Dear Charlie, I should probably write that thing in Romanian, but like this I'm feeling more me. And even if I know that I'm not gonna ever meet Logan Lerman who is actually the actor who plays you- and I realise just now how stupid it sounds I'm so sorry if I'm wasting your time- I totally know what you've been trough. I guess I'm feeling the same. I also know that there's no way that I can get an answer for you- man that's so creepy- but I just have no idea what I should do about it. You're much stronger than me and now I realise that I can't just pretend that I'm in the movie and I'm just pretending. I guess it was hard for you too, even when Sam and Patrik left. I just watch that part of the movie again and again so I can cry. I think crying makes me feel much better. But this 'better feeling' is dissapearing in few hours, sometimes days. I have no idea how you could live anymore after that "Please don't call any of us." or "You should stay away for a while." ( I guess you know who said that.) . I want to know who gave you this strenght. Maybe I could find someone the same as you, but right now, I'm so fucking alone and depressed. ( Maybe not that sadic ). Thanks for reading this anyways.
From: me
Traducere pentru necunoscătorii de engleză:
Dragă Charlie, probabil ar trebui să scriu asta în română, dar aşa mă simt mai mult ca mine însumi/însămi. Şi chiar dacă ştiu că nu-l voi întâlni niciodată pe Logan Lerman care e de fapt actorul care te interpretează pe tine - şi-mi dau seama cât de prost sună, îmi pare rău dacă-ţi irosesc timpul - ştiu prin ce-ai trecut. Presupun că simt la fel. De asemenea ştiu că nu e nicio cale prin care pot primi un răspuns de la tine - omule, e aşa ciudat - dar pur şi simplu nu ştiu ce-ar trebui să fac în legătură cu asta. Eşti mult mai puternic decât mine şi acum realizez că nu pot pur şi simplu pretinde că sunt în film şi pretind. Presupun că a fost greu şi pentru tine, chiar şi când Sam şi Patrick au plecat. Mă uit la acea parte din filme din nou şi din nou pentru a putea plânge. Cred că plânsul mă face să mă simt mult mai bine. Dar acest "mai bine" dispare în câteva ore, uneori zile. N-am nicio idee cum ai putea trăi după acel "Nu suna pe niciunul dintre noi" sau "Ar trebui să stai departe ceva timp." (Presupun că ştii cine a zis asta). Vreau să ştiu cine ţi-a dat această putere. Poate aş putea găsi pe cineva la fel ca tine, dar în acest moment sunt al dracului de singură şi deprimată. (Poate nu chiar atât de sadic.) Mulţumesc că ai citit asta oricum.
De la: mine