E prima dată când îţi scriu. Şi cred că de acum încolo o să-ţi scriu foarte mult. De ce adolescenţa trebuie să te chinuie aşa? De ce adolecenţa te face să te îndrăgosteşti de persoanele la care niciodată nu credeai că vei putea intra în vorbă cu ele. Dar să mai ieşi şi să fumezi cu ele pe afară. Ştiu, sunt greu de înţeles, chiar sunt. O simplă inimă de puştoaică trebuie să ţină multe urlete şi secrete şi alte rahaturi în ea. Uneori aş vrea să pot trăi fără inimă. Ţin la el, îl plac, îl IUBESC. Chestia asta s-a întâmplat prin Martie, anul ăsta. Mereu m-a întrebat ce am. M-a şi vâzut plângând. Dar aici nu mai e vorba de acel triunghi al iubirii. Pot spune pătrat. La mijloc mai e vorba şi de alte două fete mai mici decât mine şi el cu un an. Ştiu, nu merită să sufăr pentru el, dar aici nu mai e vorba de mine însămi, e vorba de ce vrea inima. Celor două fete le-a acordat cel puţin 4-5 şanse. Mie? Absolut nimic. Acum mă ajută o fată cu chestia asta, pentru că mi-e mult prea ruşine şi...mă simt ciudat să-i spun lui direct asta. Ştie că îl iubesc. Ştiu că-şi bate joc de sentimentele mele. Dar nu sunt genul ăla de fată care renunţă dacă e refuzată. Risc orice pentru persoana pe care o iubesc, dar poate că într-o zi îmi voi da seama că am riscat totul degeaba. Sunt o idioată să iubesc o persoană ca el.
Poate că nu mă place din cauza faptului că nu sunt aşa cu nasul pe sus,
că nu sunt slabă, că nu am aşa mulţi bani...că poate sunt eu. De-abia scot un sunet în faţa lui. Mă înroşesc şi-mi tresaltă inima doar şi când îi aud numele.
Charlie, am nevoie de ajutor.
P.S: Să ştii că m-am simţit bine să-ţi scriu. Poate aşa mă voi relaxa.
-An