Cred ca tu esti singurul caruia ii voi spune tot, tot ce gandesc. Stii, Charlie, oamenii judeca, orice ai spune, orice ai face, ei vor fi acolo sa vada ce se intampla cu tine. Si nu pentru ca le pasa. Ei vor doar un alt subiect pe seama caruia sa se amuze. Si doare. Intotdeauna am fost timida, am lasat de la mine doar pentru a nu ma certa cu ceilalti. Nu am vrut sa atrag atentia asupra mea, Charlie, tot ce imi doream era sa trec peste acea zi, sa ajung acasa si sa citesc o carte buna. Sa fiu singura. Acum lucrurile nu s-au schimbat prea mult, incerc sa zambesc, sa fiu draguta cu toti si sa ma consolez cu gandul ca mai am doar cateva ore pana plec acasa. Acolo nimeni nu te judeca, nimeni nu te minte cu zambetul pe buze. Acolo esti doar tu cu un lucru care te face fericit, orice ar fi acela. Si iubesc acele momente cand esti singur, liber sa faci ce vrei. Fara frica. E atat de minunat încat crezi ca mai târziu va trebui sa platesti pentru aceste momente de fericire. Crezi ca iti fortezi norocul si lucrurile nu vor sta atat de bine in viitor. Si, Charlie, ma simt chiar fericita acolo pana realizez ca acest lucru nu tine la nesfarsit, iar a doua zi va trebui sa fiu din nou la scoala. Orele sunt cea mai buna parte, linistea aceea te face sa te simti atat de bine si te bucuri de toate astea cat poti. Dar pauzele sunt un cosmar. Gandul ca va trebui sa minti in fata atator persoane spunand ca esti bine si zambind de parca tu chiar ai crede asta te epuizeaza total. Si nici nu se pune problema de prietenii care te vor sustine. Eu nu cred in asa ceva. Cu totii ne folosim de ceilalti doar pentru a da bine in ochii societatii. Ce ironie, nu? Dar, Charlie, chiar e normal sa fii speriata de oameni? De atat de multi oameni? Inca mai am curajul sa cred in iubire. Am vazut multe lucruri care m-ar putea determina sa renunt, sa ma resemnez cu faptul ca noi suntem niște fiinte egoiste si ca nu putem pastra pe nimeni indeajuns de aproape de noi suficient timp. Eu ii tot indepartez pe cei la care tin pentru ca imi e frica. Am fost ranita de atatea ori incat nu stiu daca le mai pot numara. Oamenii intotdeauna au profitat de faptul ca sunt slaba. Si totusi nu am renuntat pentru ca, Charlie, am atat de multa nevoie de dragoste. Si nu in cele din urma am nevoie sa fiu salvata. Vreau o ancora, vreau ceva stabil in viata mea. Vreau sa stiu ca va fi mereu cineva sa ma prinda daca voi cadea. Dar nu e, Charlie. Cel putin nu inca.
Dar nu mai am curajul sa sper ca va aparea.