Au trecut câteva zile de când tata a plecat.
Cum a fost şi normal, în acea noapte am stat şi am meditat, încercând să îmi sfârşesc tumultul interior. A fost fără rost, pentru că şi astăzi sunt la fel de confuză ca şi în prima zi. Plecare tatei este la fel ca întotdeauna. Ba chiar am început să mă obişnuiesc cu asta.
Zilele au trecut normal, datorită lipsei subite a lui Derek. Ceva îmi spune că este din cauza mea, dar am reuşit să blochez absolut ce înseamnă a simți. Desigur, nu mi-a reuşit la perfecție acest lucru, dar am revenit la indiferența mea de odinioară şi la comportamentul meu rece şi dur, fără nicio lacrimă.
Fetele încă nu au venit la mine pentru că eu le-am rugat aceat lucru. Îmi doresc singurătatea asta din mai multe motive. De când am venit aici, am fost tot timpul înconjurată de oameni, nu am avut nicio pauză şi, presupun că am uitat cum e să fii pe cont propiu.
Timpul meu a fost petrecut, în timpul şcolii cu Delia, Erika, Lucas şi Ken. Nu am prea avut timp de cei doi porumbei, dar în curând o să mă ocup şi de ei. Lucas s-a comportat extrem de ciudat. Nu a fost deloc în apele lui. Imediat după ce termin să mă adun eu însămi, o să-mi fac griji şi pentru el. Nu fost niciodată egoist când a fost vorba de mime, nici eu nu voi fi.
Nu am mai vorbit cu Derek. Mă sunase a doua zi de dimineață, dar nu am reuşit să îi răspund. Intrasem în cameră după ce făcusem un duş şi se pare că am ajuns prea târziu. De atunci nu a mai încercat să mă sune. Nici eu nu am mai încercat să dau de el. Dacă nu aş ştii, aş spune că relație noastră se află într-un simplu impas. Pe scurt, nu a mai dat niciun telefon şi nici eu nu am avut suficientă voință pentru a o face.
Cu Ryan nu am mai avut probleme. Da, vorbim în fiecare zi şi nu ratează nicio ocazie în a-mi oferi o replică deşteaptă de a lui, dar nici una nu m-a impresionat suficient încât să nu îi dau cu flit. M-am descurcat perfect şi fără Derek. Dar totuşi, nimeni nu ştie de ,,despărțirea" noastră, nici măcar Ken. Bineînțeles, a fost extrem de surprins cum de nu sunt împreună. Spunea el că noi parcă suntem lipiți unul de altul.
— Unde ți-e iubitul? Păreați foarte lipiți unul de altul zilele trecute.
— Ce să-i faci?! Se strică şi lipiciul ăsta, dar stai liniştit a plecat să aducă unul nou şi o să îi spun să aducă unul special pentru tine.
— De ce?
Mă oprisem în mijlocul holului şi el s-a împiedicat din cauza mea. M-am întors cu fața spre el şi începusem să vorbesc:
— Cum adică de ce? La cât de mult vorbeşti probabil ți s-a terminat al tău şi de aceea nu îți mai poți ține gura închisă.
Ne comportaserăm mai rău ca nişte copii care au aflat de existența lipiciului, dar dacă altfel nu se poate. Discuțiile mele cu Ryan nu au fost rele. Da, este nesuferit, enervant şi vorbeşte mult prea mult, dar cele mai multe ori am râs la replicile lui.
Astăzi este luni. Weekend-ul meu a fost petrecut în casă, învățând pentru că oricât de draguț ar părea un profesor, el tot profesor rămâne.
Totul este bine, am avut o mică pierdere a mea, dar îmi revin. Deja mă simt exact ca acum o săptămână sau două înainte să îl întâlnesc pe el. Încă nu îmi vine să cred cât de tare m-a putut schimba. Cât de tare a reuşit să îmi intre pe sub piele, făcând absolut nimic.
Am verificat pentru ultima dată ținuta. De când am avut întâlnirea cu mama lui Derek, am avut grijă ca machiajul meu să nu fie exagerat. Întotdeauna simplu, fără nimic extravagant. Simpla mea rutină. Fond de ten, pudră, rimel şi tuş.
Astăzi, am închis ochii şi am băgat mâna în dulap. Deci,aşa am ajuns să port o rochie. Rochia fiind doar un maieu mai lung. Nu ştiu de ce, dar mintea mea îmi spunea să port ghetele mele cu tocuri şi astăzi,şi chiar aşa am făcut. Mi-am luat geaca de piele, mi-am lăsat părul desprins deoarece în ultinul timp am început să îl țin doar în cozi, cocuri sau anumite împletituri. Mi-am luat ghiozdanul şi am părăsit camera.
Am luat una din prăjiturile pe care le-am cumpărat ieri. Avantajele de a fi singură acasă sunt nenumărate, dar eu prefer să profit de libertatea de a mânca orice fără comentariile tatei. Cu toate că şi el se alătură capriciilor mele.
În ultima săptămâna am mers foarte mult pe jos. Nu am vrut să le deranjez pe vreuna dintre fete cu nevoile mele. Am purtat la fel de des tocuri, aşa că mersul cu ele pe jos, a devenit mai...Normal. Orice altă fată m-ar contrazice, spunând că este incredibil de greu să faci acest lucru. Însă nu este deloc aşa. Cu talpa potrivită şi cu un minim de controlul al mişcărilor totul este aranjat.
Am ieşit din casă şi am încuiat uşa în urma mea. Sunetul uşii îmi aduce aminte de ziua în care a plecat. Tata este ok. Se pare că sunt într-o zonă muntoasă şi trebuie să supravegheze studenții din academia de poliție.
O maşină, un Jaguar mai exact, se afla fix în fața casei. Este destul de ciudat ca o astfel de maşină să apară dintr-o dată aici.
Nefiind treaba mea, am decis să fiu indiferentă ca întotdeauna şi am început să merg spre şcoală. Doamne,chiar trebuie să dau de carnet. Poate ppt obține nişte pile dacă tatăl meu este în poliție...
Maşina se mişcă o dată cu mine, iar eu nu vreau să cred ca voi face parte dintr-unul din acele clişee cu răpiri. Nu am curajul să mă uit înspre maşina aia nenorocită!
Totuşi acest gând mă amuză. Oare cum ar fi dacă din acea maşină ar sării nişte oameni mascați, punând la nas o substanță care să mă adoarmă, iar mai apoi să mă trezesc în Arabia, aparținându-i apoi unui mare şeic? Sunt conştientă că nimic nu este logic, ci mai mult un fel de idee pentru o carte.
Mă opresc, iar maşina se opreşte odată cu mine. Mă întorc cu fața spre geam şi îmi pun mâinile în sân. Aştept ca ,,răpitorul" meu să se arate.
Geamul se lasă în jos încet,iar inima începe să îmi bată din ce în ce mai tare. Cred că ar trebui să fug. De ce nu o fac? Ar fi trebuit să fug de multe ori. Ar trebui să fug chiar acum, dar cred că sunt foarte puțin curioasa de ce se va întâmpla în următoarele momente. De fapt, sunt extrem de curioasă de răsturnarea de situație care va avea loc în următoarele minute.
Geamul se lasă de tot, iar apoi apare un Ryan cu un rânjet pe care nu îl mai văzusem încă din prima zi în care ne întâlnisem. O piatră mi se duce de pe inimă şi acum pot respira uşurată. Însă o altă grijă acum.
— Ce vrei,Ryan?
— Te pot duce undeva?
Îmi dau ochii peste cap şi îmi strâng brațele.
— Deci decizi să îmi ignori întrebarea? Şi nu, nu mă poți duce nicăieri.
Ryan deschide portiera şi se îndreaptă spre mine, arătând ca un model scos de pe podium. Pe bune acum...Toți din familia Sloan arată atât de bine?
— Uite,ştiu că am început cu stângul, iar apoi am continuat să merg în mâini, spune şi râde de propria lui afirmație ca mai apoi mici gropițe să îi apară. Nu ştiam ca are gropițe până acum. De abia acum observ asemănarea dintre ei doi.
— Da,ai fost un nesimțit de la început şi ai continuat. Alte lucruri pe care deja le ştiam?
— Lasă-mă să te duc la şcoală.
Am pufnit.
— Acum vrei să fim prieteni sau ce?
Poate că dacă Ryan nu ar fi fost atât de nesimțit la început, chiar am fi fost prieteni. Şi dacă nu ar fi fost Derek.
— Atât timp cât tu vei fi în acea maşina,îi spun arătând spre maşina din fața mea care acum nu îmi mai pare atât de frumoasă, eu nu voi urca.
— Bineînțeles că nu vreau să fiu prieten cu tine! Arăți mult prea bine, îmi şopteşte atunci când este suficient de aproape de mine şi îmi mângâie obrazul stâng. Nimic din atingerea lui nu îmi oferă atâtea reacții contradictorii ca a lui Derrm. Atracția fizică dintre mine şi el este destul de puternică
— Mă laşi să te conduc sau preferi să te chinui până la şcoală cu alea în picioare?
Zâmbetul de acum al lui Ryan nu îmi prevesteşte nimic bun din ce ca urma şi tind să cred că mai bine aş fi fost răpită. Mă uit la ceasul de la mână şi îmi dau seama cât de mult am vorbit până acum cu Ryan. Dacă merg pe jos nu o să mai ajung niciodata la şcoală.
Îmi dau ochii peste cap şi mă îndrep spre maşină. Deschis portiera.şi urc în maşină.
L-am putut vedea pe Ryan de pe cealaltă parte. Este un bărbat frumos, nu mă pot contrazice pe tema asta oricât aş vrea. Este destul de nesuferit şi nesimțit, dar nu este rău.
Zâmbetul învingător şi enervant de frumos mă scoate din sărite, îmi face cu ochiul atunci când urcă şi el.
Maşina este luxoasă şi admir interiorul acesteia. Totul este din piele neagră, iar geamurile sunt fumurii. Iubesc motocicletele de când mă ştiu, dar asta nu înseamnă ca n-am admirat niciodata o maşină frumoasă atunci când am văzut-o.
— Cum se numeşte modelul ăsta de Jaguar?
Simt că îmi scapă numele în acest moment.
Of, acel rânjet enervant. Să-mi dea cineva un burete pentru că trebuie neapărat să îi şterg chestia aia de pe față.
— Jaguar XE. Amatoare de maşini?
— Şi motociclete.
— Ceva destul de rar pentru sexul feminin.
Am ridicat din umeri indiferentă. Ştiu că este destul de rar pentru sexul meu, dar se mai spune şi că o fată este întotdeauna ordonată, ştie să gătească şi alte prostii, totuşi, uite-mă! Dacă fac două ture prin cameră, distrug orice curățenie aş fi încercat să fac, dândd foc la jumătate de bucătărie doar din cauză că îmi doream nişte ceai.
Liniştea s-a lăsat între noi,iar asta mă bucură enorm. Chiar nu am chef de o discuție cu el în acesst moment.
Mă simt extrem de diferit cu el! Când eram cu Derek în maşină, întotdeauna mă întrebam la ce se gândeşte, ce crede despre ceea ce facem noi.Mii de gânduri erau în capul meu în acele momente, dar toate erau într-un fel legate de el. Atunci când fusesem cu el în maşină, îi analizam mişcările exacte şi le memoram. Nu ştiu de ce,dar o făceam.
Am început să compar totul cu el, cu ce face el sau cum o face el. Nu o fac din-adins, doar că pot repara orice, numai ce a a făcut Derek cu mine nu.
Acum, cu Ryan...Doar mă bucur de această linişte. Şi el este un şofer foarte bun, dar cine nu ar fi cu o astfel de maşină. Conduce cu viteză, dar prea puțin îmi pasă.Nu sunt vreo mironosiță din aceea pisăloagă.
— Chiar nu te deranjează?
Îmi întorc capul spre el, având o expresie confuză.
— Despre ce vorbeşti?
— Viteza...Chiar nu te deranjează?
Am dat pur şi simplu din cap şi mi-am continuat privitul spre fereastră.
— Ar trebui să mă deranjeze?
— Doar întrebam.
Liniştea este din nou prezentă, iar eu nu îmi pot opri sentimentul că ceva o să se întâmple astăzi. Ceva de rău. Şi mă mănâncă faptul că nu îmi dau seama de ce. Ce ar putea fi atât de rău?
Chiar şi cu toate gândurile mele posizitive, nu reuşesc să dau afară din mine acea senzație.
Cred că până la urmă va trebui să aştept, iar apoi să înfrunt ceea ce se va întâmpla...Ca întotdeauna.