Odată ajunşi în vestiarul băieților m-a lăsat jos. M-am dezechilibrat puțin pe moment din cauza sângelui care îmi părăsea capul. Am fost la un pas de a cădea, dar brațele lui Derek m-au ajutat.
M-am prins de ele şi i-am zâmbit recunoscătoare.
Zâmbetul meu a rămas, uitându-mă la frumoasele sale trăsături care mă uimesc de fiecare dată. Maxilarul proeminent arată atât de conturat, încât nu mă pot abține şi îmi ridic mâna uşor, plimbându-mi degetele încet de-a lungul mandibulei. Ochii lui verzi nu au încetat nicio secundă să mă privească. Nu ştiu exact ceea ce simte el în acest moment şi nu mă pricep chiar foarte bine la cititul privirilor, dar puteam simți căldura pe care ei o emanau către mine, iar acest lucru mă uimea. Nimeni nu s-a mai uitat aşa vreodată la mine.
Privirea îmi coboară accidental şi observ cearcănele pe care nu am reuşit să le văd acum o oră. Mă încrunt involuntar, deranjată de acele pete de culoare care nu ar trebui să existe pe chipul angelic al lui Derek.
Ceva îmi spune că eu sunt cauza lor, iar vina pune stăpânire pe mine.
Nu am simțit niciodată aşa ceva. Nu mi-a păsat de nimeni într-atât de mult încât să mă simt vinovată sau responsabilă pentru el sau ea, ori pur şi simplu să simt ceva anume pentru. Însă el mă afectează tot mai mult. Ceea ce este şi mai ciudat pentru mine este faptul că m-am obişnuit. M-am obişnuit cu comportamentul lui, m-am obişnuit cu felul în care mă face să mă simt, m-am obişnuit cu el şi nu îmi mai este teamă. Sau cel puțin nu cum îmi era la început. Cu toate că nu ştiu exact când a fost acest început, dar încerc să trec şi peste asta.
- Ce căutai cu el în maşină?
Vocea lui mă trezeşte din starea mea de reverie şi atenția îmi este focusată asupra lui. Dacă nu l-aş cunoaşte deloc, aş spune că gelozia l-a acaparat, dar sunt sigură că nu este asta. Probabil m-a văzut atunci când am coborât din maşina vărului său. Dacă aş fi fost în locul său aş fi sărit direct la bătaie, iar el ştie foarte bine asta.
- M-am trezit cu el în fața casei, am optat pentru adevăr. De obicei în asemenea situații nu spun direct adevărul, preferând să mă joc cât mai mult cu mintea celui aflat în aceeaşi situație ca şi mine, dar acum...Prefer adevărul.
- Puteai spune nu sau puteai să mă suni şi aş fi venit eu. Ai fi putut evita tot circul ăsta.
- Şi să-mi pierd biletele din primul rând?!
Şi-a coborât privirea spre buzele mele şi fără să-mi dau seama mi-am trecut limba peste ele, simțind cum gura mi se usucă, plămânii îmi iau foc, iar inima îmi bate nebuneşte. Cu o singură privire a reuşit să facă toate aceste lucruri cu minumum de efort.
- De ce îmi placi atât de mult când eşti sarcastică?
Ce tocmai a spus?
- Poftim? Am întrebat neînțelegând absolut nimic din ceea ce a spus.
- De ce îmi placi atât de mult când eşti sarcastică, a repetat de parcă de această dată chiar aş fi înțeles. De ce nu te pot citi la fel de uşor ca pe restul fetelor? De ce mă simt atât de în largul meu atunci când sunt cu tine, chiar dacă nu te cunosc nici măcar de o săptămână? De ce mă faci să am gânduri pe care nici nu credeam că le pot avea? De ce nu te pot înțelege? De ce îmi doresc să fiu lângă tine pentru a afla şi cele mai mici şi insignifiante lucruri despre tine? De ce?
Am rămas împietrită cu buzele uşor întredeschise şi corpul tremurându-mi din cauza amalganului de întrebări.
Sunt uimită de acele îmtrebări, dar sunt şi mai surprinsă de faptul că Derek a trecut şi probabil îmcă trece prin aceleaşi stări de confuzie ca şi mine. Aceleaşi întrebări sunt în mintea de fiecare dată el este lângă mine. Neînțelegând nici măcar de unde au apărut, dar în minte să mi le mai şi explic.
- Nu ştiu, i-am răspuns cu vocea mică şi tremurândă, nerecunoscându-mi-o nici măcar eu. M-a lăsat fără glas. Doar el a reuşit asta până acum. El şi-a cerut explicațiile. Acum este rândul meu. Tu de ce o faci?
Privirea lui a fost acaparată de uimire şi în cea mai mare parte confuzie, sprâncenele apropiinduise ca dovadată a stării lui. Deci şi el este la fel de surprins ca şi mine. Credeam că am fost destul de evidentă cu faptul că el mă întoarce pe dos şi îmi zăpăceşte mințile. După chipul lui, aş spune că nici măcar nu i-a trecut prin cap această variantă, ca el să aibe vreun anumit efect asupra mea.
Dat fiind faptul că, din câte văd, nu a prea înțeles ce am vrut să zic sau poate a înțeles, dar doreşte să continui...O să îi fac pe plac. Oricum se întâmplă destul de des.
- De când te-am întâlnit...Fiecare secundă petrecută lângă tine a fost o durere de cap, chipul i s-a întristat brusc. Tot timpul îmi spuneam că trebuie să fug, cât mai departe de tine, dar mereu ajungeam sfârşind lângă tine, de cele mai multe ori sărutându-te. De când te-am cunoscut am trecut printr-o mulțime de stări şi am trăit zeci de sentimente. Şi nici măcar nu ştiu cum am reuşit. Aşa că te întreb pe tine, Derek...De ce îmi faci asta? De ce eşti tu mai special ca ceilalți? Cu ce eşti mai special ca ceilalți? Şi ai face bine să îmi răspunzi pentru că, la naiba dacă mai înțeleg ceva din ceea ce se întâmplă cu mine şi m-am săturat! M-am săturat să stau şi să mă gândesc, iar apoi să încep să plâng, nereuşind să mă controlez pe mine sau lucrurile care mi se întâmplă.
- Cum adică? M-am încruntat nervoasă. Din tot discursul meu şi toate nelămuririle mele el asta mă întreabă?
Probabil văzând nervozitatea şi nemulțumirea care se reflectă pe fața mea, îşi dă ochii peste cap. Ce simți? Adaugă mai apoi.
- Crezi că dacă aş ştii nu ți-aş spune? Toate astea sunt la fel de noi şi pentru mine, Sloan!
M-am întors cu spatele pentru că nu mai reuşeam să îi țin piept privirii sale atât de sincere. Ochii lui îmi spuneau atât de mult adevăr şi...Doamne! Nu puteam suporta asta! Nu sunt o persoană sinceră! Eu nu merit adevărul şi nu înțeleg de ce mi-l dă acum. Totul e atât de straniu.
M-am îndepărtat de el câțiva paşi pentru a putea fi cât de cât în siguranță, fără să încep să plâng pentru că asta simt că o să se întâmple în curând.
Am încercat să mă adun. Să încerc să îmi pun mintea laolaltă şi să pot gândi limpede. Am inspirat adânc, ținându-mi ochii închişi.
- Simt totul! Am izbucnit dintr-o dată. Simt cum îmi bubuie capul, îmi simt lacrimile înțepându-mă de fiecare dată, simt...Îmi simt inima bătând din ce în ce mai tare, când sunt lângă tine, îi mărturisesc ținându-mi pumnul în dreptul inimii şi ascultând ritmul ei declanşandu-se sălbatic.
Eram gata să îmi las prima lacrimă să cadă pentru că asta am făcut inconştientă, aproape în fiecare zi. Însă, mă simt ridicată cu totul şi buzele lui Derek peste ale mele. Sunt lipită de perete cu el peste mine, devorându-mi gura. Îi răspund imediat, înconjurându-l cu mâinile şi încercând să îl țin cât mai aproape de mine.
Din nou, sunt în antiteză cu mine însămi. Într-o secundă sunt atât de hotărâtă să țin distanță față de el, iar apoi ajung în această poziție.
Totuşi nu mă pot plânge. Fiecare sărut de al lui este magnific. Perfect, atât de perfect încât nu mai am cuvinte pentru a descrie ceea ce simt.
Sună atât de clişeic tot ceea ce mi se întâmplă. Nu credeam că o să am parte vreodată de aşa ceva. Nu aş fi vrut vreodată aşa ceva, dar dintr-un motiv anumes, la fel ca celelalte, necunoscut...Cred că Derek merită. Dar Doamne...Mă tem atât de mult să nu fim normalul acela! Să nu fim un simplu clişeu şi doar atât.
Din păcate şi acum totul mi se pare un simplu lucru refolodie de zeci de ori. Sunt atâtea poveşti, atâtea prostii siropoase care mă dezgustă.
Partea din mine care doreşte să plece şi să nu mai încerce nimic îmcepe să reapară, iar el simte asta. Sunt sigură pentru că s-a retras şi m-a privit cu o încruntătură, care să fiu sinceră m-a cam băgat în sperieți.
M-a lăsat jos, având grijă să nu cad sau să mă dezechilibrez, din nou.
Am continuat să fie serios, iar acum eu sunt cea confuză. Da, cu siguranță a simțit detaşarea subtilă, dar de ce a reacționat aşa. Nu este nimic important pentru el. Nu ar trebui să fie!
- Ți-ai spus părerea despre mine, într-un fel. Acum este rândul meu.
De ce părul de pe mâini mi s-a ridicat?
Acum o să urmeze partea în care îmi va spune că sunt frumoasă şi de treabă, că sărut grozav, dar nu este de ajuns. În alte privințe îi sunt indiferentă şi că el nu simte nimic. Hai să lăsăm clişeul să continue.
- Eşti nesuferită! Eşti o nesuferită atât de încăpățânată. Dacă ai ştii de câte ori aş fi vrut să te bat...Mai ales când o făceai pe indiferenta care nu doreşte nimic cu nimeni. Să nu mai spun de atunci când, din senin, ai vrut tu să nu mai fie nimic între noi. Te-ai gândit o secundă în viața ta la altcineva în afară de tine? Te-ai gândit vreodată că poate, prin absurd, am început să țin la tine? Nu ți-a trecut niciodată prin mine...Oare de ce fac eu toate astea? Crede-mă că nu m-aş fi băgat nici când într-o asemenea prostie. Nu m-aş fi băgat niciodată dacă nu erai tu! De la început am vrut să te țin departe de Ryan, departe de orice alt mascul tembel.
Mi-am ridicat mâna, nelăsându-l să continue.
- Nu mă minți chiar aşa! Ai putea să-mi spui orice, dar nu îmi spune că a fost dragoste la prima vedere ! L-am rugat, mult prea nervoasă din cauza afirmațiilor lui. Ştii destul de bine că nu există aşa ceva. Ştii la fel de bine că nu cred în asemenea prostii.
Şi-a pus mâinile în cap, învârtindu-se nervos prin încăpere. Tot el este cel nevos?! Eu ce ar mai trebui să fac, atunci? O gaură în perete din cauza loviturilor mele de cap.
- Ți se pare ție că am început cumva o declarație de dragoste? Încă nu ştiu cu exactitate ce se întâmplă aici, a spus şi a arătat cu degetul spre inima lui, dar ştiu sigur că nu am ajuns la iubire. În plus! Eşti atât de împotrivită oricărui lucru sau sentiment care este, să spunem, doar un simplu gest sau semn de afecțiune, încât nici nu ai lăsa omul să ajungă să te iubească! Nu înțeleg ce dracului este în mintea aia bolnavă a ta. Orice fată visează la dragostea adevărată, nunta lor! Iar tu îți iei la bătaie prietenele! Poate asta m-a atras la tine, faptul că nu îți doreşte angajamentele care se cer într-o relație, dar a devenit enervant.
- Deci ce să înțeleg, Derek? Că sunt o nesuferită încăpățânată fără inimă? Ei bine, ghici ce?! Ador să fiu fără inimă, am spus în timp ce mă băteam cu pumnul în piept. Ador să fiu intactă şi să trăiesc în afara dramelor. Eu nu visez la viața de cuplu perfectă, îmi vine să vomit de fiecare dată când mă gândesc la ea. Prefer să trăiesc întreaga mea viață singură decât cu cineva pe care nu iubesc şi nici nu mă iubeşte pentru că dragostea asta de care sunteți toți înnebuniți este doar o mare prefăcătorie! Exemplul perfect suntem chiar noi!
- Eu nici măcar nu vorbesc despre afurisita aia de iubire, femeie! Nu mă pun în genunchi în fața ta şi nu am niciun inel! La naiba! Vreau doar să fiu cu tine! Sau măcar să încerc.
Sunt sigură că nu am auzit bine.
- Poftim?! De ce?
Nu pot să cred că a spus asta. Mă deranjează faptul că a spus-o, dar mai ales faptul că ştiu nu spune adevărul acum. Nu îşi poate dori să fie cu mine. Eu nu sunt făcută pentru aşa ceva. Chiar el a spus asta! Sunt o nesuferită încăpățânată care refuză sa iubească sau să fie iubită. De ce s-a sucit acum?
Doamne, toate astea sunt atât de greu de suportat. Când am ajuns în vestiarul ăsta eram atât de calmă, iar apoi el m-a făcut să îi spun tot ceea ce mi se întâmplă, după el a spus ceea ce crede despre mine. Iar asta m-a înfuriat peste măsură! Eu ştiu ce fel sunt, toată lumea cunoaşte felul meu de a fi, dar nu a fost de ajuns. A dorit să mi-o arunce direct în față!
- De ce vreau să fiu cu tine? Pentru că de când te-am cunoscut, m-ai schimbat. Şi nu vreau să sune ca un clişeu, cu toate că aşa este, dar ai făcut-o. M-ai făcut să mă sau cu capul depereți, la propiu. Aproape mi-am rupt piciorul pentru tine. Am făcut toate astea pentru tine, şi nimeni nu a reuşit vreodată să fie pentru mine atât de important, mai ales o fată! Poți nega cât vrei pentru că ştiu că îți este greu, dar mai ştiu şi că ți se întâmplă aceleaşi lucruri ca şi mie. Lucruri care nu ni s-au mai întâmplat vreodată. Şi de aceea vreau să fiu cu tine. Vreau să trecem prin ele împreună!
- Bine!