Se ridică din nou, ajungând la nivelul capului meu. Expresia mea este confuză şi el poate vedea asta cu uşurință. Mă sărută scurt, şi parcă ar fi un sărut pe care îl împarți cu mama în comparație cu cel anterior.
Se dă jos de pe mine şi îşi aruncă tricoul pe un scaun. Îşi ia din dulap un tricou la întâmplare şi îl îmbracă. Momentul a fost atât de rapid încât nici măcar nu m-am putut bucura cum se cuvone de goliciunea lui.
Mă ridic şi eu în capul oaselor şi mă aşez mai bine în pat. Este destul de comfortabil. Sfârcurile mi se întăresc din nou, dar din cu totul alte motive. Îmi este destul de frig. Mi-am căutat maieul prin cameră şi atunci când l-am văzut m-am dat jos rapid din pat.
Derek a simțit mişcarea din cameră şi s-a întors spre mine. Oricât de normal mi se pare să fi dezinvoltă în fața unui bărbat, mai ales atunci când îți lipseşte o piesă de material, tot mi se pare foarte intrigant de ce nu mă simt mai ruşinoasă în fața privirii lui. În mintea mea este complet normal acest lucru, adică în teorie. Însă eram sigură că în practică aş fi încercat să mă ascund.
Îl ridic de pe jos şi îmi dau capul mai în față pentru a-l putea îmbrăca.
— Stai, îmi spune, iar apoi caută prin dulap, bănuiesc eu că vreun tricou. Poftim!
Îmi aruncă o bluză neagră cu mâneci trei sferturi. O analizez puțin, iar apoi mă uit înspre Derek. Bluza asta este cu cel puțin trei mărimi mai mică.
— O am de vreo cinci ani şi mi-a rămas mică.
— Acum poți citi şi gânduri sau ce? Îl întreb, odată ce observ că este cu spatele.
— Cam arțăgoasă, mă îmtreb de ce?
Întrebarea lui retorică m-a făcut să mă gândesc.
Nu sunt arțăgoasă. Doar am pus o întrebare sarcastică, părându-mi ciudat faptul că mi-a răspuns exact la ceea ce aveam în minte.
Chiar înainte să se de-a jos a zis că trebuie să îmi întoarcă gestul. Nu înțeleg la ce ar fi putut să se refere pentru că de cât timp îl cunosc nu i-am făcut sau aduc nimic bun. Dimpotrivă! Oricum prefer să nu mă gândesc acum la asta, dacă ar fi vrut ar fi putut încheia orice legătură cu mine, şi nu ar mai fi fost la un pas de a-mi oferi un oral. Primul de altfel.
Surprinzător, dar da. Sunt încă virgină, dar nu din cauză că aştept acel băiat special. Nu am avut niciodată timp de relații şi nici nu le vedeam rostul până la o anumită vârstă. Cum am spus, întotdeauna am căutat plăcere, nicidecum fericire. Pentru că, să fim sinceri. Fericirea este imposibil de atins, indeferent de ce ai face. Eu nu găseam nicio plăcere în a sta cu un băiat, ținându-mă de mine şi îmbrățişandu-ne. Aşa că am stat şi am aşteptat până când mi s-a părut mie normal să găsesc plăcerea într-un bărbat.
Derek mi-a oferit un mic indiciu în legătură cu asta. Şi orice ar crede, nu sunt nervoasă că s-a oprit.
Îmi trag bluza peste cap. Mânecile îmi vin normal, dar chestia asta este uriaşă pe mine. Având în vedere faptul că nimeni, în afară de Magda, care probabil a bănuit deja ce făceam în cameră, deci atunci când o să mă vadă în acest tricou probabil îmi va oferi o privire destul de sugestivă, şi bineînțeles mama lui se află în această casă...Bănuiesc că nu există nicio problemă în a sta cu tricoul iubitului meu fără niciun fel de sutien.
Întotdeauna am urât acele prostii. Însă a trebuit să le suport până la urmă. Nu pot umbla peste tot cu nimic altceva decât un strat subțire de material care să mă acopere şi să nu par vulgară.
Uneori, mă surprind chiar şi pe mine cu îndrăzneala mea.
— Ce vrei să faci? Întrebarea îmi iese imediat ce evenimentul de aseară îmi apare în minte. Seara trecută mi-a întâlnit tatăl.
— Din moment ce mi-ai pus această întrebare, sunt sigur că ți-ai dat seama care este planul meu.
Un rânjet malefic i-a apărut pe față, iar eu mi-am mijit ochii la el. M-am uitat atent în cameră şi înafară de dulap, mai există o uşa. M-am îndreptat direct spre ea şi spre mulțumirea mea nu m-am înşelat.
Baia lui este frumos mobilată. Gresia este neagră, iar pentru faianță se pare că a reuşit să găsească aceeaşi noanță de negru. După ce am reparat chiuveta, m-am grăbit pentru a mă putea uita în oglindă. Aşa cum bănuisem, rimelul şi tuşul s-au întins. Totuşi, mă bucur că am avut inspirația de a mă mai curăța de acea mască frumos mirositoare.
Am dat drumul robinetuluişi mi-am umplut palmele cu apă. Mi-am frecat fața, probabil s-a înroşit de la forța pe care am pus-o. Mi-am ridicat din nou privirea şi mi-am verificat reflexia. Totul mi s-a scurs pe margini şi arăt ca ieşită dintr-un cimitir. Probabil aşa arătam ieri.
— Katy! Ce faci acolo?
Mi-am dat ochii peste cap şi am căutat din priviri o cremă şi nişte şervețele. Norocul îmi surâde şi le găsesc într-un dulăpior.
— Mă fac prezentabilă, strig înapoi. Nu îmi pasă ce fel de cremă este. Atât timp cât mă poate ajuta cu dezastrul de pe fața mea nu contează.
Are de gând să mă prezinte mamei lui! Îmi încerc şi de data asta şi dau încet cu şervețelul plin de cremă. Un zâmbet de satisfacție îmi apare atunci când machiajul dispare extrem de uşor de pe fața mea. Continui mişcările lente în jurul ochilor până când fața mea rămâne naturală şi goală.
Nu arăt nici pe departe la fel de bine ca atunci când am ajuns aici, dar nu arăt chiar arăt de rău ca acum câteva minute.
Am ieşit din baie cu zâmbetul pe buze. Derek se uita diferit la mine. Avea sprâncenele încruntate şi privirea dură. Este mult prea schimbător pentru a-mi bate capul cu el, aşa că o las baltă. Îmi iau geaca de pe marginea patului şi îmi verific ceasul. Mai sunt patru ore până când tata va ajunge.
— Vrei să mi-o prezinți pe mama ta? L-am întrebat hotărâtă. A dat din cap la fel de serios ca înainte. Bine atunci! Să mergem, am spus în timp ce îmi puneam geaca pe mine.
A ieşit înaintea mea şi m-a condus până la capătul holului. Nu am observat acea uşa atunci când am urcat. Dar pe cine păcălesc eu? Eram pre ocupată cu limba lui ca să mai fiu atentă la uşi sunt pe etaj. A bătut la uşă de câteva ori şi am putut recunoaşte vocea Magdei, spunându-i să intre. Derek a deschis încet uşa şi a păşit înauntru. O altă voce, o voce de înger mai bine spus, se aude din cameră. Pentru că este de înțeles faptul că în acea încăpere se află cele două femei, Magda şi Carmen. Îmi aduc aminte că ieri mi-a spus numele ei.
Sunt prima fată care a fost adusă aici de către el. Sunt prima fată pe care mama lui o întâlneşte în calitate de iubita prea scumpului ei fiu. Sunt de părere că această...Onoare! Ar trebui să fie revendicate de altcineva, în niciun caz de persoana mea. O prefăcută care îi foloseşte fiul. Dar dacă alte circumstanțe cu pot exista va trebui să fur şansa acelei fete speciale care probabil este menită sau nu. Da, pot spune că eu cred în aşa zisul destin şi că nimic nu se întâmplă la voia întâmplării. Bineînțeles, pentru că eu sunt cine sunt...Cred şi în faptul că noi ar trebui să muncim pentru a ni se putea întâmpla ceva, bine ori rău. Destinul, uneori, ți-l poți face cu mâna ta. Tu poți controla anumite lucruri.
Lucruri, nu oameni. Îi poți manipula pentru a face exact ceea ce îți doreşti, dar nu îi poți controla. Tind să cred că doar anumite persoane sunt aduse de mâna destinului.
— Abia aştept să o cunosc, scumpule! A spus Carmen cu vocea tremurândă. Suna de parcă ar plânge.
— Ei bine, mă bucur atunci.
Probabil acesta a fost semnalul meu. Îmi trec mâna prin păr, inspirând şi expirând.
Am intrat cu un zâmbet mic. Camera este mare, dar simplă. Un pat mare în mijloc şi alte piese de mobilier. Pereții sunt albi şi aduce foarte mult cu o cameră de spital. Nu simt nimic personal, de parcă nimeni nu ar trăi aici. Pe pat stă o femeie, cu siguranță Carmen. Am crezut că Magda este o femeie frumoasă, dar ea...Ea este o adevărată zeiță! Chiar şi cu problemele ei frumusețea ei este strălucitoare. Chiar şi de la această distanță, pot vedea de la cine a moştenit Derke ochii. Aceeaşi nuanță şi formă a ochilor. Asemănările dintre ei sunt impresionante chiar.
Carmen se uita la mine cu o anumită admirația, iar acum pot spune că mă simt prost pentru că mint o asemenea femeie. Cei doi împart acelaşi zâmbet şi simt cum inima mi se strângge în piept. Da, mi se strânge, iar bătăile mi se încetinesc. Încet şi bubuind, simt cum vrea să-mi părăsească trupul. Poate s-a săturat şi ea de mine. Se spune că e bine să îți urmezi inima de fiecare dată. Ei bine, eu de fiecare dată când inima mea a avut un cuvânt de spus, am redus-o la tăcere sau am ignorat complet ceea ce îmi spune. Deciziile bune se fac cu mintea.
— Eşti atât de frumoasă!
Ochii i s-au umplut de lacrimi şi şi-a ascuns zâmbetul, punându-şi mâinile la gură. Mă întristează faptul că nu îl mai pot vedea, ca nu mai pot vedea sinceritate ascunsă în el, însă acum o pot face prin ochii ei. Exprimă atât de multe emoții, încât nici măcar nu reuşesc să le desluşesc, dar în minte să le mai şi descriu. Totuşi, pot vedea că este fericită. Nu ştiu cum era înainte, dar acum pare fericită. Îmi vine să îmi arunc singură o piatră în cap. Nu m-am simțit niciodată prost pentru ceeaa ce am făcit, pentru că fac totul cu un anumit motov, dar acum în fața ei, mă întreb care este motivul pentru care mint această femeie care este pe patul de moarte. Nu sunt multe lucruri, dar sunt corectă.
Pentru că nu mai puteam suporta să o văd atât de împlinită acum, m-am uitat la el. Zâmbetul lui mic era diferit. L-am mai văzut zâmbind până acum, dar de data asta este diferit. Privirea lui spune cu totul altceva, cu totul altceva, iar eu nu pot înțelege. Câteodată reuşesc să citesc oamenii doar din priviri, dar de această dată nici măcar nu reuşesc să îmi dau seama ce ascund acei ochi verzi. Totul e atât de nou.
Îmi face semn să mă apropii, bătând locul de lângă ea pe pat. Dau din cap, în semn să sunt de acord şi încep să merg.
De ce? Întrebarea asta îmi umblă prin cap şi sper ca în puțin timp răspunsul să poată veni la mine.
După ce mă aşez lângă, Carmen îşi duce mâna lângă fața mea. Îmi o şuviță de păr la parte.
Acum că sunt mai aproape ochii ei sunt şi mai divini. Aproape îmi vine să plâng văzându-i. Sinceritatea, puritatea şi gingăşia din ei mă fac să mă simt atât de prost.
— Eşti atât de frumoasă, şopteşte, glasul fiindu-i tăiat de prima lacrimă care a căzut. Şi-o şterge rapid şi îşi lărgeşte zâmbetul. Cum a reuşit fiul meu să cucerească asemenea zeiță?
Am început să râd şi m-am uitat la el. Privirea lui era deja asupra mea.
Pentru un moment, totul părea atât de real. Eu întâlnnindu-i mama şi părând îndrăgostită până peste cap de el, iar acesta arătând la fel. Amândoi privindu-ne în ochi, atât de sinceri. Amândoi având nişte zâmbete mici. Totul pare atât de real. Relația noastră, sentimentele noastre, această situație...Dar din păcate nu este!
Eu şi Derek nu suntem cu adevărat împreună, sentimentele noastre nu există, în afara atracției fizice pe care amândoi o simțim. Această situație este doar o altă parte din scenariu. Nimic nu este cu adevărat real.
Probabil privirea mea s-a schimbat pentru că şi a lui s-a transformat într-o încruntătură confuză. Nu ştiu dacă a reuşit să îşi de-a seama de ce, dar nu îmi pasă. Prea multe sentimente pentru o singură zi.
— Pe mine mă întrebi? Îi răspunde el mamei lui.
Carmen şi-a plimbat privirea de la unul la altul. Nu are cum să bănuiască ceva. În primul rând, pentru că nu are niciun motiv pentru a o face, iar în al doilea rând...După momentul destul de intens pe care l-am împărțit cu Derek acum un minut sau două probabil a fost suficient pentru a-şi da seama de...De ceea ce ar trebui să se întâmple între noi.
Următoarea oră a fost umplută de discuții minore, fără vreo anumită importanță. Totuşi aceste mici discuții m-au făcut să îmi dau seama că nu se merită. Nu se merită să mint atât de mult pentru nimic. Deoarece, teoretic eu fac acest dezastru pentru nimic. Mint mult prea multe persoane pentru că...Ce? Nu îi pot ține piept unui băiat în călduri. Sunt mult mai bună de atât.
În ultimele trei zile s-au întâmplat multe lucruri, atât mie cât şi lui. Nu sunt altruistă. Doamne, nici pe departe! Această relație mă afectează şi pe mine. Nu mă mai pot controla, mult prea multe sentimente pentru care nu sunt pregătită vin ca o avalanşă peste mine. Totul e mult prea diferit de când a apărut el în viața mea şi acum nu sunt gata şi nici nu îmi doresc să fiu pentru ceea ce va urma dacă voi mai fi lângă el.
Este perfect totul aşa cum este acum. Sau cum era înainte. Au trecut doar trei zile, dar prefer să plec acum înainte ca totul să fie prea intens pentru a mai putea repara ceva. Nu vreau să simt. Nu sunt pregătită să simt!
Mă cunosc. Spre deosebire de alții la vârsta mea, eu mă cunosc. Îmi cunosc limitele, îmi cunosc punctele slabe şi tot ceea ce mă poate face mai vulnerabilă. Iar Derek înseamnă toate acestea. Chiar neştiind aceste lucruri, mă poate dobirî extrem de uşor. Nici pentru asta nu sunt gata.
Nu ştiu şi nici nu îmi pasă cum va reacționa el când îi voi spune. Zdrobesc capul şarpelui cât încă mai pot. Iar acum capul acestui şarpe ar fi prefăcătoria mea.
Mă conduce până la uşă şi îl aud cum oftează. Respirația lui se loveşte de spatele meu. Acum realizez ceea ce s-a întânplat nu cu mult timp în urmă. Totuşi nu regret absolut nimic. M-am simțit bine. Am simțit plăcere, şi vreau să rămân la a simți doar acest lucru. Nu iubire, nu tristețe, nu dezamăgire, nu fericire!
— A fost o zi interesantă, nu crezi?
Fără a o lua pe ocolite, m-am întors cu fața spre el.
— Da! Ascultă, tot ceea ce s-a întâmplat de când ne-am întâlnit, se încheie acum. Multe lucruri s-au schimbat, în rău, de când am apărut unul în viața celuilalt. De la piciorul tău pâna la mine. De azi dimineață mă gândesc la asta şi nu cred că te va afecta în vreun fel, dimpotrivă! Pe scurt, nu îmi doresc să mai continuam, spun şi dau din mâini, arătând spre noi, asta. Nu ne face bine, mai ales mie.
Derek nu exprimă nicio emoție, pe fața lui fiind doar o încruntătură. Încruntătura pe care o are în permanență. Este specifică lui. Am observat-o de multe ori. De fiecare dată când este la volan, când stă pur şi simplu în bancă, când merge. Nu erată niciun sentiment şi mă bucur pentru asta. Mă bucur că nu îi pasă suficient de mult şi mă bucur că am fost atât de stăpână pe mine pentru a pune capăt unei catastrofe dinainte de a fi început. Chiar dacă nu voi experimenta niciodată urmările ecestei relație, indiferent de natura ei, sunt sigură că m-ar fi schimbat radical, fără nici măcar să îmi dau seama.
— Deci să înțeleg că s-a terminat?
Am aprobat din cap şi l-am completat:
— Da, asta înseamnă.
— Iar noi nu va mai trebui să interacționăm?
— Nu.
Şi-a strâns buzele într-o linie subțire şi şi-a coborât ochii. Pentru a nu ştiu câta oară îmi doresc să ştiu ce este în creierul lui. Mintea mea este atât de contradictorie în anumite momente, adică întotdeauna.
Văd că nu mai are nimic de spus aşa că îmi deschis eu însumi uşa şi ies din acea casă. Mă bucur că i-am întâlnit mama. Este o femeie încântătoare şi m-a ajutat să îmi dau seama că nu merită. Îi rămân profund îndatorată pentru asta. Sper că o să mă pot revanşa vreodată pentru influența pe care a exercitat-o asupra mea într-un aşa mic timp.
Cu toate că unele dinntre privirele ei mi se păreau suspicioase cu siguranță nu a crezut vreo secundă că ,,dragostea" noastră nu este reală. Însă, ceva ştie această femeie, dar nu este treaba mea pentru a afla. Am reuşit să ies cât am mai putut.
Găsesc un taxi în apropiere şi mă urc grabită în el.
Drumul nu este nici scurt, nici lung. Mi-am ținut mintea goală, doar că nu încercarea mea a flst zadarnică. Acum mintea îmi este la tata.
Din nou, sunt sincer încântată de cele întâmplate, mai mult sau mai puțin, pentru că m-au ajutat să nu mă mai gândesc atât de mult la el.
Sun conştientă că până la urmă o să ma obişnuiesc cu timpul şi până când va fi venit mi o să-mi treacă dorul, dar cum am mai spus...De fiecare dată când a plecat am simțit un gol.
Am deschis uşa şi am intrat în casă. Mi-am lăsat geaca în sufragerie şi mi-am făcut drum către bucătărie. Mi-am făcut...Nu mi-am făcut nimic pentru că există marea posibilitate de a arde casa. Poate o să comand ceva sau...Poate eu şi tata am putea mânca în oraş! Nu sunt sigură în privința timpului pe care îl are la dispoziție, dar merită să întreb.
Ideea, cu fiecare secundă care trecerea părea tot mai proastă. Moralul meu este la pământ. Eu l-am dat afară pe Derek, în aceeaşi zi în care tata pleacă. Țin minte azi-dimineață că nu îmi doream ca el să plece.
Doamne, când vine vorba de Derek, parcă creierul meu se rupe în două şi încep să se bată!
Că tot vorbind de el...Nu a părut bucuros că a scăpat de bine, dar nici nu a încercat să se opună prea mult. Singura lui dezamăgire fiind probabil că a pierdut o fată care ar fi făcut orice. Uite o altă idee proastă a oamenilor. Eu nu fac nimic pentru nimeni, ci doar pentru mine şi persoana mea. Bineînțeles, tatăl meu nici măcar nu mai trebuie adăugat.
Într-un final renunț la ideea cu ieşitul. Probabil tata nu va avea chef de nimic, nici de gătit n-o să aibe, deci cel mai convenabil ar fi pur şi simplu să comand ceva. Nişte aripioare picante sună excelent acum!
Mă duc sus şi pregătesc câteceva pentru plecarea lui. Patru prosoape, gel de duş, mă bucur că avem câte trei sticle neîncepute de fiecare dată în casă. Două perechi de pijamale, aparatul de ras şi alte chestii care conțin de igiena personală. Bețişoarele de urechi şi scobitorile sunt nelipsite. În afară de fumat, tata nu are nu are vicii, însă dacă nu are aceste două chestii mofturile lui încep să se arate şi chiar şi patruzeci şi ceva de ani ai săi, botul pe care îl poate face te face să te simți ca ultima persoană de pe pământ.
Mi-am scos telefonul din buzunare pentru a vedea cât este ceasul. Chiar înainte să îl deblochez, aud uşa de la intrare. O zbughesc din loc spre el.
Când l-am văzut l-am luat în brațe. M-a strâns şi el înapoi.
— Credeam că te-ai obişnuit până acum? Îmi vorbeşte el, cu capul în părul meu. A încercat să facă o glumă inofesivă, dar nu am nevoie de glume în acest moment
— Ştii că nu o voi face niciodată.
— Ştii că la un moment dat eu nu voi mai fi aici, nu?
— Ştiu, dar deocamdată eşti. Nu îmi place să mă gândesc la ce se va întâmpla în viitor.
— Ştiu.
Amândoi ştim. Amândoi ştim că la un moment dat ne vom despărți. Bineînțeles, probabil din cauza facultății, sau a viitorului meu loc de muncă, în niciun caz vreun anumit bărbat. Tata a fost, este şi va fi singurul bărbat care va rămâne constant alături de mine. Restul sunt trecători şi aşa vor rămâne. În afară de Lucas, el este mai mult un frate pentru mine. Cu el am o legătură specială.
Comand mâncarea. Adică cât mai multă mâncare nesănătoasă şi picantă. Suprinzător, a sosit destul de repede. Ne-am aşezat în fața televizorului şi am început să mâncăm. A fost bine.
După ce am terminat, ne-am apucat de bagaje. A pus ceea ce i-am pregătit eu, adică strictul necesar, iar apoi şi-a mai pus şi el lucrurile pe care le credea utile. Mi-a spus că în drum spre casă a oprit la bancă şi şi-a luat suma necesară. A preferat să îmi lase mie cardul, chiar dacă i-am spus că nu am nevoie de el. L-am amenințat. I-am spus că dacă are nevoie de bani şi nu îmi spune pentru a-i trimite va fi vai de pielea lui când se întoarce.
A venit şi momentul despărțirii! M-am abținut cât de mult am putut să nu vărs vreo lacrimă în fața lui. Îmbrățişările de rigoare nu au lipsit. Mi-a promis că o să mă sune atunci când va ajunge...De oriunde trebuie să stea.
După ce a urcat în maşină şi am văzut cum pleacă nu am îndrăznit să mă mişc din tocul uşii.
Am închis uşa cu forță. Lacrimile mi-au apărut şi deja pot spune că este un nou record personal. Nu am mai plâns niciodată de atât de multe ori într-o singură zi.
Singurătatea se simte extraordinar de mult acum. Faptul că tata a plecat şi că practic, l-am gonit pe Derek mă seacă pe interior. Plecarea tatei întotdeauna a făcut-o, dar niciodată, în afară de cei trei prieteni, nu mi-a păsat îndeajuns de mult încât să îmi pară rău că au plecat.
Acum îmi doresc să fi fost lângă mine sau măcar să îl pot suna. Acum câteva ore am crezut că fac bine şi că nu este prea târziu, dar se pare că aşa a fost de când ne-am întâlnit. Orice aş fi făcut, se ajungea într-un anumit mod la el. În trei zile a reuşit să ce alții reuşesc să facă în ani de zile.
Mi-a intrat pe sub piele. Şi îmi este mult prea frică să aflu până unde anume.