi măcar acum sunt singură și nu îmi mai tulbură tipul ăla somnul și linistea. Oricum dacă stau să mă gandesc,Ce fac maine cand v-a veni mai mult ca sigur la mine?Aș încerca să scap, dar cătușele nu prea îmi permit asta . Acum îmi amintesc că în par am niște agrafe ,dacă aș încerca să fac ca în filmele de acțiune trucul cu agrafa ? Păi încercarea moarte nu are ,cum se spune. Încet i-au o agrafa si deodată ce o prind cu greu în mână, încerc să ajung la încuietoarea acestor cătușe, o introduc acolo și încep sa dau, într-o parte si în alaltă,sper să meargă. După 30 de minute de chinuit ,cam cu toate agrafele care le aveam în final ultima agrafă ,nu ma trădat și am deschis cătușele ușor cu aceasta. Dar acum ce să fac? Dacă ies de aici unde mă duc? Nici măcar nu știu unde sunt, s-au cum să ies din casa asta mare? Dacă mai sunt și alții oamenii în ea? Merită să încerc pentru mine și pentru viața mea, nu am de gând să mai stau aici... Nu mai vreau să mă atingă tipul ăla. Mă ridic din pat și mă îndrept spre ușă. Apăs pe clanță și prin minune ușa este deschisă, cred că a crezut că nu mă pot dezlega și m-a lăsat cu ușa deschisă. Ies din camera și dau de un hol imens. Stau , ascult ,privesc să văd dacă este cineva, cum nu aud nici un pas de om, merg pe hol. Acest hol este mare, cu greu am ajuns la colț ,dar trebuie să fiu atentă de mă vede cineva sunt moartă. Privesc,ascult și nimic, merg în continuare până în capăt unde găsesc niște scări, merg pe scări și ajung la parter, perfect! Asta e șansă mea să scap din acest dezastru în care sunt băgată. Văd ușa de la intrare, merg ușor să nu mi se audă pașii și ajung la ușa principală. Dă Doamne să nu fie închisă! Apăs pe clanță și partea ciudată , nici asta nu e închisă. Ies afară și observ că sunt într-o pădure și mai e și frig. Unde sunt? Unde mă duc ? Văd poarta de la ieșire din această casă și alerg spre ea. Mă uit în jur ,dar nu văd pe nimeni. Și gata ,am ieșit din curtea acestei vile. Alerg spre pădure. Ajunsă în pădure ,mă ascund după un copac, mă uit să mă orienteaz pe unde să o i-au ,deși nu știu multe, văd o potecă făcută de mașini pe aici. Mă duc pe această poteca, sperând să ies la asflat. Merg de 3 ore prin pădure și tot nu mai ies o dată din ea. Urmele masiniilor indică drumul ,dar e prea departe, îmi e foame, sunt obosită și mie rău, altceva nu se putea întâmpla mai bine decât asta!
Mai merg o ora si văd lumini de mașină... E stradă.. Am ajuns în final!